Chuck Palahniuk – “Fight Club” [recenzie ro]
Ca să nu fie confuzii: cartea am citit-o în engleză (de fapt, am audiat-o, luată via Humble Bundle). Nu am avut tangențe cu traducerea efectivă. A trecut ceva timp de când am văzut filmul, dar deși anumite secvențe îmi sună foarte cunoscut, altele… nu.
După cum ziceam, știu filmul, deci știam și deznodământul de la bun început, ceea ce înseamnă că am putut fi atentă la detalii, la modurile atente în care la o primă citire sensul e ascuns între cuvinte, iar la a doua e cât se poate de evident. E foarte mișto construită povestea, de la misterul apartamentului sărit în aer al naratorului, la felul în care naratorul spune, ușor ironic din câte mi s-a părut, că se întreabă dacă Marla și Tyler sunt aceeași persoană, pentru că nu apar niciodată în același loc, în același timp.
E o carte dură, de la descrierile modurilor în care poți face explozibili acasă, la amenințările de castrare ale unor persoane importante, la faptul că grăsimea din care Tyler face săpun era a mamei Marlei (e o poveste de-ți stă mintea-n loc). Și e o carte fascinantă prin modul în care Fight Club-urile încep să scape de sub control, să devină un fel de sectă paramilitară care ascultă Cuvântul lui Tyler, care probabil se crede un antierou genial – și care nu poate fi oprită nici măcar de narator.