Nu cred că e un secret că îmi plac antologiile de povestiri scurte, mai ales dacă sunt alese pe sprânceană. În „Femei periculoase”, George R.R. Martin și Gardner Dozois s-au ocupat de alegere și editare, iar rezultatul nu e perfect, dar e interesant. Cartea a fost publicată pentru prima oară în 2013, iar la noi a fost tradusă în 2017 și publicată în două volume – o alegere bună, pentru că altfel ar fi ieșit o ditamai cărămida.
Aș putea spune că „Wilds Cards” e o antologie de povestiri scurte despre supereroi, dar aproape fiecare parte a propoziției ar fi o minciună. În primul rând, e mai degrabă un fel de roman compus din o mulțime de povestiri scurte care se întrepătrund și care au autori diferiți. Personajele principale diferă de la povestire la povestire, dar deseori reapar ca personaje secundare în alte povestiri. Deci nu e chiar o antologie, nu e nici chiar un roman.
Chiar dacă George R.R. Martin e cunoscut mai degrabă pentru seria „Cântec de gheață și foc”, care e pe cât de populară, pe atât de clar destinată doar adulților, se pare că poate scrie și cărți pentru copii. Bine, asta nu e o surpriză pentru cei care-l urmăresc pe GRRM din vremuri de demult: „Dragonul de gheață” e o povestire publicată în 1980, cu un deceniu și jumătate înainte să publice primul volum din „Cântec…”.
Festinul ciorilor de George R.R. Martin A patra carte (în două volume în ediția cu coperți necartonate) din seria Cântec de Gheață și Foc. O carte fascinant de plictisitoare pentru un fir narativ atât de interesant. Personajele sunt interesante. Narațiunea e complexă. Apar tot felul de transformări psihologice care sunt credibile și au forță. Practic, cartea asta are toate elementele necesare ca să fie o carte de cinci stele (din cinci), dar e scrisă într-un stil atât de searbăd încât îți dorești să poți juca sudoku (sau World of Tanks) în timpul părților neinteresante, mai ales că unele dintre personajele mișto ale seriei au dispărut în ceață.
Ninge afară de duce locul. Când eram prin școală speram mereu că se fac troiene de câte un metru, să se închidă școlile și în Sf. Gheorghe, dar n-am avut niciodată norocul. Se făcea doar câte un ger de -20-și de grade (ziua) de simțeam că am sloiuri de gheață în loc de pantaloni și mi se lipeau nările una de alta când inspiram. Cel mai tare simt diferența între felul în care scriam acum 10 ani și cel în care scriu acum când mă uit la ce am scris în urmă cu câteva zile.