Din cauza referendumului vieții mi-au venit neobișnuit de mulți oameni pe una dintre vechile postări de pe blog, de pe vremea când mă chinuiam să scriu în română fără să sun de parcă am un băț înfip undeva și nu-mi ieșea încă. Postarea e despre Sodoma și Gomora. Sincer, mi-e lehamite până și mie s-o recitesc, dar vă spun pe scurt care e ideea. Pe vremea când Dumnezeu încă vorbea cu oamenii din tufe arzânde ca un boschetar rezistent la foc, niște îngeri au venit să tragă peste noapte în Sodoma, un oraș plin de păcătoși în care locuia și un erou biblic, Lot.

Am văzut niște poze pe Facebook de la parada gay de anul ăsta. Cea care m-a uns cel mai tare pe suflet era cu o pancartă de o ironie dulce, care răspundea altor pancarte și slogane din alt context. Pe ea scria: „Sodoma pământ românesc”. Pentru cine nu știe, supărarea mea cea mai cea pe Noua Dreaptă e că se trezesc uneori mărșăluind pe străzile orașului Sf. Gheorghe, de unde mi-s, urlând în disperare că Harghita și Covasna sunt pământ românesc.

Clipul ăsta e din 2009, Irlanda. N-aveți nevoie de subtitrare, pentru că singura replică importantă e „Aș vrea să-i cer mâna lui Sinead”. După cum am scris și-n titlu. (Sinead e un nume de femeie get-beget irlandez, pe care l-ați mai auzit când cu Sinead O’Connor.) Îmi place foarte mult filmulețul din mai multe motive: Spune o poveste. Îl vezi pe băiatul ăsta că el chiar vrea să se căsătorească cu Sinead și e gata să bată toată țara pentru mâna ei.

NOTĂ: În urma confuziilor, aș dori să precizez că ACESTA NU ESTE UN ARTICOL DESPRE HOMOSEXUALI. Nu este nici un articol despre Paolo Lagana. Acest articol este despre ACCEPTABILITATEA INSULTELOR ÎN SOCIETATEA NOASTRĂ și despre standardele duble pe care le avem. V-am aruncat fitilul cu insultele care sunt ok, dacă nu ne place omul. Și văd că Dorin mi-a și răspuns, punctând că apăr o paiață (adică că zic că nu e ok să insulți și să scuipi în față un tip care umblă în tocuri și colanți colorați în România).

Un tip a fost insultat, dar e ok, că nu ne place de el. E ciudățel. E un pic dubios, ai putea spune. Are o față care cere palme, așa că normal că dacă îl repede lumea e în regulă. De fapt, se și poartă ciudat. Are niște haine nepotrivite, așa că merită să fie scuipat de necunoscuți pe stradă. Nu e ca noi, așa că e ok. Nu s-a adaptat standardelor, nu și-a dat seama în ce fel de țară se află, așa că e normal să fie disprețuit și înjurat de oameni care n-au schimbat prea multe cuvinte cu el.

Pentru că se pare că e imposibil să zici ceva care să se lege de homosexuali fără ca discuția care urmează să nu se învârtă în jurul lor – ceea ce e valabil și pentru politică. Am scris acum câteva zile un articol despre cum multă lume consideră că e ok să fie înjurați oameni, dacă nu ne place de ei. Adică dacă eu vin la Antena 1 la o oră de maximă audiență și zic „Băsescu ar trebui să fie atârnat în pielea goală în Piața Constituției, cine se oferă, hehehe,” unii o să zică „Aoleu, ce bazaconii vorbește Roxana asta” și alții o să zică „Lasă, bă, că nu ne place de Băsescu”.

Eu nu prea mă uit la televizor decât dacă nimeresc prin preajma unuia și se întâmplă ceva interesant acolo, sau dacă sunt cu cineva care vrea să se uite. Așa că ratez tot felul de faze. De exemplu, faza de la X-Factor, unde cântărețul Cheloo s-a luat de un concurent pentru că e homosexual (și bănuiesc că s-a îmbrăcat în stilul camp gay, că altfel nu-mi explic ce-i veni). Citez: „Ai cântat, eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ce reprezinţi, şi ţara asta te va trimite acasă, cu siguranţă.

Să zicem că ai o poveste fantasy în care o tipă poate să-și modifice înfățișarea în mod drastic (e un shape shifter, da?) și la un moment dat își ia un corp masculin. Deci tipa devine bărbat, cu toate trăsăturile fizice aferente. În poveste apare un alt personaj, care e bărbat și care e într-o relație cu ea. El o recunoaște, chiar dacă ea e în continuare în corp masculin.

[Articol dedicat celor care sunt oripilați de chestii pe care femeile nici nu le mai remarcă. Și celor care se întreabă de ce femeile privesc străinii cu suspiciune. Da, chestiile astea mi se întâmplă și în ziua de azi.] Am avut șansa să cunosc câțiva bărbați absolut oripilați de homosexualitate și homosexuali. Din nou și din nou, aceși oameni au întrebat retoric în prezența mea: „Eu ce fac dacă se dă un bărbat la mine?

Bla-bla, marș pentru normalitate, 8 iunie 2013, București, Piața Victoriei, ora 11. Am aflat informația asta de pe blogul lui Mihai Rapcea. Dar se pare că informația vine (inițial) de pe blogul Apologeticum. Părerea mea sinceră e că și susținerea vehementă a homosexualității în diverse chestii corecte politic, prezentarea intensă a acestui subiect în presă, artă și ce-o fi, dar și împotrivirea vehementă împotriva homosexualității în toate felurile sunt mofturi. Pentru că n-avem ce face, ne agităm degeaba cu un aer extrem de auto-important.