Insultele sunt în continuare ok, dacă nu ne place omul

Un tip a fost insultat, dar e ok, că nu ne place de el. E ciudățel. E un pic dubios, ai putea spune. Are o față care cere palme, așa că normal că dacă îl repede lumea e în regulă. De fapt, se și poartă ciudat. Are niște haine nepotrivite, așa că merită să fie scuipat de necunoscuți pe stradă.

Nu e ca noi, așa că e ok. Nu s-a adaptat standardelor, nu și-a dat seama în ce fel de țară se află, așa că e normal să fie disprețuit și înjurat de oameni care n-au schimbat prea multe cuvinte cu el.

Nu-i nimic de văzut aici. Nicio problemă. Ăsta e omul.

După cum ziceam mai demult, insultele sunt ok când nu ne plac insultații. E o chestie valabilă indiferent care e apartenența omului. Uneori e ungur, alteori e yoghin, din când în când e cine știe ce altceva. Ne agasează nu direct, nu că ne-ar spune sau face ceva în mod deosebit, dar prezența lui e aberantă și agresivă – ne zgârie pe creier. Dacă ungurii ar fi români, n-am avea nimic cu ei, dacă yoghinii ar fi creștini nepracticanți n-am avea nimic cu ei. Libertatea și acceptarea înseamnă că suntem liberi și ne acceptăm noi între noi, ăștia normali la cap. Restul să se adapteze, că suntem în România. Când ești aici, faci ca românii.

(continuarea acestei povești, cu explicații, e aici)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *