Cum îți alungi deprimarea
M-a linkuit cineva acum către un articol de doi lei despre motivul pentru care nu te simți bine (indiciu: e pentru că nu ești mai vesel) și cum să fii mai pozitiv și fericit. Pentru că am o istorie lungă a deprimărilor, tristeților, anxietăților și a altor chestii „faine”, ceea ce nu mă oprește de la a mă bucura de viață în restul timpului, am tot acumulat sfaturi anti-deprimare și mi-am perfecționat tehnica de a ieși din deprimare.
Tehnica de ieșit din deprimare de obicei conține o doză solidă de evitat de sfaturi pozitive. Bănuiesc că aș putea să mă prefac că sunt bine, dar nu prea le am cu prefăcutul, așa că evit oamenii sfătuitori cu totul. Oamenii care-mi oferă ceai, în schimb, pot să rămână.
Sfaturile pe care le-am auzit până acum:
- să nu mă mai îmbrac în negru (pentru că e nașpet și nasol și deprimant s-o faci)
- să fiu mai POZITIVĂ!!!!UNU!
- să citesc chestii frumoase
- să mă uit la filme frumoase
- să-mi forțez zâmbetul pe mutră, cu alte cuvinte
Și cu toate astea insist în a face următoarele:
- Mă distanțez de alți oameni. Dacă nu sunt lângă mine, nu-i mai aud. (rata de revenire la normal crește exponențial când nu interacționez cu nimeni)
- Mă îmbrac în continuare cum îmi doresc.
- Îmi fac rost de ceva bun de băut/mâncat. Nu trebuie să fie mult, dar să fie bun, fir-ar!
- Bag o tragedie. Una de-aia în care cineva moare tragic până la sfârșit. Nu de boală, decât dacă e o boală care are ceva mai interesant la ea. Să zicem că se sinucide altcineva din cauza faptului că ăla moare de boală. Și e o chestie foarte cosmică și profundă undeva la mijloc, sau ceva.
Cred că nu există nimic mai enervant decât ceva care încearcă să te facă să râzi când n-ai chef de râs. A, ba da. Cineva care te pisălogește cu faptul că dacă ai fi mai fericit, n-ai fi trist.
Dacă mi-ar păsa cât negru sub unghie de Hamlet, Ofelia sau de personajele lui Shakespeare în general, genul ăsta de stare ar fi perfectă pentru citit Shakespeare. Acum însă, după ce mi-am luat licența și diploma de masterat din chestii englezești, pot să recunosc sincer că Shakespeare mă lasă mai rece decât George Eliot. Ceea ce spune ceva.
Mda. Am pus titlul cu scăpatul de deprimare și ar trebui să mă țin de el. Bun: deprimarea se alungă cum poți, cu ceva ce ai chef să faci, care nu te rănește pe termen scurt/lung și cu puțină auto-indulgență hedonistică. Da’ merită făcut demersul așa, mai vârtos, cu chestii care chiar sunt pe gustul tău și te fac să zbârnâi de plăcere undeva în interior, nu cu „am luat înghețată de-asta că e ieftină și multă, chiar dacă nu-i așa bună”.
Din păcate, legea nu ne permite să-i batem pe cei care ne dau sfaturi despre cum să fim fericiți. Nici măcar dacă asta ne-ar face mai fericiți.