Povestea lui Genji III: despre viața lui Genji (și nu numai)

Genji Monogatari – Povestea lui Genji, the Tale of Genji. Superlative asociate: „primul roman psihologic”, „primul roman istoric”. În general privesc astfel de laude banale cu un oarecare scepticism, dar în cazul de față dau o idee despre importanța cărții în Japonia și despre felul în care a fost privită și prin vest.

Însă în ciuda faptului că e o carte care a fost scrisă acum 1000 de ani și care are un statut superlativ, e ușor de citit și azi. Bine, ar fi ușor de citit dacă n-ar fi un singur volum enorm de 1,5 kg pe care nu mai știi cum să-l ții la un moment dat – dar dificultatea e doar fizică. Pentru că povestea nu e doar elegantă și rafinată, ci și antrenantă.

Se face că odată, la curtea unui împărat al Japoniei, exista o doamnă de rang nu foarte înalt care a devenit favorita împăratului, căruia i-a născut un prinț nemaipomenit de frumos. Însă celelalte doamne de la curte au devenit extrem de geloase și au început să-i facă tot felul de răutăți, iar doamna a suferit atât de mult din cauza lor încât s-a îmbolnăvit și a murit. Împăratul a fost de neconsolat după moartea ei și a tot căutat o femeie care să-i semene, până când a aflat de o prințesă care semăna ca o picătură de apă cu răposata. A chemat-o la curte și ea a devenit noua lui favorită, Fujitsubo.

În ce-l privește pe prințul orfan, împăratului i-ar fi plăcut mult să-l facă prinț moștenitor, dar băiatul nu provenea dintr-o familie foarte strălucită pe partea mamei, iar un învățat corean care trecea prin zonă a prezis că ar fi un sfetnic bun, dar un împărat îngrozitor. Astfel, cu părere de rău, împăratul l-a exclus pe băiat din linia regală și i-a oferit un nume de familie: Genji. Peste câțiva ani, avea să devină un tânăr absolut splendid, elegant, strălucitor, cu un deosebit succes la femei.

Prima parte a cărții îi descrie aventurile romantice cu diverse doamne care i se par interesante – uneori aventurile sunt mai amuzante, alteori mai serioase, iar din când în când au o atmosferă supranaturală și apăsătoare.

Odată, Genji a sedus o doamnă căsătorită, care a început să-și facă multe griji cu privire la aventura lor. La un moment dat, Genji a făcut ce-a făcut și i-a dat de știre că vine-n dormitorul ei s-o, ahem, curteze, așa că doamna a luat repede decizia să dispară din zonă ca să nu mai continue relația. Însă în același dormitor se mai odihnea și o domnișoară, iar Genji nu și-a dat seama că doamna lui se făcuse nevăzută decât când s-a trezit în patul domnișoarei. Ce să facă, ce să facă? A îmbrobodit-o cu cuvinte frumoase despre dragostea lui interzisă, pasională și irealizabilă. În fond, ar fi fost penibil să-i spună că greșise, nu? Trebuia să se culce cu ea. (după câteva alte capitole, Genji află că domnișoara s-a căsătorit și se gândește că soțul probabil că se întreabă cine a dezvirginat-o… dar sigur tipul nu s-ar simți foarte trist dacă ar afla că Genji a fost de vină)

Altă dată, Genji a găsit o domniță într-o casă părăsită și căzută în paragină, pentru care a făcut o pasiune enormă. A răpit-o, cuprins de pasiune, și a dus-o într-un conac aproape părăsit, unde a început să se întrebe unde să fugă cu ea. Însă domnița a început să se simtă terifiată și, în curând, a fost atacată de un spirit răzbunător. Genji era prea tânăr ca să știe cum să reacționeze la așa ceva, așa că domnița a murit. Terifiat, și-a dat seama că nu numai că i-a pierit iubita, ci că are și un cadavru pe mâini cu care nu știe ce să facă.

Are multe aventuri romantice care mai de care, însă e clar că o singură femeie ajunge să-i stăpânească inima: Fujitsubo, favorita împăratului, cea care seamănă leit cu răposata lui mamă. Până la urmă, Genji reușește să aibă cu ea o aventură secretă, scandaloasă și periculoasă (relațiile sexuale cu concubinele împăratului aveau ca pedeapsă execuția), în urma căreia se naște un copil extraordinar de frumos, leit Genji, care va deveni mai târziu împăratul Reizei. Noroc că toată lumea îl crede pe Genji culmea frumuseții, așa că se crede că un copil cu adevărat splendid trebuie să-i semene, pentru că splendoarea arată mereu la fel – așa că secretul lor scapă neștiut de nimeni.

Evident că o relație reală între Genji și Fujitsubo este imposibilă, dar la un moment dat Genji găsește o fetiță de 10 ani care e leit Fujitsubo. Murasaki e orfană de mamă și bunica ei bolnavă are grijă de ea. Genji se îndrăgostește instantaneu și vrea s-o convingă pe bunica fetei să i-o lase pe Murasaki în grijă. Evident că cererea e scandaloasă, pentru că fata e mult prea tânără pentru a-i fi soție după standardele oricui, dar până la urmă bunica moare și Murasaki ajunge la Genji, care o fură înainte să apuce tatăl fetei (care întâmplător e fratele lui Fujitsubo) să vină s-o aducă în casa lui.

Genji are bunul simț să nu se culce cu ea din prima, dar o educă conform standardelor lui, ca să o transforme în soția perfectă.

wakamurasaki
Murasaki e aia mică de pe podium. Dar stați liniștiți, dragi cititori, Genji ne asigură că o iubește cu adevărat, deci intențiile lui sunt onorabile.

Dacă e vreun loc în care se simte cu adevărat diferența culturală dintre noi și personajele reprezentate în Povestea lui Genji, cred că e acesta. Sunt multe momente din carte în care am simțit că-l detest pe Genji, poate și pentru că el se consideră irezistibil și nu prea lasă femeile să-l refuze (însă de violat în mod explicit nu violează – asta va face doar fiul lui), dar aici am rămas că trăznită. O crește pe Murasaki ca pe o fiică, o învață să scrie, se joacă cu ea, o educă, e o figură paternă (sau frățească)… ca la un moment dat, după vreo câțiva ani așa, să se culce cu ea. Murasaki nu e deloc încântată de situație pentru că habar n-avea ce intenții avea Genji și nici ce avea să i se ceară ca soție, ceea ce nu mă surprinde.

E momentul în care mi s-a părut clar că Murasaki nu are niciodată de ales. E orfană și, chiar dacă știe cine-i e tatăl, nu are o legătură reală cu el, ca să se pună vreodată problema să-i ceară ajutorul în caz de ceva. Murasaki depinde de Genji, care e într-adevăr splendid, dar care nu e mereu foarte înțelept sau sensibil la nevoile celorlalți. Mai mult decât atât, Genji are aventuri peste aventuri și, chiar dacă îi spune mereu că ea e prima în inima lui, ea rămâne nesigură pe poziția ei până la final.

Genji are inițial o soție oficială, Aoi, primită în căsătorie de când avea el 12 ani (iar ea 16). Aoi însă moare după ce-i naște un fiu, posedată fiind de spiritul răzbunător al doamnei Rokujo (o distinsă doamnă care e însă foarte geloasă, mai ales că Genji e destul de rece cu ea). După moartea lui Aoi, fiul lui Genji e crescut de bunici și, deși își vizitează relativ des tatăl, nu apucă s-o vadă decât o dată, accidental, pe Murasaki. Naratoarea sugerează că poate Genji se teme ca nu cumva să facă și el o pasiune pentru mama vitregă, ca Genji pentru Fujitsubo.

Deci Murasaki e cea mai iubită dintre toate femeile lui, dar totuși una dintre multele lui femei. E clar că iubirea dintre ei ajunge însă să fie una adevărată, de soț-soție, iar atunci când Genji e exilat din cauza unei aventuri romantice cu o slujitoare de la palat, Murasaki suferă enorm… și îl iartă când se întoarce din exil ca tată al unei fetițe.

Akashi
Într-un loc atât de dezolant, n-ai ce face în afară copii, presupun. (bine, Genji mai și desenează, că are suflet de artist)

După ce se întoarce din exil, Genji se așează la casa lui (sau la casele lui, mă rog) împreună cu doamnele favorite, fiecare instalată în câte o aripă (dintr-o casă sau alta). Însă un vis nu i s-a îndeplinit: să aibă o prințesă imperială ca soție. Ei bine, fostul împărat, fratele lui Genji, are o fiică favorită pe care o iubește ca pe ochii din cap și pe care i-o dă de nevastă lui Genji, știind că acesta e un bărbat foarte responsabil cu fostele iubite, de care are grijă chiar dacă nu le mai iubește.

Noua nevastă, prințesa, e cam copilă de felul ei și nu are nimic deosebit care s-o recomande în ochii lui Genji, însă prezența ei acolo reprezintă într-un fel culmea succesului lui: are cea mai înaltă poziție la curte, e favoritul tuturor, e recunoscut ca cel mai important om al generației lui, e bogat, are un harem impresionant – dar culmea succesului este și începutul decăderii.

Murasaki e atacată de spiritul răzbunător al doamnei Rokujo (care a murit între timp, dar continuă să fie geloasă și nefericită și dincolo de moarte). În timp ce Genji o îngrijește disperat pe Murasaki, noua lui soție îl înșeală cu unul dintre prietenii lui buni, Kashiwagi care o adora de pe vremea când încă nu era căsătorită. Însă pentru că bietul amant e om onorabil, începe să-și facă din ce în ce mai multe griji și în cele din urmă, când o lasă însărcinată pe prințesă, moare din cauza remușcărilor.

kashiwagi princess
Internetului i-ar plăcea aventura asta, pentru că apare și o pisică în ea.

Încet, încet, povestea lui Genji se apropie de final: Murasaki, slăbită, îi cere din nou și din nou s-o lase să se călugărească pentru a-și încheia viața cu practici spirituale, dar Genji refuză iar și iar, așteptând ca ea să-și revină complet, ca să se poată călugări împreună. Dar boala provocată de Rokujo revine periodic, până când Murasaki moare fără să-și îndeplinească dorința de a-și întoarce fața de la cele lumești.

După moartea ei, Genji își dă seama că nici el nu mai e același. Distruge teancurile de scrisori pe care le-au schimbat în perioada exilului, își reproșează faptul că n-a lăsat-o să se călugărească și distrus de moartea ei. E amărât și pentru că un alt bărbat s-a culcat cu una dintre soțiile lui și, chiar dacă nu-i scapă ironia faptului că și el s-a culcat cu Fujitsubo, care era concubina tatălui lui, cu greu îi poate ierta pe cei doi. Mai mult decât atât, își dă seama că începe să uite lucruri și nu mai are aceeași minte ca odinioară. Începe să-și resimtă vârsta și să își dea seama că îmbătrânește. Deși de la distanță pare la fel de strălucitor și splendid ca întotdeauna, viața lui se apropie de final și el știe asta.

14178735
Nu sunt perfect sigură ce se întâmplă aici, dar n-arată rău.

Când eram în facultate am citit doar primele capitole ale cărții, care sunt frumoase în felul lor: femei interesante, aventuri romantice, nebunia tinereții, poezie, eleganță, spirite răzbunătoare și un erou semi-odios (și semi-splendid). Însă mai târziu, când am reluat cartea, am văzut că povestea reușește să crească dincolo de aventuri episodice și capătă profunzime și continuitate. Aventurile tinerești nu sunt lipsite de consecințe, cea mai profundă fericire cuprinde în ea sămânța decăderii, iar tot ce e frumos va ajunge inevitabil și la final.

