A trecut un pic de timp de când am mai scris ceva mai serios. Facultatea mi-a mâncat destul de mult timp, deci dacă discuția despre materiile din primul semestru de la informatică-aplicată am avut-o la două săptămâni de la începutul anului I, se pare că cea despre materiile din al doilea semestru o voi avea la două săptămâni după încheierea sesiunii de vară.

A fost o experiență. Dacă merită? Cred în continuare că da, deși am avut niște momente în care a fost foarte, foarte tentant să las lucrurile baltă.

Orarul

Orarul a fost mai lejer decât în primul semestru, cu ceva mai puține materii și ore petrecute la facultate. Dar cursurile au fost un pic mai grele, iar unul a fost chiar frustrant.

Săptămâna grupei mele a arătat cam așa:

Luni: 8-10 Engleză (curs) (Anamaria Schwab) (din două în două săptămâni) 12-14 Programare orientată pe obiecte (curs) (Adrian Deaconu)

Marți: 8-10 ALGAD (seminar) (Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială) (Ion-Gabriel Stan) 10-12 Programare orientată pe obiecte (semninar) (Cristi Fieraru) 12-14 Arhitectura sistemelor de calcul (seminar/laborator) (Liana Boca) 14-16 Engleză (seminar) (Anamaria Schwab) (din două în două săptămâni)

Miercuri: 8-10 ALGAD (curs) (Ion-Gabriel Stan) 12-14 Arhitectura sistemelor de calcul (curs) (Anca Vasilescu)

Joi:

14-16 Structuri de date (curs) (Ioana Cristina Plajer) 16-18 Sisteme de operare (curs) (Honorius Gâlmeanu)

Vineri:

12-14 Sisteme de operare (laborator) (Mihai Maloș) 14-16 Structuri de date (laborator) (Iulian Popa)

Materiile

Pe lângă cele de mai sus, am avut un curs de sport obligatoriu, dar tipul de sport a fost la alegere. Eu am fost în excursie, la fel ca în primul semestru - un weekend în care mergi și sâmbătă, și duminică un pic pe munte.

La engleză nu am participat, deoarece Anamaria Schwab a fost de acord să-mi echivaleze materia pentru că am licența dată în engleză. Ca să actualizez povestea cu dezastrul din toamnă: s-a făcut o plângere oficială din partea unui număr mare de studenți, ea pare că a înțeles că a existat o problemă, s-au revizuit niște lucruri și acum s-a ajuns la un compromis. Compromisul e că se chiulește pe rupte.

Acum, în ce privește materiile de profil:

ALGAD (Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială) e singurul curs de matematică din al doilea semestru. La fel ca în cazul materiilor de matematică din primul semestru, și cursul, și seminarul au fost ținute de o singură persoană: Ion-Gabriel Stan, cunoscut și ca „decanul” (pentru că e decanul facultății, evident).

Decanul e un prof de matematică de modă veche. De la primele glume, am avut un sentiment de nostalgie puternică față de anii de școală - acea atmosferă în care profesorul face mișto un pic de tine (dar nu cu răutate), tu-i răspunzi (dar nu cu obrăznicie) și vă înțelegeți ok. Pentru colegii mei care n-au prins cadre didactice cu suflet de golan și nu și-au permis nici ei să fie golani pare că a fost o experiență inedită.

Decanul a ajuns să aibă poziția pe care o are în cadrul facultății de matematică și informatică deoarece își dorea de mic copil să fie calculator. De aceea, toate exercițiile lui de la seminar se soldau cu calcule interminabile și rezultat de tipul „3/2*(radical din 318)”. Din păcate, ține la calcule.

Dincolo de micile frustrări legate de calcule cu 13/142, tristețea mea e că prea multă matematică n-am învățat de la el. Poate că a renunțat să mai ia în serios studenții de la info acum ceva timp, habar n-am. Altfel, materia a dictat-o frumos și cât se poate de explicit, scriind pe tablă lucrurile mai importante și proiectând și cursuri scrise mai demult, ca să se asigure că nu scriem prostii în caiete. Practic, am avut toate lucrurile necesare ca să învățăm cât să trecem, ceea ce sunt sigură că își doreau și majoritatea. Nu pot să mă plâng, ne-a indicat exact pașii de rezolvare a problemelor. Ce mi-aș fi dorit ar fi fost, nu știu, să discutăm mai mult de ce pașii sunt cei care sunt și ce reprezintă acei pași. (Ar fi mers și niște exerciții date ca temă pentru acasă, nu să învățăm doar teorie și să ne dăm singuri probleme, dar asta e.)

