Autoreflexivitate
NOTĂ: În urma confuziilor, aș dori să precizez că ACESTA NU ESTE UN ARTICOL DESPRE HOMOSEXUALI. Nu este nici un articol despre Paolo Lagana. Acest articol este despre ACCEPTABILITATEA INSULTELOR ÎN SOCIETATEA NOASTRĂ și despre standardele duble pe care le avem.
V-am aruncat fitilul cu insultele care sunt ok, dacă nu ne place omul. Și văd că Dorin mi-a și răspuns, punctând că apăr o paiață (adică că zic că nu e ok să insulți și să scuipi în față un tip care umblă în tocuri și colanți colorați în România). Răspuns: nu-l apăr.
Dorin spune: omul e un eșuat, dacă se îmbracă într-un asemenea fel e la mintea cocoșului __ca românii noștri să reacționeze cum au reacționat. Pentru că așa reacționează ai noștri, pentru că el nu e integrat în societate, pentru că ne agresează bunul simț etc. Și sunt de acord, este la mintea cocoșului și putea să se aștepte. Dorin zice așa:
O fi bine că și-o ia peste ceafă? Nu, nu spun chestia asta, doar o explic. De ce și-o ia peste ceafă exemplul italian, dar nu și cel autohton [n. țiganul] care nu s-a spălat de o lună? E simplu: pentru că în cel autohton membrii mai intoleranți ai societății nu au curaj să dea, pentru că arată prin agresivitate și postură că poate să răspundă. Iar individul ăsta care se plînge pe la gazete e un eșuat al speciei.
Întrebarea mea era exact asta: e bine că și-o ia peste ceafă? Că e la mintea cocoșului, asta știu. Dar considerăm că e bine că i se petrece asta? Hm. Și eu, dacă mă îmbrac mai mult dezbrăcată, o să fiu tratată ca o pipiță care vrea să fie agățată de orice individ cu suficienți bani ca să mă plătească. Sau de orice individ, punct. Dar. Întrebarea e: acest lucru e ok cu restul lumii? Să zicem că sunt îmbrăcată cum ziceam mai sus și mă duc într-un bar. E ok că sunt: fluierată, agățată, hărțuită, violată? Unde pe scara asta devine inacceptabil comportamentul celorlalți? Unde pe scara asta ceilalți, care se cred oameni buni și decenți, vor interveni? Îmi place să cred că undeva pe la hărțuire fizică, dar e posibil să se zică „păi normal că a fost violată, dacă s-a-mbrăcat cum s-a-mbrăcat.”
Ca să ne fie clar ce părere am de Paolo Lagana: proastă. Pentru că: „Nimeni nu m-a apărat, nimeni nu mi-a cerut scuze public”. În momentul ăsta nu pot să-l văd altfel decât slab. Nu îl disprețuiesc că și-a luat tocuri (doar sunt ușor perplexă – tocuri? Când ai tot dreptul să nu porți așa ceva niciodată?) sau că s-a îmbrăcat în colanți colorați. Dar pentru faptul că se crede îndreptățit să primească ajutor, susținere, scuze și apărare, îl disprețuiesc puțin. În momentul în care faci o chestie contra normelor societății (și știi că e contra normelor), e cazul să-ți asumi faptul că ești într-o luptă cu ceilalți. Nu ești îndreptățit să primești ajutor, ci, dacă ești deștept, îi faci pe ceilalți să vadă că meriți susținerea lor. Sau uneori ești singur, dar atunci e bine să știi că o să ai de dat bocanci în gură, metaforic vorbind. Nu văd cu ochi buni oamenii care merg conștient împotriva curentului și pe urmă se vaită că e greu. Domnule, tu ai ales. Du-o până la capăt.
Problema mea e, deci, cu reacțiile automate ale societății din care fac parte. Văd un fel destul de insidios de a pune problema: ești o persoană ok dacă ești dobitoc doar față de anumite categorii sociale. Deci:
- tu ești intelectual, vorbești frumos cu toată lumea, dar ai o problemă cu nenorociții de bozgori, care toată lumea știe că sunt niște răi care ne vor Adrealul. Nu e nimic rău în a manifesta violent împotriva lor, pentru că rămâi o persoană altfel foarte decentă. Dacă un ungur e bătut pe stradă, probabil că și-a cerut-o. Altfel, ești creștin și iubitor.
