Chiar dacă am povestit într-o serie de trei articole cât de mult mi-a plăcut cartea asta și sunt de acord cu faptul că e o capodoperă a literaturii universale, parcă tot n-aș fi scris chestia asta pe coperta ei. Deși poate că merită strigată ideea de pe vârful blocului. Povestea a fost scrisă acum o mie de ani la curtea imperială japoneză și acolo se și petrece acțiunea. Genji e un prinț născut dintr-o concubină de rang inferior, dar care este considerat perfecțiunea întruchipată, un adevărat ideal masculin.

Cărțile mor în România și pentru că editurile, librăriile și scriitorii nu cred în ce fac. Nu simți că le place ce fac, se ocupă de cultură cu pasiunea pe care o au angajații ANAF pentru a-ți face ziua mai ușoară. Am primit acum un mail de la librăriile Humanitas, cu recomandările librarilor. La un moment dat am fost în Amsterdam și am intrat într-o librărie de acolo – existau recomandări scrise frumos și citeț, de mână, pe niște cartonașe mici.

Genji Monogatari – Povestea lui Genji, the Tale of Genji. Superlative asociate: „primul roman psihologic”, „primul roman istoric”. În general privesc astfel de laude banale cu un oarecare scepticism, dar în cazul de față dau o idee despre importanța cărții în Japonia și despre felul în care a fost privită și prin vest. Însă în ciuda faptului că e o carte care a fost scrisă acum 1000 de ani și care are un statut superlativ, e ușor de citit și azi.

A fost odată, demult, demult, înainte de shoguni și samurai, înainte de ceremonia ceaiului și înainte să se lupte lumea cu katane, înainte să existe ninja și înainte să se discute de seppuku (harakiri), de bushido sau karate… A fost odată o curte imperială a Japoniei în care împăratul era conducătorul țării (nu shogunul), în care nobilimea era pașnică pentru că Japonia era pașnică, onoarea nu era o valoare de căpătâi și frumosul și rafinamentul erau extrem de importante.

Acum mult, mult timp, în urmă cu o mie de ani, curtea imperială japoneză se afla într-o epocă de aur a frumosului și a rafinamentului. La ocazii speciale se compuneau poezii în stil chinezesc, împărații din trecut porunciseră culegerea unor poezii în colecții imperiale, iar nobilii erau instruiți în mod deosebit în arte. Povestea lui Genji a apărut în contextul acesta axat pe poezie, pe rafinament, în care oamenii „de bine” aveau o vastă cultură literară și puteau compune versuri, cita poezii și face referiri subtile și sugestii rafinate fără prea mare efort.

Conversație mai veche cu un prieten (parafrazată): el: Ce faci? eu: Căutam ceva fanfic [n.a.: povestire de tip fanfiction] despre un trio. Ceva relație romantică în triunghi, știi? el: O_o eu: *continuă să caute* el: De ce fanfiction? eu: Pentru că nu găsesc chestii publicate de gen, dar printre tagurile de pe Archive of Our Own… el: Nu, nu, voiam să te întreb de ce nu citești și tu ceva normal?