Roxana-Mălina Chirilă

Traducerile literare sunt… sunt. Unele sunt mai bune, altele mai rele. Unele sunt mai strălucite, altele indiferente. Unele sunt arhaizante sau dau în mintea copiilor fără motiv, transformând vocea autorului dintr-una modernă/adultă în ceva care sună de parcă nepotul s-ar preface că vorbește ca pe vremea stră-străbunicului. E greu să rezolvi unele probleme. Nu oricine poate face dialogurile să sune natural, nu oricine poate scrie cu accent, nu oricine stăpânește vorbirea urbană - traducătorii au talente diferite și nu mereu ajung să lucreze pe proiecte potrivite talentelor lor.

Hei, știați că a fost zilele astea webstock, „cel mai mare eveniment de social media si comunicare online din Romania”? Am aflat și eu de pe blogul lui Dorin, care zice așa: 2015, cu proiect personal influent, ignorat de webstock, îmi dau seama că, stai, ăsta e pentru niște oameni care se cunosc între ei și-și dau premii între ei să-i ajute la muncă. Uite ce-i. Nu trebuie să intri prea adânc pe site-ul webstock ca să vezi că pute a marketing pe-acolo.

Nu postez pe blog despre toate cărțile pe care le citesc din două motive: nu inventasem un sistem bun ca să nu vă îngrop în spam; și mi-e lene. Nu prevăd vremuri în care să scriu recenzii detaliate despre toate volumele pentru că nu mereu am suficiente de zis încât să merite efortul și probabil că mi s-ar face lehamite să citesc dacă ar trebui să fac fișe de lectură în dreapta și-n stânga.

Chuck Tingle a început, probabil, ca o glumă. În 2014, un autor a început să scrie și să publice sub pseudonim cărți pornografice cu cele mai absurde teme: un triceratops miliardar homosexual, un inorog motociclist, „Fundception: Un fund într-un fund într-un fund” (2015), diverse satire ca „Futut de liră: transformat în homosexual de implicațiile socioeconomice ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană” (2016) și nu numai. În biografia scrisă la mișto, Chuck Tingle afirmă că e mare maestru de taekwondo și are un doctorat în masaj holistic.

Am ajuns la Constanța la început de octombrie, în afara sezonului și, conform prietenilor noștri, în afara oricărei logici sănătoase. Am coborât din tren pe seară, am evitat un taximetrist pus pe șmenuri, am găsit unul pus pe treabă și nu peste mult timp am tras la hotelul nostru dintre Constanța și Mamaia, unde mai erau și alți câțiva turiști pierduți. Era spre opt seara - suficient de târziu încât să fie întuneric afară, suficient de devreme încât să mai vrem să ieșim să ne dezmorțim picioarele după atâta stat pe tren.

Zilele astea am găsit un articol extrem de amuzant - și nu doar pentru că românul care a dat link-ul a uitat să pună citatele în ghilimele, așa că lăsa să se înțeleagă că el însuși ar fi mare profesor pe la diverse universități americane. Aaah, e mișto când se deplânge lipsa culturii exact demonstrând lipsuri. Articolul e o lamentație cu privire la educația americană din ziua de azi și îl găsiți aici, dar vă fac și eu un rezumat: studenții de-abia intrați la facultate în SUA sunt oameni de treabă, dar inculți.

Se iau ovulele fecundate ale plantei și se zdrobesc cu mult înainte să se dezvolte. Se amestecă cu apă și cu nenumărate ciuperci atât de mărunte încât nu le vezi cu ochiul liber. Se lasă să se înmulțească, făcând colonii extinse. Se bate apoi amestecul până când proteinele din el se rearanjează și formează o masă mai solidă. Se lasă iar să se dezvolte și mai tare coloniile, pentru ca amestecul să se-ntindă (va deveni și lipicios).

Mi-ar fi plăcut să încep recenzia asta cu o propoziție precum „Antologia IA7 din colecția Seniorii Imaginației nu este al șaptelea volum al vreunei serii”, dar scriind cuvintele astea mi-am dat seama că am greșit titlul. L-am verificat. Cartea se numește de fapt „IA7 – Antologia Colecției Seniorii Imaginației 2022” și acum sufăr de întrebări existențiale. Colecția asta e compusă din romane și nuvele, iar antologiile sunt publicate anual? Cam asta ar fi, nu?

Hei, v-ați dorit vreodată să participați la un sport de echipă și să fiți atât de buni încât să câștigați toate meciurile, să fiți mai tari și decât inamici, și decât coechipieri, iar toată lumea să vă iubească? Exact asta i se întâmplă lui Harry când descoperă Quidditch, sportul jucat zburând pe mătură (e tradus la noi în edițiile vechi ca Vâjthaț). „Quidditch” e o denumire care cuprinde, oarecum, numele celor trei tipuri de mingi din joc.

Hogwarts e un loc extraordinar: personajele din tablouri se mișcă, scările se mută când ți-e lumea mai dragă, fantomele zboară prin pereți și niciodată nu poți să știi castelul la perfecție. Întotdeauna există un culoar secret, o încăpere necunoscută, o carte interzisă. E lumea vrăjitorilor în mic: o școală intimă, dar în care poți rătăci oricât, un loc pe care-l poți învăța cât să-l navighezi relativ repede, dar care-ți rezervă mereu secrete.