Nu mai știu cine a dat link-ul ăsta pe Facebook ca să-i zic mersi (deseori deschid tab-uri pentru citit când fac o pauză), dar cică Universitatea din California a pus la dispoziția publicului larg 770 de cărți în format digital publicate între 1982-2004.
Nu știu dacă sunt prea multe persoane în România care înregistrează cărți audio și care au problema asta, dar în cazul în care e cineva…
Ieri am trecut pe la librăria Șt. O. Iosif că auzisem că ar da cărți gratis de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. M-am uitat o clipă la coada interminabilă care venea din subsol, urca scările și se întindea pe o latură întreagă de clădire, după care am renunțat la ideea de a lua o carte. Mi-era somn și mă durea capul. Nu-s eu foarte bogată, dar îmi permit cărți și un calcul scurt mi-a zis că bucuria de a primi o carte pălea puternic când era pusă în balanță cu statul la o coadă imposibilă.
O melodie de dragoste în care nimeni nu moare pentru celălalt, nu suferă cumplit și nu se perpelește de dor.
Știu, probabil, mai multe înjurături ca voi. Știu o grămadă de expresii porcoase, știu jocuri de cuvinte vulgare din piesele lui Shakespeare („nimic” = vagin, în argou elizabetan, vezi „Mult zgomot pentru nimic”), știu expresii vulgare („a bate urzica cu puța altcuiva” = a-și asuma meritele altcuiva, în maghiară), știu prea multe despre sexualitate de toate felurile, și despre înjurături creative. Că citesc mult și citesc ciudățenii. (dar și neciudățenii – „to ejaculate” însemna până acum vreun secol și ceva a spune brusc și tare; e plin de cuvântul ăsta în cărțile mai vechi)
][1]
Am descoperit poza asta via Eftimie. Ponta și Dragnea se dau cu barca în Teleorman. Eftimie remarcă faptul că arată ca o comedie absurdă. Eu remarc faptul că aproape toți, în afară de ceva cameramani și de Ponta & co., au veste de salvare. Da, pentru apa aia până la genunchi. pentru ca absurdul să fie și mai absurd.
Am zis la un moment dat că aș citi ceva cărți românești de azi, ca să iau pulsul lumii literare de aici. În fond, poate am prejudecăți degeaba.
Vin ca-n basme, cu formule magice repetate de trei ori ca să funcționeze: aceasta nu e doar o recenzie, aceasta nu e doar o recenzie, aceasta nu e doar o recenzie.
Stăteam cu maică-mea la taclale în living, discutând câte-n lună și-n stele de farsele făcute prin universități (convins profesorii că s-a schimbat sistemul informatic și că imprimantele se activează verbal, chestii de-astea), când mi se pare că remarc o chestie ciudată la ditamai clădirea din față: draperii verzi, dar verzi-verzi, vizibile de la distanță. Măi să fie, dar chiar așa, să le remarc de la câteva sute de metri, prin perdele, în ciuda faptului că se întunecă? Sau… să fie frunzele copacului din fața clădirii? Poate, dar copacul pare uscat în rest.
Am fost friend-uită azi pe facebook de cineva care era probabil un adolescent. Cu ocazia asta, am câteva lucruri pe care vreau să le comunic celor care sunt la vârsta asta și câteva recomandări de oferit pentru cei care vor să discute cu oameni pe care i-au găsit pe net. Asta în cazul în care n-au chef să fie blocați în maxim zece replici.