Roxana-Mălina Chirilă

Când fratele meu mai mic, Titus, a ajuns suficient de mare încât diferența de vârstă dintre noi să înceapă să nu mai fie atât de relevantă, eu am plecat la facultate în București, iar el a rămas în Brașov. Apoi, când m-am întors eu, a plecat el în Anglia la facultate și eu am rămas în Brașov. Am fost în contratimp o vreme și l-am auzit mai mult în jocuri decât l-am văzut la față, ca apoi să se mute în Brașov și să constat că oricum e mereu pe fugă, ajungând ba prin Londra, ba prin Spania, ba cine știe pe unde până-i pierd urma.

In the second part of the introduction to his book, Sacred Eroticism. Tantra and Eros in the Movement for Spiritual Integration into the Absolute (MISA), Introvigne says he’ll discuss MISA in terms of “radical aesthetics”, rather than “deviance”. That sounds interesting and I want to find out more.

Uitându-mă la inaugurarea lui Donald Trump și văzându-l pe Elon Musk, căruia i-a explodat o a șaptea rachetă spațială recent, făcând ceea ce semăna al naibii de bine cu un salut nazist, mă gândeam la o discuție pe care am avut-o recent.

In 2022, Massimo Introvigne, an Italian sociologist of religion, published Sacred Eroticism. Tantra and Eros in the Movement for Spiritual Integration into the Absolute (MISA), a book that I was of course interested in reading. In March 2024, an English ebook version became available on Amazon.

Era odată ca niciodată o carte numită „Furtuna baroc. Poemul unei epoci” pe care cineva (probabil nu autorul, Bogdan Suceavă) a descris-o în felul următor:

Internetul le aparține din ce în ce mai mult corporațiilor, care nu au absolut niciun interes să cedeze vreun pic din putere de dragul de a crea experiențe bune. Dacă ai o platformă cu un număr enorm de utilizatori cărora le e greu să plece în locuri mai bune, atunci poți să vinzi atenția și timpul lor unor companii care să-și facă reclamă - asta dacă nu cumva le vinzi direct datele.

Obișnuiam să spun că nu sunt interesată de politică și nu stau cu ochii pe ea - ceea ce, într-un fel, rămâne valabil. Am alte lucruri de făcut cu viața mea decât să stau cu ochii pe mondenitățile din politică de parcă ar fi secțiunea de cancanuri din ziare.

E o chestie care îmi tot revine în minte de ceva vreme.

Într-o extremă ai o persoană privată, un om de rând cunoscut doar de către cei din jurul lui: colegi de școală și de birou, rude, câțiva prieteni. În cealaltă extremă, ai celebritățile al căror nume apare prin ziare și la televizor, de care tot auzi dintr-o parte sau alta de la zeci de mii sau sute de mii de indivizi. Iar la intersecția celor două există fenomenul Gui-Dromereschi.

Ia să închei eu anul cum se cuvine și să pomenesc pe blog cărțile rămase din 2024. Grămada anterioară e aici.