Cărți și iarnă și altele

Ninge afară de duce locul. Când eram prin școală speram mereu că se fac troiene de câte un metru, să se închidă școlile și în Sf. Gheorghe, dar n-am avut niciodată norocul. Se făcea doar câte un ger de -20-și de grade (ziua) de simțeam că am sloiuri de gheață în loc de pantaloni și mi se lipeau nările una de alta când inspiram.

Cel mai tare simt diferența între felul în care scriam acum 10 ani și cel în care scriu acum când mă uit la ce am scris în urmă cu câteva zile. În școală mi se întâmpla des să scriu niște chestii care mie mi se păreau foarte tari, dar când mă uitam la ele după 2 zile mă apuca plânsul. Acum scriu ce scriu, fac o pauză, revin peste 2-3 zile și văd, spre ușurarea mea, că 70% din text e absolut ok.

Am un maldăr mare de cărți pe care vreau să le citesc, de toate tipurile. Momentan citesc Vocile celor tăcuți. Biografii țărănești de Vlad Manoliu, o carte pe care am primit-o împrumut pentru că tot m-a molipsit cineva de curând de povești despre comunism și alte alea. Cartea e de vânzare (doar?) la Muzeul țăranului român. Am citit cam o treime din ea și e chiar interesantă – poveștile unor țărani, culese prin anii ’90 și după, redate cu cuvintele lor. Sunt departe de visele exaltate ale unor patrioți care se documentează din propria imaginație. Și am aflat și eu acum că Maramureșul era să ajungă pământ ucrainean prin ’45. Merită, dar cu puțină răbdare, că oamenii nu-s mereu extrem de coerenți și trebuie să faci eforturi să descifrezi ce zic din loc în loc.

Tot pe direcția asta, Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace. Niște eseuri scrise de un profesor englez specializat în problemele politice ale României. Mai citesc câte unul când mă pălește cheful.

Jim Butcher, Summer Knight. Un roman polițist supranatural (detectivul e un magician). Seria e mai lungă, începe cu Storm Front. Cărți ușurele, dar făinuțe. Niște umor, niște satiră.

Teoretic am început și George R.R. Martin, A Feast for Crows. Într-o bună zi o să termin seria asta. Probabil că la ceva timp după ce o termină de scris George R.R. Martin. Are idei, omul, dar un stil atât de sec că serialul câștigă teren prin simplul fapt că nu mori de plictiseală pe lângă el.

Și tot n-am terminat volumul trei din seria 50 de umbre. Într-o bună zi când o să mă simt suficient de masochistă (sau suficient de hotărâtă să termin cu ea) o să continui recenzia pe capitole.

Problema cu romanele interesante e că de obicei le citesc mai rapid, așa că dispar iute de pe lista cărților în curs de citire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *