Ted Chiang – “Povestea vieții tale” [recenzie]

„Povestea vieții tale” este o carte de opt povestiri scurte (relativ) hard SF cu idei originale și neașteptate și lumi foarte atent create. Nu e deloc pe direcția mea de cărți și deci nu m-a prins, dar le-o recomand cu căldură celor cărora ideile de mai jos le sună bine.

Ted Chiang scrie destul de simplu și clar, cu o grămadă de detalii tehnice despre lumile create – prima povestire, „Turnul din Babilon”, de exemplu, începe așa:

De-ar fi fost culcat turnul peste câmpia Shinar, ar fi durat două zile să mergi de la un capăt al său la celălalt. Dar cum turnul e ridicat, îi ia unui om o lună întreagă și încă jumătate să-l urce până în vârf, asta dacă omul nu e împovărat. Însă puțini suie fără povară, urcușul le e încetinit de teleguța plină de cărămizi pe care o trag după ei. Patru luni trec de când e pusă cărămida în car și până ajunge să fie zidită în turn.

E aproape ingineresc de exact, lucru care te ajută să-ți creezi o imagine foarte clară despre lume și despre modul în care funcționează. Mai mult, „fură” idei din diverse științe și le folosește cu mult succes. În „Povestea vieții tale”, care dă și numele volumului, extratereștrii au o scriere circulară complexă, care le reflectă modul neobișnuit de a vedea lumea, și care folosește excelent conceptele de lingvistică reale, pe care le-am făcut și noi la facultate. Apropo, povestirea respectivă a fost și adaptată într-un film SF, Arrival, de care probabil că a auzit destul de multă lume.

Bine, în alte cazuri Ted Chiang face câțiva pași înapoi în timp și creează SF-uri axate pe idei și concepte crezute în trecut sau desprinse din diverse tradiții spirituale. „Turnul din Babilon” ar fi putut fi un SF scris în timpuri biblice, în care explică ce găsesc oamenii când reușesc să-și termine turnul până în vârf. „Șaptezeci și două de litere” este o povestire ce se petrece în epoca victoriană, în care homunculii alchimiei și golemii din tradiția ebraică sunt reali, iar studiul, crearea și munca cu ei se axează pe principii științifice solide.

Temele sunt și ele interesante – au deseori influențe spirituale/religioase, dar nu într-un sens pios, ci mai degrabă ca un „ce-ar fi dacă” ale cărui consecințe se răsfrâng și asupra divinității din acea lume. De exemplu, ce-ar fi dacă s-ar construi un turn Babel și Dumnezeu ar lăsa oamenii să ajungă la cer – de ce ar face-o, care ar fi schimbarea de percepție a celor care trăiesc atunci și construiesc turnul? Ce-ar fi dacă îngerii și-ar face apariția în mod regulat pe pământ și ar fi ca niște dezastre naturale – care ar fi percepția oamenilor despre credință?

Ideile îmi plac. Motivul pentru care volumul nu m-a prins e că Ted Chiang se axează aproape exclusiv pe idei și concepte – sunt genul de povești care vin cu întrebări despre natura lumii, cu dezvăluiri neașteptate despre univers, care te dau pe spate prin întorsături de situație care transformă tot ce credeai că știi. Ceea ce e ok, doar că în general prefer poveștile axate pe poveste și pe personaje, iar Ted Chiang dă impresia că oamenii și întâmplările prin care trec sunt doar un vehicul pentru concepte.

Axarea pe idei nu e un lucru rău în sine – știu că sunt mulți care apreciază poveștile de genul ăsta – doar că nu prea mă interesează pe mine personal, încă un motiv pentru care evit de obicei SF-urile. Alții l-au apreciat mult, cinci povestiri din volum au tot fost nominalizate și premiate la Hugo și Nebula, cele mai mari premii de science fiction și fantasy.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *