Reclamele targetate și social media-tizate ale lui pește
La început Facebook mă freca la tărtăcuță cu reclame cu oferte de muncă. Voia să mă facă videochatistă – probabil pentru că eram în targetul de sex (feminin) și vârstă („probabil încă sexy”). Poate și pentru că n-am completat locul unde-mi cerea meseria. Postări sponsorizate, reclame peste reclame pe care le-am reclamat și ca enervante, și ca spam, și ca tot ce mi-a trecut prin cap. Până la urmă au dispărut. Acum Facebook îmi trimite chestii de modă, pe aceleași criterii de sex și vârstă, și cu același succes.
În schimb dacă n-am grijă să dau like din când în când la chestiile care chiar mă interesează ajung să nu le mai primesc. Fff…. Bă, Facebook, eu de ce dau like la pagini? Ca să te prefaci că n-am dat?
Google Ads îmi arată chestiile la care mă uitam zilele astea și pe care ori voiam oricum să le cumpăr, ori n-am de gând deloc să le cumpăr. De fapt, conform unui articol pe care-l citeam azi, super-extra-mega-exclusivitatea reclamelor care-ți arată chestiile la care te uitai oricum și chestii legate de ce căutai nu prea funcționează. De ce? Că s-ar putea să fie reclamă degeaba, e ca și cum tu intri într-un restaurant, te așezi la masă, frunzărești meniul, vine chelnerul și-ți lasă un pliant în care face reclamă la restaurant – după care-ți ia comanda. Și pentru că ți-a luat comanda după ce ți-a dat pliantul ajunge la concluzia că sistemul funcționează într-o proporție deosebit de satisfăcătoare, în fond majoritatea oamenilor ajung să comande ceva după ce văd foicica ta cu „vino și mănâncă la noi acum!”
Bun, parcă Facebook singur nu-i destul, a ajuns și zeul celor care vor mai mult trafic. Diverse site-uri se promovează agresiv pe „social media” – adică forțează lumea să dea like și share ca să vadă conținutul, sau îți apare o reclamă mare cu „dă like” când ți-e lumea mai dragă, de parcă publicul de-abia aștepta așa ceva. „O, site de știri măreț și indescriptibil de frumos! Când ne bagi like-uri din oficiu, te rugăm noi, de când ne doream enorm să dăm like fără să ne dăm seama, te iubim!”
Și să te pună dracii să te înscrii pe vreun site cu Facebook, că se vor posta chestii în numele tău. Nu, nene, lasă-mă-n pace, cererea asta e rejectată, cancelată, inhibitată, negată, denialată mă tată! Șșșt, liniște și pace, dacă vreau eu să dau like sau să mă mândresc cu un punctaj pe undeva o s-o fac, dar nu mai presupune tu că vreau să anunț omenirea că am învârtit „L” la Tetris. Chiar nu interesează pe nimeni.
Pentru că am jucat o vreme Candy Crush Saga. M-am întors la jocuri cumpărate când am văzut că anunța pe toată lumea când făceam orice acolo. Era suficient să respir că apăra pe Facebook: „Roxana-Mălina Chirilă a respirat în timp ce juca Candy Crush! Ajut-o în acest dificil proces biologic cu un like aici!” Mai bine joc Bejeweled 3, ca să nu știe toată lumea că am frecat menta la o anumită oră. Când o fi la reducere, îmi iau Puzzle Quest – e tot pe același principiu cu 3-pe-o-linie, dar cu tot felul de adiții interesante. Costă câțiva dolari în bani, dar mă scutește de o grămadă de toceală în nervi, deci ies mai ieftin.
Spre deosebire de internetul discret de acum zece ani în care bărbații erau bărbați, femeile erau bărbați și puștii de 10 ani erau agenți CIA – și cam toată lumea folosea nume false și porecle – internetul de azi e un adolescent isteric, cu Tourette egocentric și cu abilitățile sociale și nevoile cuiva care a stat închis mult în pivniță, care urlă: „Uită-te la mine! Spune-mi că mă placi! Te iubesc! Uite cine sunt! Apasă butonul! Cumpără ce voiai să cumperi! Spune-mi că mă placi și-ți arăt conținutul! Împarte-mă cu alții! Lasă-mă să mă împart cu toată lumea prin tine!”
Poate că am ajuns la o anumită vârstă, sau poate că am ajuns la un anumit cinism, dar uneori îmi vine să-l trag de urechi. „Stai jos, frate, ce te agiți atâta? Vrei să te plac? Vino cu ceva de plăcut. Vrei să cumpăr? Vino cu ceva care merită cumpărat. Și altfel mai tacă-ți fleanca. Dacă voiam să am de-a face cu disperați nebuni după atenție și dornici să fie iubiți și lăudați fără să facă mare brânză, mă băgam în învățământ. Ți se pare că-s în învățământ? Ei? Așa ți se pare, puștiulică? Treci la loc, ai nota 7 la purtare și dacă mai aud un pâs se face patru.”