Nora Roberts – Îndrăznește să visezi [recenzie]
Habar n-am cine sunt indivizii de pe copertă. Aș putea să presupun că sunt Margo și Josh din Îndrăznește să visezi, dar personajele Norei Roberts sunt blonde din născare. După cum se vede din poză, tipul de pe copertă are părul șaten, iar tipa pare să fie vopsită. Deci, romanul este despre două personaje atât de superbe încât au trebuit să ne arate poza altcuiva, ca să nu murim din cauza groaznicului șoc de a vedea atâta splendoare pe o singură pagină.
Spre deosebire de alte romane de dragoste pe care le-am citit, a fost acceptabil. Chiar dacă e mai mult o poveste despre trei prietene decât una despre un el și o ea. Chiar dacă unele descrieri sunt amuzante („cerul purta nuanța de azuriu perfect al viselor”). Chiar dacă am trecut în grabă prin scenele de sex pentru că pierdeam șirul mâinilor și picioarelor care se învârteau pe acolo (și nici exprimările ambigue nu ajută).
Pe scurt, trei prietene care trăiesc în aceeași casă în copilărie: Laura, bogată rău, familia are un imperiu hotelier; Kate, ruda săracă adoptată de părinții Laurei; Margo, fiica servitoarei, tratată ca o soră/copilul casei. Povestea e despre Margo, care e extrem de frumoasă și vrea tot ce e mai bun în viață, așa că devine model – și are succes, până când îi pică toată cariera în 16 și trebuie să-și refacă viața, pune pe picioare o afacere, chestii de-astea. Nu e genul meu de persoană, dar e un personaj bine conturat, viu, zăpăcit – și, slavă cerului, nu e al n-lea roman de dragoste pe care pun mâna și care să fie despre o fată bună la toate, care nu știe că e frumoasă și care e fecioară neprihănită. Margo știe să facă doar câteva lucruri, e foarte conștientă că e frumoasă și la începutul romanului ajunge înapoi acasă din cauza unui scandal sexual (și mai sunt și niște acuzații false despre droguri pe acolo), deci…
Una peste alta, personajele sunt bine conturate, povestea nu e nimic impresionant, dar nici nu face un public cu peste doi neuroni să se dea cu capul de pereți din frustrare. Ca orice roman de dragoste pe care am mai pus vreodată mâna, se bazează pe previzibiltate și pe rezolvarea optimistă a absolut fiecărei probleme menționate în orice punct al poveștii. Simpatică, ok de citit când n-ai chef de nimic mai serios – și cu asta cred că am cam zis totul.