Mi s-a întâmplat ceva interesant.

Am fost în Târgu Mureș zilele astea și am stat la niște prieteni care locuiesc într-un cartier care se învecinează cu câmpurile din jurul orașului. Prietenii mei (un el și o ea) au două mașini, ca să se poată deplasa independent la orice oră, dar una dintre mașini a fost în service pe perioada vizitei mele. Eu nu conduc deloc și rareori ajung în mașina altora. Drept urmare, indisponibilitatea acelei mașini nu mă afecta deloc.

Într-una dintre zile, trebuia să ajung în centrul orașului. Prietenul meu era plecat cu mașina la muncă, iar prietena mea își cerea mii de scuze că nu mă putea duce ea. Eu n-aveam nicio treabă, am deschis harta și m-am uitat pe ea.

„E ok, pot merge pe jos.”

„O, nu! Nu poți ajunge acolo pe jos!”

M-am oprit din studiat harta și m-am întors spre ea, confuză. Nu se poate ajunge…? În mintea mea au început să se perinde imagini cu șosele de centură pline de camioane, poduri doar pentru mașini, haite de câini vagabonzi în luptă perpetuă cu urșii, prăpăstii adânci și hoarde de ninja care tâlhăresc boieri moldoveni. Când am ajuns la ultima idee, am întrebat:

„De ce?”

„E departe!”

Departe! Uite, la asta nu mă gândisem. În mintea mea, Târgu Mureș nu are foarte mult „departe”, mai ales raportat la centru. Brașovul are mai mult „departe”, pentru că s-a întins în niște sate din jur - și, dacă stau să mă gândesc, acum și Poiana Brașov face parte din orașul propriu-zis, iar aia chiar este departe, mai ales în termen de mers pe jos. Bucureștiul are suficient de mult „departe” ca să nu-ți ardă de mers pe jos din cartier în centru, dar Bucureștiul e București.

M-am uitat pe hartă și am văzut că era distanță de vreo oră. Da, cam departe, dar nu „nu se poate ajunge”-departe. „Meh”-departe. Genul de distanță de care poate n-ai mereu chef, dar nu un capăt de lume. Fac plimbări de lungimea asta destul de des și oricum urma să stau un pic la destinație și abia pe urmă să mă întorc, deci mă și odihneam între timp. Un pic peste mână, dar nu atât de rău.

Viața la pas

Până la urmă am fost cu prietena mea prin Târgu Mureș în ziua respectivă și am început să fac niște comparații între obiceiurile mele și ale ei.

Mașina are marele avantaj de a fi convenabilă. Pleci oricând, mergi pe ruta ta, ajungi repede - nu contest. E o formă de libertate. Dar e și o formă de a comprima distanțele, eliminând punctele de interes dintre ele. Majoritatea celor pe care-i știu și care folosesc mașina uzual tind să ignore punctele intermediare de pe drum. Opritul e costisitor; presupune să știi unde să te oprești, să iei decizia de a te opri, să găsești un loc de parcare, să te dai jos, apoi să rămâi ancorat pe lângă mașină, cu care va trebui să pleci mai departe. E un proces.

În același timp, mașina dilată lungimile estimate. Am avut o conversație cu tatăl meu în care nu-i venea să creadă cât de repede ajung dintr-o parte a Brașovului în alta mergând pe jos. Se așteptase să-mi ia dublu sau triplu față de cât îmi lua de fapt, probabil pentru că o jumătate de oră petrecută în mașină e o jumătate de oră petrecută în mașină - fie că o faci pe drumurile dintre orașe, fie că o faci prin înghesuiala din oraș.

Așa și prietena mea; avea impresia că economisește mult timp mergând la magazin cu mașina, ca să-și dea seama că, luând-o pe scurtătură când era pe jos, economisea doar vreo cinci minute pe ceas. (Da, ne-am cronometrat.) Apoi, când am mers cu transportul în comun și apoi pe picioarele proprii dintr-o parte în alta, a remarcat că e un pic ca o aventură: mergi aici, apoi mergi acolo, te poți răzgândi la mijloc și poți să fii spontan.

Dacă ar fi să descriu deplasările mele prin oraș într-un cuvânt, aș zice flow. Îmi place foarte mult să merg pe jos, dar de fapt am trei opțiuni la dispoziție: la picior, cu transportul în comun și cu taxiul.

În mod normal, eu și partenerul ieșim la plimbare o dată sau de două ori pe zi. Uneori plimbarea poate să fie un mijloc de deplasare din punctul A în punctul B, alteori e doar o plimbare fără țintă, dar facem cum facem și ieșim din casă. În unele plimbări combinăm utilul cu plăcutul și mergem la cumpărături, dar în altele doar profităm de situație ca să stăm de vorbă. După cum se știe de la grecii antici încoace, e mișto să te plimbi și să vorbești despre câte în lună și în stele. E o perioadă perfectă să vorbim despre orice, de la ce vrem să mâncăm în ziua respectivă, la ce articole interesante am citit, la ce proiecte vrem să facem.

