Știți ce n-am auzit niciodată? Bătrâni și/sau profesori plângându-se că muzica a distrus cititul de poezie. Tehnic vorbind, ambele au versuri, muzica la radio/Youtube e mai nouă, ideile transmise de muzică de obicei nu au aceeași calitate profundă – și totuși nimeni nu se plânge că din cauza lui Lennon nimeni nu-l apreciază pe William Blake.
Acum ceva vreme îmi pusesem ca status pe Facebook ceva gen „I’m procrastinating.” Bine, probabil că era mai mult în statusul ăla, dar cam asta era ideea. Și mi-am văzut de treaba mea.
1. Scriitorii stăpânesc perfect limba în care scriu și nu au niciodată probleme cu gramatica, punctuația etc.
Cum vorbesc, în funcție de situație.
În scris: cum se vede pe aici.
Pe 14 octombrie pe Coursera o să înceapă din nou un curs de Game Theory – teoria jocurilor. Care nu e teoria jocurilor pe calculator, sau a jocurilor gen șah, în ciuda denumirii. E vorba de strategie și luat decizii. Domeniul e destul de nou, dar cineva a luat un Nobel pentru el. Unii spun că e o chestie complet inutilă/enervantă, dar mie mi se pare interesant. Merită aruncat măcar un ochi pe acolo.
Nu mai țin minte care a fost cea mai mare insultă care mi-a fost adresată vreodată. Poate pentru că toate seamănă de la un punct încolo, în funcție de categorie:
[sorry, English readers. This is a plug for Romanians. It basically says: Listen to „Welcome to Night Vale”! It is awesome.]
De la masterat am prins o melodie care nu-mi dă pace. Nu la cursul de operă, ci la cursul de studii indiene. (eram la masteratul de British Cultural Studies, aka, Orice Naiba vor Profesorii să Predea Inclusiv Marketing)
Citeam zilele astea The Perks of Being a Wallflower, care e o carte care-mi aduce aminte de propria mea experiență prin școală mai mult decât orice alte seriale/cărți pe tema liceului.