Roxana-Mălina Chirilă

Cei de la elefant.ro au o chestie simpatică azi: dacă iei cărți sau jucării de cel puțin 59 de lei și pe urmă bagi codul CADOU10 în pagina de comandă, primești asta zece cărți de mai jos cadou.

Auzisem ceva zvonuri cum că o profesoară din fostul meu liceu, Mihaela Blănaru, ar fi strâns de gât un elev de gimnaziu. Nu mi-a fost niciodată profesoară mie, pentru că preda fizica la clase de uman, iar eu am terminat mate-info. Nu mi-a venit să cred, iar persoana de la care am auzit chestia asta aflase și ea la a nu știu câta mână povestea, așa că nu eram perfect sigură că era adevărată.

Cel mai bun sfat pe care l-am auzit în direcția asta: dacă vrei să lucrezi pentru prieteni ai două variante. Doar două.

În școală nu-mi plăcea istoria și încep să înțeleg de ce. Manualele și profesorii aruncau în noi cu tot felul de informații seci, descărnate, care trebuiau reținute și din care nu prea aveam ce iubi. Dacă școala ar fi încercat să ne determine să iubim pisicile, ne-ar fi pus la dispoziție schelete de pisici cu care să ne jucăm, după care s-ar fi mirat că nu simțim dragoste față de animale.

Acum zece ani aș fi zis că Sf. Gheorghe e un oraș mic, nu foarte interesant, în care nu se întâmplă nimic niciodată și deci n-ai ce face mai mult de jumătate de oră în el. Însă în ultima vreme ai destul de multe șanse să nimerești ceva interesant, între concerte de jazz, evenimente culturale, târguri și câte și mai câte.

Azi un cunoscut a decis să facă ceva cură cu ulei de măsline pe care a găsit-o pe internet. Nu de alta, dar are fierea mai leneșă, a mâncat ieri ceva care l-a cam sâcâit și a citit el că uleiul de măsline ajută – a citit în mai multe locuri, probabil, că e un subiect popular zilele astea. A luat o dușcă de ulei de măsline cu niște zeamă de lămâie, gata să facă mișcarea asta de trei ori pe zi ca să-și stimuleze fierea. Peste nu foarte mult timp i s-a făcut atât de rău încât a fugit din casă după ajutor. A ajuns la o doctoriță care i-a spus să nu mai facă așa ceva, pentru că evident că de la ulei i se trăgea problema.

Pe o vreme ca asta, am alergat prin semi-ploaie ca să stau și eu ca tot freelancer-ul să beau o cafea cât lucrez (da, într-o veșnică cafenea). Plină de apă, cu degetele de la picioare înotându-mi în șosetele care înoată în bălțile care mi s-au strâns în pantofii care au înotat prin bălțile de pe străzi, îmi fac socoteala cu tot ce ar trebui să termin de făcut azi. Traducere1, traducere2, editat1. Citit ultimele 30 de pagini dintr-un roman, trimis notițe pe marginea lui ca feedback pentru autoare. Scris1, scris2 și scris3 pot să mai aștepte câteva zile. Până diseară zbârnâi. În weekend zbârnâi.

Clipul ăsta e din 2009, Irlanda. N-aveți nevoie de subtitrare, pentru că singura replică importantă e „Aș vrea să-i cer mâna lui Sinead”. După cum am scris și-n titlu. (Sinead e un nume de femeie get-beget irlandez, pe care l-ați mai auzit când cu Sinead O’Connor.)

Mi-am amintit acum, că e de sezon.

În ultimul timp când ajung în cafenele și ceainării iau cafele de-alea cu mult lapte și/sau ceai, așa că n-am mai remarcat fenomenul. Mai demult însă aveam o pasiune deosebită pentru ciocolata caldă, care în locuri de genul ăsta se făcea deseori din apă și praf. Ciocolata în sine n-avea nimic animal, așa că singura necunoscută era frișca, pe care unii sau alții o puneau frumos deasupra, de decor și ca muncă de lămurire că de fapt ciocolata (și implicit cafeneaua) era bună.

Am avut o sclipire de geniu. Multă lume e foarte confuză cu privire la ce vor femeile, nu? Din Evul Mediu la Freud și până în ziua de azi, e plin de tot felul de articole, postări pe blog, workshop-uri, cărți, prostii, toate pe tema femeilor: ce vor ele, cum sunt ele. Și indiferent ce faci, tot nu-i bine. Nu?