Păcat. Îmi place matematica, dar am lăsat-o pe ultimul loc semestrul ăsta.

Programarea orientată pe obiecte e o materie importantă, care explică una dintre cele mai importante paradigme moderne de programare. Foarte intens folosită în industrie, aici e discutată la un nivel mai superificial decât ar trebui. La fel ca în primul semestru la Fundamentele Programării, Adrian „Dictărel” Deaconu preferă să dicteze ca la ora de română din liceu. Unele dintre lucrurile dictate sunt irelevante pentru programarea modernă, iar unele exemple ajung să fie greșite din neatenție (a lui, nu a noastră).

Munca lui Deaconu ar fi foarte potrivită pentru vremurile fără internet când aveai nevoie de documentație scrisă și trebuia să ți-o scrii de mână (vremurile fără internet și fără imprimantă, de fapt; și fără xerox; și fără tiparniță; o metodă perfectă pentru programatorii medievali, presupun).

În vremurile noastre, când avem wifi și alte tehnologii, Deaconu ar beneficia enorm de pe urma predării cu ajutorul proiectorului. E clar că-i place să țină prelegeri, dar impresia pe care mi-o lasă e că i-ar fi util să-și facă niște slide-uri cu informațiile pe care ni le dictează, iar apoi să povestească mai mult pe baza lor. Așa cum stau lucrurile azi, pierde mult timp reformulând idei și inventând și gândind exemple, deci predă puțin și nu mereu bine.

Pe de altă parte, Cristi Fieraru, doctorandul care ține laboratorul, e foarte serios și pus pe treabă. Are exemple clare, bine gândite, explicații solide, exemple în care ne arată cum funcționează diverse (și cum verificăm ce se întâmplă în spatele lucrurilor evidente), iar de la un punct încolo a început să aibă și slide-uri solide, pe care le puteam revedea acasă. E la început de drum, dar își rafinează metodele din ce în ce mai mult de la o lună la alta și atinge un echilibru mișto între ambiția de a face lucruri cât mai bine și mai profesionist și deschidere față de studenți, cu care e prietenos și ușor de abordat.

Sisteme de operare e un curs interesant - o introducere bună în problemele cu care se ocupă sistemele de operare, care nu intră în extrem de multe detalii, pentru că e un subiect vast și complex. Honorius Gâlmeanu, proful de la curs, a început cam peste nivelul nostru, dar după ce am discutat un pic cu el ne-a mai explicat niște lucruri și am început să prindem ideile.

Laboratorul a fost mișto gândit - practic, ne-a împins înainte să explorăm pe cont propriu cum putem face diverse lucruri în Linux și cum putem să ne prindem urechile cu lucruri gen procese și threaduri. Temele au fost gândite de Gâlmeanu, dar cel care a ținut laboratorul pe baza instrucțiunilor lui a fost Mihai Maloș, un tip un pic timid, un pic formal, dar foarte de treabă, care a încercat să ne explice și lucrurile pe care Gâlmeanu le lăsase mai neclare sau aproximative.

Arhitectura sistemelor de calcul am lăsat-o spre finalul postării pentru că a fost cel mai horror curs pe care l-am făcut vreodată - și aici includ și prima facultate, și masteratul. În 7 ani de stat în băncile instituțiilor de învățământ superior, niciodată n-am mai avut parte de așa ceva. Nici nu mi-am imaginat că se poate. Dacă m-aș fi lăsat de facultatea asta, aș fi făcut-o din cauza disperării profunde la care m-a adus cursul de Arhitectură. Dacă aș mai face o dată anul I, aș chiuli tot semestrul și aș merge direct la restanță, pentru că materia e interesantă, dar cursul… Dumnezeule.

Eu simt nevoia de organizare și de claritate. Dacă se poate să știu de la început structura lucrurilor și cerințele, sunt ok. Dacă am materiale cât de cât solide la îndemână, sunt fericită.

Ei, bine. Ei, bine. Materia de la arhitectura sistemelor de calcul vorbește despre hardware și programarea care vine mână-n mână cu acel hardware, ca să știi cu ce se mănâncă calculatorul. Circuite electronice, cum funcționează un procesor, cum se programează imediat peste procesor, lucruri de-astea. În practică, îi interesează mai mult pe electroniști, dar nu strică să știe și programatorii ce și cum.

