După ce am citit câteva cărți de Matt Haig (e drept, nu prea multe), am descoperit că e genul de autor pe care l-aș citi când vreau să mă binedispun. Scrie ușurel, cu idei simpatice și întorsături de situație dulci fără să fie siropoase.
Unul dintre lucrurile care-mi displac la proiectul „Cartea de azi” e că uneori vreau să recomand o carte, dar descopăr că nu mai e disponibilă pe piață. Așa că, după ce am trecut „Prâslea cel voinic și merele de aur” pe lista de cărți de care voiam să scriu, m-am supărat să trebuiască s-o șterg.
Există momente din istorie pe care poate că n-o să le înțelegem niciodată pe de-a-ntregul – și, de obicei, când vine cineva cu o afirmație pompoasă ca a mea, se referă la evenimente importante, care au schimbat destinele unor imperii. În cazul de față, însă, „evenimentul” e mai degrabă o curiozitate care n-a afectat direct decât o mână de oameni, dar a intrigat o grămadă de scriitori.
„Lone Wolf and Cub” e o serie de benzi desenate japoneze scrisă de Kazuo Koike și ilustrată de Goseki Kojima care a fost publicată în Japonia între 1970 și 1976. A fost publicată în 28 de volume, dar în engleză e disponibilă în 12 volume groase cât niște cărămizi (eu am varianta asta, cu 12 cărămizi).
Tehnic vorbind, asta e o recomandare de sâmbătă, așa că iată, sosește o carte neobișnuită! Cam tot ce e în ziua asta a săptămânii e ori șui (cum era faimosul ghid abusrd de conversație în engleză care l-a fascinat până și pe Mark Twain), ori cu o grămadă de avertismente. Sincer, în ultima vreme am tot auzit discuții despre cât de plăpânzi sunt tinerii din ziua de azi care au nevoie să li se spună dacă e ceva care i-ar putea oripila într-o carte.
(Da, sunt cu zece zile în urmă cu recomandările; asta-i viața).
N-am citit foarte multă literatură chineză și nici nu susțin că aș fi foarte în temă cu cultura lor, dar „Călătorie spre soare-apune” de Wu Cheng’en e o carte suficient de faimoasă încât să ajungă și pe radarul meu, ca să-i spun așa.
Din când în când vreau să verific câte o regulă de punctuație/gramatică/ce-o fi pe care o știu foarte bine, dar pe care colegii o știu foarte bine ca fiind fix invers. Pentru că e mai bine să verificăm decât să ne contrazicem, mă duc să caut informația pe peste tot.
Acest blog a devenit prea serios în ultima vreme, așa că am căutat cea mai non-serioasă carte pe care o am în arsenal. Nu e „Vreme ciudată la Tokio”, dar și asta e pe aproape – și în continuare mă întreb de ce titlul e scris „Tokio” și nu „Tokyo”. Eh.
Ok, sunt în urmă cu scrisul de recomandări și 1 mai a fost acum o săptămână, dar hai să fim sinceri: nu există o carte mai potrivită pentru tema „Ziua Muncii” decât „Atlas Shrugged” de Ayn Rand, tradusă la noi ca „Revolta lui Atlas”.