- ești un om bun, dar știi că jidanii conduc lumea și că rabinii mănâncă copii. Nu ești anti-semit, e doar purul adevăr și de-aia ai tot dreptul să nu-ți placă evreii, care sunt niște lacomi de bani scârboși care omoară alți oameni la ei acasă și vor să înrobească omenirea. Holocaustul a fost rău, dar poate că Hitler știa totuși ceva.
- fiind o persoană decentă (și simpatică), știi că e normal ca poponauții ăia de și-o trag în fund să se ascundă, că sunt scârboși. Cum ai putea să le explici copiilor că doi hidoși se sărută pe stradă?! O s-o spui de câte ori ai ocazia: sunt poponari scârboși! Sunt niște hidoși, ți-e greață, vomiți! Dar în general, tu ești ok. Doar că aici e natural să ai reacția asta și să o urli peste tot. Nu te face cu nimic mai rău.
- ești o persoană ok, nu ai chestii de misoginism sau mai știu eu, dar dacă o femeie e bătută într-o relație, e nasol, dar e vina ei dacă stă în continuare acolo, înseamnă că-i place. Nu e treaba ta să-i spui ceva, că e absolut clar și evident că e vina ei.
- etc.
Întrebarea pe care o pun e: chiar așa stau lucrurile? Rămâi un om la fel de ok și dacă vociferezi și îți bați joc doar de cei care nu plac nimănui, sau de cei care sunt persoane rău văzute în grupul tău? Sau un om cu adevărat civilizat se comportă la fel în toate situațiile? Sau ideea e să ne comportăm în conformitate cu comportamentul celorlalți?
Problema nu e în alb și negru. Sunt oameni care vorbesc sau se comportă dur de la bun început, dar care îți sar în ajutor când ai nevoie. Sunt oameni care ascund răutate în spatele unui limbaj perfect decent. Sunt oameni care sunt decenți și vorbesc decent. Sunt oameni care… în fine, multe tipuri de oameni.
Remarc aici însă automatismul situației, felul în care nu punem sub semnul întrebării anumite lucruri pe care cred că ar trebui să le punem.
Uite niște chestii la care situația lui Paolo Lagana m-a făcut să mă gândesc:
- îi putem înjura pe homosexualii care se îmbracă ca niște paiațe în metrou? Dar pe membrii Pro-Vita care vin cu chestii propagandiste anti-avorturi? Dar pe cei din Noua Dreaptă care mărșăluiesc împotriva maghiarilor?
- care este nivelul de ofensă minim pentru care cauți cu lumânarea să fii scuipat pe stradă? Patapievici a pățit-o, zăpăcitul ăsta a pățit-o. E inacceptabil în ambele cazui? E acceptabil în ambele cazuri? E acceptabil într-un caz, dar nu în altul?
- sunt cuvinte gen „poponar” sau „bozgor” acceptabile în contexte intelectuale? Informale? Doar la ușa cortului? Depinde de persoană și de modul în care intenționează acele cuvinte?
- care sunt limitele comportamentului civilizat? Există circumsanțe în care e ok să avem alte limite ale „comportamentului civilizat” decât în altele? Care sunt acele circumstanțe?
- în momentul în care cineva iese din norme și e o paiață/o pipiță, care e punctul până la care „și-o merită”, și care e punctul în care intervenim și zicem „stop”? Există punctul ăsta?
- care e punctul în care începem să apărăm drepturile celor cu care nu suntem de acord? De exemplu, care e punctul în care eu aș începe să apăr Pro-Vita? Sau chiar MISA? Există acest punct?
Nu am răspunsuri universale la întrebările astea. Nu știu dacă există răspunsuri universale. Dar cred că sunt întrebări care merită puse, pentru că altfel lăsăm prejudecăți și automatisme să ne convingă că suntem oameni buni. Chiar dacă s-ar putea să nu prea fim.
(Dacă în urma deliberărilor ați ajuns la concluzia că e ok să insulți orice persoană necunoscută care se îmbracă în colanți colorați, putem dezbate și subiectul ăsta, deși nu despre asta e vorba în postare.)