Materia s-a predat foarte aleatoriu ca structură. Eu aș fi mers de la mic la mare: circuitele logice, apoi procesorul care e format din acele circuite, apoi cum se programează la nivelul procesorului, apoi ce și cum legi ca să obții calculatorul cum îl știm noi (tastatură, mouse, monitor, harduri externe etc.).

Anca Vasilescu a avut altă idee. Ea a pornit de la periferice, apoi a trecut la circuite. După circuite, am programat procesorul, iar la final am avut parte de jumătate de oră în care ne-a explicat cum arată un procesor. Nu au existat legături între subiecte, fiecare „unitate” a fost tratată ca independentă, deci doar ocazional mai puteai vedea câte o legătură pe ici, pe colo.

Materia era pe alocuri extrem de depășită (tastatura descrisă ca fiind legată direct la procesor), alteori alambicată, mereu împrăștiată în o mie de fișiere și locuri. Unele informații le aveam și în dublu exemplar, în fișiere identice cu nume diferite. În ce privește conținutul fiecărui fișier în parte, le-am mai arătat unor oameni din domeniu câte ceva și s-au cam crucit.

De ce atât de mult haos? Nu știu.

Laboratorul/seminarul a fost ținut de Liana Boca, care e o femeie foarte de treabă, pâinea lui Dumnezeu, cineva cu care ți-e mai mare dragul să ai interacțiuni, dar care din păcate nu era foarte în temă cu ce avea de făcut. Entuziasm maxim, habar minim. S-a pierdut multă vreme la laborator - am avut vreo două laboratoare la care mai mult am stat și ne-am organizat decât am făcut ceva util. De exemplu, în prima parte trebuia să discutăm despre istoria sistemelor de calcul, dar nu s-a pus problema să ni se predea ceva. Am fost anunțați la începutul laboratorului că până la finalul aceluiași laborator trebuia să scriem un eseu despre o temă din istoria acelor sisteme, cu o bibliografie care să conțină eseuri științifice publicate foarte recent. Apoi, am stat și am căutat articole științifice pe cont propriu până am găsit ceva pe care să putem scrie, fără să știm nimic despre tema mai vastă.

(Nu știu dacă aș da vina pe Boca pentru asta; și Vasilescu a petrecut mult timp la curs nefăcând mare lucru. La un moment dat ne-a dat o oră să ne împărțim pe grupe și să căutăm pe net informații care să-i completeze cursurile recente. M-am luat cu mâinile de cap.)

Notarea a fost așa: 10 sau 15 puncte pentru un proiect, apoi o „testare” din circuite pentru niște puncte, apoi o „testare” din asamblare pentru alte puncte, apoi un proiect bonus anunțat în ultima clipă (și bazat pe un limbaj de programare și niște lucruri pe care noi nu le-am făcut, și care ar fi trebuit să fie și cu interfață grafică, care n-are nicio legătură cu arhitectura sistemelor de calcul și cu care noi n-am avut tangențe), apoi examenul, apoi niște participări pe forumurile cursului de pe platforma facultății. Fiecare activitate valora niște puncte, nu se știa câte, apoi examenul a valorat 17 puncte (din care 2 puncte erau întrebări-fulger eliminatorii, dar care de fapt nu eliminau), apoi proiectul bonus putea echivala orice, inclusiv examenul (fără să-l înlocuiască), dar de fapt proiectul bonus oferea și niște puncte bonus, dar…

În fine. La 2 săpătmâni după ce am dat examenul, după ce ne-au venit notele de la laboratoro-seminar și am descoperit că primeam puncte și pe prezență și activitate la curs și seminar, e că de fapt peste 56 de puncte înseamnă că iei nota 10. Numărul de puncte necesare variază de la an la an și depinde de circumstanțe.

Ah, mai sus am pus „testare” între ghilimele pentru că la laborator s-au anunțat „testări”, dar la fața locului s-a dovedit că de fapt trebuia doar să ne trimitem temele.

Dacă n-ai priceput nimic din toată poliloghia asta, dragă cititorule, fii pe pace. Nici noi!

Dar am descoperit că există oameni care au făcut proiectele alea complicate (Python, interfață) cu ChatGpt și au primit notă maximă la examen, plus toate laudele profei. Să nu te enervezi? Mai ales când constați că notele maxime ale celor care au dat examenul pe bune sunt mult mai mici? Chiar dacă în cele din urmă am luat un 10 la materia asta, am rămas scârbită - prefer note mai mici, dar care să reflecte ceva real. Și prefer sisteme care să nu recompenseze trișorii.

Am păstrat ce-i mai bun pentru final. Structuri de date a fost materia cea mai faină din tot semestrul - și din punctul de vedere al conținutului, și din punctul de vedere al predării. Structurile de date se ocupă cu modalitățile de stocare și aranjare a datelor în memorie și sunt interesante conceptual și utile practic.

Dacă Anca Vasilescu m-a făcut să vreau să renunț la facultate, Ioana Plajer m-a convins să rămân. O femeie plină de energie și de drag de materie, cu talentul de a explica lucruri în așa fel încât să pleci de la curs știind deja ce e de știut. Pe lângă faptul că și materia merită, entuziasmul profei e contagios, iar metodele de predare excelente.

Țin minte că atunci când am făcut modulul psihopedagogic (la limbi străine), unul dintre lucrurile pe care ni le-a zis o profă a fost că elevilor le place enorm când faci o chestie improvizată și nu foarte reușită artistic - un desen explicativ urât, de exemplu. Ei, mi-am amintit de asta când Plajer a ilustrat exercițiile cu arbori în Paint, desenând cifrele imperfect, copiindu-le de colo-colo și lăsând câte o bucățică de 2 sau de 5 în urmă. Improvizat, dar fermecător, pentru că vezi profesorul aruncându-se fără jenă înainte să facă un lucru la care nu se pricepe. Evident, acel lucru nu e materia pe care o predă, la care e as, ci desenul, dar faptul că nu se teme să-și arate imperfecțiunea te face să te simți mai în largul tău cu propriile greșeli.

În plus, scrisul în Paint ia un pic de timp - destul cât să te gândești la următorul pas și să simți că știi răspunsul înainte să apuce ea să termine de scris ultima liniuță din cifra de-abia adăugată. Te prinde, te implici, îți pui mintea la contribuție. De ce lucrurile se întâmplă în felul X? Sau de ce se întâmplă în felul Y și nu X? Ia să vedem!

O colegă zicea că vine la cursul ei cu gândul să facă altceva între timp și nu poate să nu fie atentă.

Laboratorul aferent a fost unul de programare destul de intensă. Iulian Popa, altcineva care cred că e la început de drum ca profesor, e amabil și binevoitor, dar un pic grăbit când trece printre studenți să-i ajute. Bănuiesc că o să-și dezvolte metoda pedagogică în timp - aș fi vorbit mai mult cu el, dar din motive multe și stupide, am avut o serie lungă de zile de vineri nefericite, deci în majoritatea timpului eram ori de-abia capabilă să-mi țin ochii deschiși de oboseală, ori în dureri musculare, ori chinuită de căldura îngrozitoare a sălii respective de la începutul verii, ori, ori. Dacă nu era una, era alta, jur.

(Și la laboratorul de sisteme de operare eram afectată, dar acolo funcționam mai mult pe sistemul de verificat și discutat temele de casă decât pe sistemul de gândit pe loc, așa că dezastrul a fost mai mic.)

Căldură mare, mon cher

Și vorbind de căldură, facultatea de mate-info a Universității Transilvania nu e foarte bine dotată, iar calculatoarele sunt cam vechi și de demult. Dar nu-i nimic - toată lumea are laptop în ziua de azi (uneori cineva nu avea laptopul în ziua respectivă, dar și asta se întâmpla rar). E ok. E în regulă.

Ce m-a șocat, însă, a fost problema căldurii. La începutul anului universitar băgaseră căldură în facultate de ne topeam toți, afară stăteam cu geaca pe noi și în săli ne venea să stăm în tricou (dacă nu de-a dreptul în costum de baie). În vară a venit căldura de afară, de iar ne topeam în ultimul hal. Nu doar că nu aveam aer condiționat, părea că absorbim toată căldura din atmosferă.

A fost o neplăcere neașteptată și mi-era teamă de examene - noroc că le-am avut mai mult dimineața, iar amfiteatrul era mai ferit, altfel mi-aș fi luat câmpii. Nu știu dacă se poate face ceva în privința asta, dar măcar la anul o să fiu mai bine pregătită psihic pentru situații de genul.