Uneori ieșim și la o cafea, la un restaurant, la cumpărat de cadou pentru ziua cuiva, la bibliotecă, până în parc, să ne luăm un covrig de la distanță mare, să vedem ce noutăți sunt în librării și alte destinații reale sau scuze inventate. Ieșim să lucrăm de altundeva, sau doar să stăm la o cafea și să citim. Dacă ies singură (se întâmplă), de obicei am căștile pe urechi și ascult muzică, ascult un podcast sau stau de vorbă cu cel puțin un părinte sau prieten. Timpul nu e „pierdut” pe drum, pentru că va fi ocupat cu socializare sau cu activități ușoare.

Dacă merg la facultate, rareori o fac pe jos, dar au mai fost ocazii în care mi-am dorit să-mi iau un covrig sau să fac un pic de mișcare până la cursuri. Nu e o extravaganță extraordinară; ajung într-o oră de liniște și pace.

Dar dacă vreau să merg mai repede, am la dispoziție transportul în comun. Abonamentul anual pe toate liniile din Brașov (inclusiv spre Poiana Brașov) costă 1100 de lei anual. Cel lunar e 110 lei - am avut și doar lunar, pe vremuri, până să mă prind că nu-mi place bătaia de cap de a-l reînnoi atât de des. Evident, în preț sunt incluse lucruri precum „nu trebuie să fac revizia la mașină și nici să-i schimb cauciucurile, pentru că autobuzul nu e mașina mea, slavă cerului”.

Am autobuz direct până la facultate, destinația principală la care vreau să ajung și des, și în timp util, și pe distanță mai lungă. Plec cu… să zicem 40 de minute înainte să înceapă cursurile. Mă sui într-un autobuz care mă duce fix în fața facultății, merg la cea mai apropiată cafenea, îmi iau un latte, apoi merg în sală și am timp să-mi aleg locul, să mă așez și să mai stau pe telefon înainte să încep orele în ziua respectivă. Alternativ, pot să plec cu 30 de minute înainte să înceapă cursurile și să merg direct în sală, dar prefer să fiu acolo mai devreme și să nu simt că încep ziua prea brusc.

La terminarea programului, pot să aleg dacă sunt obosită și vreau să ajung direct acasă, sau dacă vreau să mă mai învârt prin oraș. Ambele sunt ok și nu am un punct secundar de care să fiu ancorată; dacă aș fi cu mașina, fiecare sfert de oră făcut pe jos ar însemna un sfert de oră pe care trebuie să-l fac înapoi. Așa, nu-mi pasă. Pot să aleg să mă plimb de la facultate până în Centrul Civic, unde să-l vizitez pe frate-miu, de acolo să mă decid că am chef să merg printre blocurile de pe Bulevardul Victoriei, apoi să decid că am chef să stau pe o bancă din parcul de la gară, din parc s-o iau spre mallul Coresi, iar de acolo să decid că m-am săturat, să iau un autobuz și să ajung acasă în vreo jumătate de oră. Dacă aș avea mașină, probabil că m-aș gândi mult mai tare dacă vreau s-o las în parcare pe lângă facultate și să merg atât de departe.

Motivul pentru care zic de flow e că în orice moment pot să decid ce am chef să fac. Mă enervează ambuteiajul? Țup afară din autobuz, o luăm pe scurtătură. Am obosit? Țup în autobuz. Mi-am amintit că vreau să văd nu știu ce de pe traseu? Hop încolo! Orice punct de interes e la distanța la care este și fiecare decizie se poate lua independent. Mai am chef să merg? Am obosit? Vreau să ajung undeva anume, sau e ok să mă învârt? Pot oricând să decid în funcție de condițiile din acel moment și să fac un ocol sau o schimbare de traseu pentru că vreau ceva din apropiere.

În plus, văd mult mai tare ce e în jur. Văd florile de pe marginea drumurilor (în perioada asta, cicoare, ciulini, niște umbelliferae pe care nu mă bag să le identific), văd păsările (dacă am noroc, câte un codroș sau o codobatură, pe lângă cele obișnuite), văd vitrinele magazinelor, văd ce s-a deschis și ce s-a închis, văd detalii ale clădirilor.

Și că tot am menționat taxiul. Taxiul e o opțiune rară, pe care o păstrez pentru situații în care chiar mă grăbesc foarte tare, fie pentru că trebuie să ajung undeva la o oră fixă (eveniment, tren), fie pentru că trebuie să parcurg un drum în cât mai puțin timp (am cumpărat înghețată și e caniculă), fie pentru că vreau acasă acum (oboseală, treabă).

Consum de timp

Evident că deplasările pot să dureze mai mult decât cu mașina personală, mai ales pe distanțe mai lungi sau pe care nu există rute directe de autobuz. Dacă aș avea timpul foarte strâns, ar fi neconvenabil.

Pe de altă parte, timpul consumat nu e chiar atât de lung, mai ales dacă nu ai un loc de muncă care să presupună să fugi tot timpul dintr-o parte în alta. Am căutat o rută de 10 minute cu mașina care să aibă și autobuz direct - un sfert de oraș, practic. Cu autobuzul faci 17 minute, cu 8 opriri (plus vreo 2 minute ca să ajungi de la stație la destinație). Dacă trebuie să și parchezi, ei bine, ai câștigat… 2 minute? 3? 5?

Neplăcerile mai mari apar când trebuie să schimbi mașina și eventual să iei una din stația aflată peste drum față de cea în care te-a lăsat autobuzul. Neplăcerile cele mai mari apar atunci când ajungi pe la marginea orașului, unde circulația pentru pietoni nu e asigurată în așa fel încât să te simți în siguranță (la tine mă uit, Paradisul Acvatic).

Ce-ți aduce obișnuința

Formă fizică! O glumă pe care o fac cu partenerul e că ne tot mută ăștia magazinele mai aproape. Ceea ce mai demult părea o distanță medie e acum una pe care o parcurgem fără să stăm pe gânduri. Nu sunt o persoană care să se țină de lucruri precum mersul la sală, dar constat că aici nu fac eforturi conștiente și totuși rezultatele s-au strâns în timp. Nu aș avea neapărat chef să merg pe jos de la Casa Poporului până-n Băneasa, dar dacă ar trebui s-o fac n-ar fi o tragedie.

Pe lângă asta, timp de gândit. Plimbările lungi sunt un slot de timp în care nu ești nici în vânzoleala de la muncă, nici prins în treburile de acasă. Poți să gândești în liniște. („Ce faci bade, șezi și cugeți?” „Ba, numa’ cuget.”) Cică mersul ar ajuta și la creativitate, dar și ignorând efectele cercetate, e fain să ai o perioadă în care să poți cugeta fără întreruperi. Uneori cugeți la relații, alteori îți organizezi viața, poate ai proiecte și idei creative, alteori visezi cu ochii deschiși. În fine, se găsesc. Și dacă n-ai chef - socializare. De-aia avem telefoane.

Apoi, libertate. Prietena mea îmi spunea că mersul ăsta prin oraș seamănă cu o aventură - și, da. Ok, nu tot timpul am vreme să mă plimb peste tot pe unde vreau și să fac orice, așa cum am făcut împreună, dar mi se întâmplă des să-mi modific programul pe măsură ce-l parcurg. Cât timp am la dispoziție? Aha. Ok, încap și acțiunea X, și acțiunea Y; sau încape doar X, dar pot să fac Y mâine. Raza deplasărilor este mai mică decât dacă aș avea mașină (mi-e peste mână să mă plimb în parcul Noua, care e chiar într-un cartier izolat), dar numărul acțiunilor făcute spontan și al ieșirilor prin locuri noi pare să fie mai mare pentru mine decât pentru oamenii pe care-i știu și care au mașini cu care merg aproape peste tot.

Pregătiri de drum

E mai ușor să fii fără mașină în oraș decât cred majoritatea. Cu un pic de obișnuință și câteva adaptări ale programului, te trezești că ieși mai des și faci mai multe decât altfel; ba chiar și că-ți face plăcere să fii pe drum. (Uneori îmi pare rău că drumurile cu autobuzul sunt relativ scurte, pentru că ședeam foarte bine și citeam ceva; dar e ok, am și trenuri pentru citit.)

Însă sunt câteva lucruri care sunt importante dacă vrei să ieși pe afară și să te simți comod:

• încălțăminte comodă; nici mie nu mi-ar plăcea să merg 5 kilometri pe tocuri cui
• îmbrăcăminte comodă; dacă te jenează ceva la mers, evident că o să te jeneze mai mult cu cât mergi mai mult
• apă; există țâșnitori prin parcuri, dar între ele vrei să nu mori de sete
• o geantă comodă; eu ies de obicei cu un rucsac, pentru că dacă găsesc ceva pe drum și vreau să iau, cel mai ușor mi-e să car acel lucru în spate (carte, apă, obiecte mici pentru casă, cumpărături). Partenerul meu ia o geantă gen poștaș dacă nu are lucruri serioase de cărat, pentru că transpiră mai mult și-l deranjează să transpire pe sub rucsac
• entertainment; eu merg cu căștile și muzica cel mai des, alții jură că podcasturile sunt baza, mai e și ideea de socializare

Dacă nu te plimbi de obicei, merită să vezi ce puncte de interes sunt în jurul casei (magazine, parcuri, ce-o fi). Pentru că nu mergi să faci minuni de vitejie, merită să nu te înhami la foarte mult din prima. Apoi, dacă ai cu cine ieși sau pe cine suna, e excelent, nici nu-ți dai seama unde zboară distanța când discuți animat despre ceva.

Cam asta-i. Nu insist că lumea ar trebui să renunțe de tot la mașină - după cum spunea prietena mea, poate vrei să ieși la restaurantul din afara orașului să te întâlnești cu cineva acolo. Sau poate vrei să ieși în natură într-un loc care nu e bătut de toată lumea. Sau poate vrei să cari lucruri grele, sau poate chiar te grăbești undeva. Dar mi se pare că să fii dependent de mașină pentru toate înseamnă să te limitezi și să nu mai simți că orașul îți aparține, ceea ce e păcat.