Cum se face un pireu/piure de cartofi

Da, și pireu, și piure sunt forme acceptate ale cuvântului.

Treaba merge cam așa: iei niște cartofi, așa, cam cât ar mânca un om la o masă. Îi decojești. Îndepărtezi părțile nașpa. Îi tai în bucăți. Îi arunci în apă. Îi fierbi până intră ușor furculița în ei.

Apoi îi scurgi de apă bine de tot, nu-i lași să mustească în apă de două degete, s-a înțeles?

Îi pui într-un vas cât de cât adânc. Trântești peste o bucată de unt, nu cât să dai faliment că trebuie să iei alt unt, ci așa, cam cât o juma’ de centimetru pe lățime din bucata aia pe care o găsești în comerț. Poa’ să fie și mai mult, nu-i bai.

Iei lapte și torni peste. Torni și tu un pahar acolo. Pui și niște sare, nu te zgârcești tare la ea, că intră mai mult de un vârf în mâncarea asta. Pui și un praf de nucșoară (aici chiar e un praf de, că altfel e prea multă și iese nașpa). Iei o ustensilă de-aia de bucătărie care are un fel de placă orizontală cu găurele în partea de jos și zdrobești cu aia cartofii. Ridici brațul, cobori brațul, ridici brațul, cobori brațul – tot așa până obții o mâncare relativ omogenă și pufoasă. Dacă nu pare destul de pufoasă, mai pui niște lapte. Guști un vârf de furculiță din ea – dacă n-are suficientă sare, mai pui un pic.

Nu pui apă. Nu folosești fulgi de cartofi. Nu te zgârcești cu laptele sau cu sarea. Procesul e identic dacă ai mai multe porții de făcut, doar folosești cantități mai mari, în aceleași proporții.

Postarea asta nu e pentru cititorii normali de pe blog, că îmi imaginez că știți toți cum se face un amărât de pireu de cartofi/piure de cartofi (oricum i-ați zice). Nu știu dacă am intrat vreodată în casa cuiva care să nu știe să gătească așa ceva. E atât de simplu că nici nu-ți trebuie o rețetă, faci la ochi că n-are ce să nu iasă.

Nu, postarea asta e pentru restaurante. Niciun restaurant din România nu pare capabil să facă banalitatea asta la un nivel acceptabil. E incredibil. Acasă trebuie să uiți cartofii pe foc până se duce toată apa și îi carbonizezi ca să reușești să nu faci mâncarea cum trebuie – dar la restaurant iese mereu o chestie anostă și lipsită de orice fel de Dumnezeu. Cred că la intrarea în bucătărie au un aparat care șterge complet rețeta asta din memoria bucătarului angajat – acasă e român obișnuit, n-are cum să rateze pireul, dar la muncă trebuie să fie brusc în afara cunoștinței de cauză, că așa i se cere în fișa postului. De ce?… Nu știu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *