[27 mai] Cartea de azi: „The Magpie Lord” de KJ Charles
Acum vreun an sau doi, o amică mi-a recomandat-o pe KJ Charles – mai ales cărțile, dar uneori și conversații de pe Twitter sau articole de pe blogul ei. Fostă editoare, momentan scriitoare, KJ avea multea chestii mișto de zis și am început s-o urmăresc ca persoană înainte să-i citesc cărțile.
KJ Charles face parte dintr-un nou val de scriitoare de romane de dragoste – conform amicei mele, schimbarea din gen a început să apară prin 2005. Ai fire narative mai puternice, mai axate pe acțiune și pe lume, plus personaje și situații mai complexe și mai subtile. Genul ajunge la maturitate și se desprinde de stereotipuri.
Ah, și c-a s-o spun explicit: KJ scrie mai ales gay romance, adică romane de dragoste în care cuplurile principale sunt formate din bărbați, nu dintr-un bărbat și o femeie. (mai scrie și altele, de exemplu „The Price of Meat”, care e un fel de penny dreadful cu criminali teribili într-o Londră victoriană dintr-un univers paralel, dar scrie _mai ales _gay romance)
„The Magpie Lord”, prima carte a lui KJ, publicată în 2013, e un roman fantasy istoric din Anglia secolului 19. Lucien Vaudrey (Lordul Crane) a fost oarecum exilat de tatăl lui și și-a petrecut douăzeci de ani în China făcând comerț și contrabandă, ajutat de servitorul lui credincios, Merrick (care e o namilă de om). Însă toate lucrurile rele au un sfârșit, inclusiv familia lui.
Partea proastă e că dacă vrea să-și facă datoria și să-și încheie treburile cu moștenirea, trebuie să se întoarcă în Anglia înainte să-și poată continua viața reală. Revine în țara natală fără tragere de inimă, dar cu hotărârea să grăbească pe cât posibil lucrurile, însă problema apare când e aproape ucis de o vrajă nasoală și nu știe nici de ce, nici cine e în spatele ei. A dat de magie prin China, știe cu ce se mănâncă, așa că-și găsește un vrăjitor care să-l ajute – pe Stephen Day, aflat în slujba legii.
E o poveste alertă cu fantome, magie, coțofene (și tatuaje cu coțofene), umor și aventură. Romanul e primul din trilogia „A Charm of Magpies” și primul pe care l-aș recomanda oricui are intenția să citească ceva de KJ Charles.
Cartea e disponibilă la un preț minuscul pe Amazon.
Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.