Genji moare fără ca ultimii lui ani de viață să fie descriși. Ultimele imagini cu el sunt cele de mai sus, în care simte sfârșitul, simte decăderea, simte încheierea.  Și la fel și eu: am închis cartea și timp de câteva zile nu m-am mai atins de ea – sentimentul de finalitate, de poveste care s-a răsucit frumos și a ajuns la un final dulce-amărui mi-a rămas în minte o vreme și am deplâns-o pe Murasaki, l-am deplâns pe Genji (chiar dacă uneori îmi dorisem să moară) și am păstrat câteva zile de reculegere pentru ceva extraordinar care a ajuns la final.

Murasaki Shikibu
Murasaki Shikibu, scriind.

Acel ceva extraordinar, însă, nu era cartea. Povestea lui Genji, a lui personală, se încheie acolo, elegant, cu un aer de frumusețe nostalgică. Însă Povestea lui Genji, cartea, continuă. După un capitol care are doar titlu, nu și conținut („Kumogakure” – „Ascuns în nori”), povestea se reia. Capitolul dintre 41 și 42 e o filă goală între povestea lui Genji și cea a urmașilor lui.

În introducerea cărții în ediția pe care o am eu, traducătorul Dennis Washburn povestește pe lung despre cum Genji nu e un roman, așa cum îl înțelegem noi, pentru că nu face parte dintr-un gen aparte – are elemente de dragoste, are elemente gotice (aproximativ horror), are poezii. Mie mi se pare că e foarte clar că Genji e un roman, așa cum îl înțelegem noi azi: e o poveste lungă și complexă, cu multe personaje, care are fire narative care se întrepătrund. Și, sincer, dacă accepți că James Joyce scrie romane, poți să accepți și că oamenii pot să scrie și să recite versuri în Genji. Dacă cineva ar fi scris Genji în zilele noastre, nimeni nu s-ar fi întrebat dacă e roman, ci ar fi văzut automat că este.

O altă întrebare mi se pare însă mai interesantă: s-ar putea zice oare că Genji nu e un roman, ci două romane, care au rămas într-un singur volum pentru că nu exista conceptul de „al doilea volum din seria”?

Povestea este reluată la câțiva ani după moartea lui Genji și are doi protagoniști: Kaoru (fiul nevestei lui Genji, făcut cu amantul, despre care toată lumea presupune că e fiul lui Genji) și prințul Niou, nepotul lui Genji (fiica lui Genji a devenit împărăteasă și a făcut o grămadă de copii). Kaoru e un tânăr extrem de credincios, care-și dorește să devină călugăr budist, dar care tot nu se îndură s-o facă. Prințul Niou e un tânăr căruia îi plac mult femeile.

Primele capitole din povestea lor sunt dificil de urmărit – acțiunea e mai degrabă schițată și apar tot felul de personaje noi cărora la un moment dat le-am pierdut șirul. Par să fie o combinație între o reintroducere în problemă și un rezumat al lucrurilor care s-au întâmplat „între timp”, care mi s-au părut un pic greoaie și lipsite de simplitatea și eleganța cu care mă obișnuisem. Însă în cele din urmă povestea își reia ritmul lent, descrierile clare și firul narativ interesant din primele două treimi ale volumului.

Povestea redevine interesantă când Kaoru se împrietenește cu un prinț bătrân care, deși nu s-a călugărit, este foarte înțelept în ce privește budismul. Prințul trăiește izolat în afara capitalei, împreună cu două fiice. Deși Kaoru repetă din nou și din nou că și-ar dori de fapt să devină călugăr și să se retragă din lume, îi care cu tronc fiica cea mare – și îi povestește prietenului său, Niou, despre fete. Evident, Niou cel pasionat de femei vrea și el să vadă ce-i cu cele două fiice și le curtează prin poezii. Sora cea mare consideră că Niou va fi neserios și refuză să răspundă, dar sora mică începe să corespondeze cu el, iar Niou face o pasiune pentru ea.

Totul perfect până aici, doar că după moartea bruscă a tatălui lor, fiica cea mare nu vrea să se căsătorească, ci să se călugărească, și vrea să i-o paseze pe sora mică lui Kaoru, ca el să aibă grijă de ea. Kaoru refuză, dar îl aduce pe Niou în casa fetelor și se asigură că el e invitat în dormitorul surorii mici. Sora mare e scandalizată, dar află prea târziu de aranjament ca să i se poată opune, iar sora mică devine astfel amanta lui Niou. Din păcate, prințul nu mai reușește să o viziteze în secret o vreme pe noua lui amantă, așa că sora mare intră în depresie și moare de supărare.

După moartea ei, Niou o aduce pe sora mică la casa lui și o face soție oficială, iar Kaoru rămâne cu ochii în soare și-și reproșează că nu s-a culcat cu forța cu sora mare (că așa e el, băiat bun, nu profită – și acum îi e ciudă de asta) sau că nu le-a luat pe amândouă surorile de soție când a avut ocazia.

Însă află că există și o a treia soră, leit sora cea mare. Fata are altă mamă, n-a fost niciodată recunoscută oficial de tatăl ei și a crescut mai la țară, deci n-are eleganța surorilor, dar este extrem de frumoasă. Începe să o curteze, dar Niou ajunge și el s-o vadă pe tânără, iar până la urmă fata se culcă cu amândoi. Până la urmă, trebuie să aleagă unul, dar e indecisă și, din disperare că nu știe ce să facă, se aruncă în apele învolburate ale unui râu ca să se sinucidă.

Ukifune
Să-l aleg pe el?… Să-l aleg pe celălalt?… Mai bine mă sinucid.

Sinuciderea nu-i reușește, însă – e adusă de valuri la mal și salvată de un preot budist care-i face repede ritualurile de exorcizare care o vindecă. Sub pretextul unei amnezii, fata se ascunde de lume, între câteva călugărițe budiste bătrâne. Până la urmă se călugărește – și de-abia atunci Kaoru află că n-a murit. Într-un scurt paragraf, se întreabă dacă Niou o ascunde de el și se gândește la cât de înșelătoare e lumea.

Și atât. La fel cum povestea lui Genji se termină fără ca Povestea lui Genji să se termine, acum se termină Povestea lui Genji fără să se termine povestea personajelor. Există speculații cum că Murasaki Shikibu ar fi putut să o lase în coadă de pește în mod intenționat, dar impresia multora (și a mea) e că ar mai fi fost lucruri de scris, însă Murasaki n-a mai apucat să le scrie. Morțile subite nu sunt tocmai necunoscute nici în zilele noastre, darămite acum o mie de ani.

Mi-aș dori să aflu (și nu-mi pot imagina) ce ar fi făcut Murasaki Shikibu cu cei doi pretendenți ai călugăriței budiste și dacă Niou ar fi fost suficient de nesimțit încât să treacă peste jurămintele ei ca s-o ia de amantă. Dar una peste alta, nu mă simt foarte dezamăgită de non-sfârșitul cărții. Viața lui Genji este o poveste completă și complexă, cu cap și coadă, care are tot ce-i trebuie ca să poată fermeca. Iar restul?… Restul l-am citit ca pe un bonus, ca pe următoarea carte din serie – din păcate una fără un final la fel de bun.

Sunt multe detalii și povestiri în Genji pe care nu le-am povestit aici – deja postarea asta e enormă (dar cum să fie altfel, când cartea în sine e enormă?). Mă bucur însă enorm că am dat peste traducerea lui Washburn și că mi-am luat inima-n dinți să citesc s-o citesc de la cap la coadă, fără să mai renunț când Genji și-a luat ca nevastă o fată de 10 ani. Dincolo de câteva aspecte mai puțin dezirabile, povestea mi se pare că are și un stil excelent și elegant, și o acțiune captivantă, și dileme morale și psihologice interesante. E una dintre cărțile care o să-mi rămână în minte și-n inimă multă vreme de acum încolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *