Inițial am încercat să-mi dau seama dacă o cheamă Semley sau Somley, ca pe urmă să decid că sunt două persoane distincte, ca în cele din urmă să-mi dau seama, după un „Lidy Somley”, că Nemira nu avea corector la vremea respectivă.
Acum vreo două săptămâni am primit o înștiințare în cutia poștală: aveam o recomandată. Eu primesc tot felul de lucruri prin poștă, de la cărți la cadouri trimise de deviantArt și alte alea, dar de data asta n-așteptam nimic. Am sunat-o pe maică-mea:
Nu știu în cazul vostru cum e, dar eu mereu am simțit că n-am o înțelegere foarte profundă a filozofiei și că știu numai câte ceva pe aici, câte ceva pe acolo… Drept e că la noi la limbi străine cam așa am și învățat filozofia, în funcție de ce ne trebuia pentru alte cursuri.
Se pare că pe elefant.ro au ajuns la un milion de comenzi, așa că sărbătoresc cu reduceri la toate cele. Normal că am băgat și eu nasul pe acolo să văd ce pare mai interesant – și am ajuns în secțiunea de top 100 ebooks.
Băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta
Azi am prilejul să simt cu adevărat trecerea timpului: m-am întâlnit cu un fost coleg de gimnaziu pe care abia l-am mai recunoscut. În sfârșit am avut o scuză bună să mă uit la cineva cu o privire încurcată și ochi mijiți.
The Canticle Prelude de Michael Young are ceva din cadența unui basm, care se suprapune peste o povestire fantastică.
Dorin a scris astăzi despre cum îți faci un ceai ca să iasă bun, să nu fie amar și să fie o plăcere, nu o durere. Tot ce a scris e perfect adevărat, dar merită completat.
Că tot veni vorba zilele astea de diasporă. Cineva care trăiește în afara țării și n-a mai văzut televizor românesc de multișor a făcut greșeala să dea pe ProTV și să se uite la ceva emisiune de acolo. Plânsete, lacrimi, drame, muzică leșinată, ceva cu refăcut de case.
Habar n-am cine sunt indivizii de pe copertă. Aș putea să presupun că sunt Margo și Josh din Îndrăznește să visezi, dar personajele Norei Roberts sunt blonde din născare. După cum se vede din poză, tipul de pe copertă are părul șaten, iar tipa pare să fie vopsită. Deci, romanul este despre două personaje atât de superbe încât au trebuit să ne arate poza altcuiva, ca să nu murim din cauza groaznicului șoc de a vedea atâta splendoare pe o singură pagină.