Jocurile pe calculator IV: Femeile la tastatură
M-am tot gândit și am ajuns la concluzia că habar n-am de ce nu s-ar juca femeile pe calculator, în afara faptului că „tradițional” nu se joacă.
Teoretic „se știe” că jucătoarele sunt la fel de rare ca perlele și la fel de neobișnuite ca șerpii cu două capete. Există legende că ar exista, dar cu puține excepții nu prea ai șanse să le vezi. Doar că de fapt statisticile nu confirmă miturile. Aproape deloc. 45%-47% din persoanele care se joacă pe calculator sunt femei, ceea ce înseamnă că bărbații au o majoritate „covârșitoare” de 53%-55%.
Și în viața reală știu tipe care se joacă. Poate că nu sunt la fel de prinse de jocurile de acțiune și de ultimele jocuri care au ieșit pe piață -- sunt singura tipă pe care o știu care împușcă tancuri cu multă încredere -- dar le prind jucând, discret, câte un joc de strategie, un joc de artă gen Botanicula, un Kingdom of Loathing. Când eram prin gimnaziu parcă jucam Age of Empires II și o prietenă făcea la fel și când mergeam în copilărie să stau peste noapte la amica R. jucam Wacky Wheels cu o dăruire extraordinară.
V-aș oferi statistici despre gamerițe în România și ce tipuri de jocuri preferă, dar n-am reușit să găsesc așa ceva. Am găsit, în schimb, tone de articole în care bărbații erau sfătuiți să nu le povestească femeilor ce jocuri joacă la prima întâlnire, articole despre femeia perfectă și înțelegătoare care știe că el se joacă și nu-i reproșează faptul, articole traduse și vorbind foarte relevant despre gamerițe din alte părți de parcă ar fi fost de la noi, un forum în care o tipă era extrem de supărată pe femeile jucătoare -- citez:
vi se pare normal ca o femeie sa se joace ore in sir (inculusiv week-end, servici) pe calculator jocuri din acelea de strategie, cu misiuni complicate, destinate in mare masura barbatilor? Mie personal mi se pare ca nu e o activitate pt o femeie,
...și tot așa. (bănuiesc că dacă un bărbat se joacă ca disperatul în detrimentul a orice altceva e mai ok?...) Stereotipuri da, informații nu. De ce nu mă miră?
Din experiența mea și uitându-mă la altele cum s-au apucat de jucat, e relativ simplu să convingi o femeie să pună mâna pe jocuri. Pentru că jocurile sunt faine, iar femeile nu sunt extraterestre ca să „nu înțeleagă” ceva. Totul e să găsești ceva care să-i placă, un joc cu o poveste solidă, destul de simplu ca să nu fie curba de învățare prea rapidă -- și în care să nu fie nevoie de o acuratețe deosebită în mișcări. Asta pentru că nu iei un începător, indiferent de sex, ca să-l faci lunetist într-un joc în cu împușcături, dar fără poveste, că n-o să nimerească nimic și o să se plictisească repede. E exact același lucru tautologic, dar se pare că nu și la mintea cocoșului, pe care-l spuneam și legat de cărți și filme: ca să ajungă să-ți placă un lucru, trebuie să găsești ceva plăcut la el. (și la experiență: nu cred că sunt prea mulți oameni cărora le place să fie luați de sus și bătuți la cap că nu fac ce trebuie, sau nu fac destul de repede, sau după 10 secunde nu au înțeles încă tot)
Jocuri bune pentru începători și începătoare sunt, cred, Amnesia, pentru cei cărora le plac filmele/poveștile de groază, sau Portal pentru cei cărora le place să găsească soluții și să se învârtă de colo-colo ca să găsească soluții ingenioase. Seria Monkey Island mi-a plăcut la vremea ei din cauza poveștii și a umorului. Pentru tipe aventuroase care au o înclinație mai mare spre acțiune și toate cele, ultimul Tomb Raider (2013) e bun. Și jocurile de strategie sunt mișto. Depinde de persoană ce înclinații are pentru că nu există răspunsuri universal-valabile. Există așa-numite „jocuri pentru femei”, care sunt de obicei niște chestii roz și sforăitoare pe care le evit ca pe sfeclă roșie și pe care nu le-aș recomanda.
În principiu: te gândești care sunt cele mai mișto chestii pe care le-ai jucat vreodată și le recomanzi pe alea, mai ales dacă sunt și pe direcția persoanei. Nu e mare filozofie decât, bineînțeles, dacă ești glumeț.
Cred că noi n-avem decât glumeți pe net. Alții au articole despre cum atragi pe cineva nou către jocuri care sunt scrise chiar cu intenția de a aduce pe cineva nou în lumea jocurilor, noi avem persoane care fac bancuri despre scăpat de gura ei și despre curățenie. O să fac la un moment dat câteva bancuri proaste în revers ca să demonstrez că sunt proaste, dar puțin mai încolo și nu în articolul ăsta.
Continuăm. Deci, femeile sunt prezente, dar destul de nevăzute – și nu e greu să atragi una către jocuri decât dacă e chiar supărată pe ele, n-are afinități absolut deloc, sau dacă ai feștelit experiența enervându-te că nu se prinde suficient de rapid.
Mai e o chestie legată de femei și jocuri, de care nu te ciocnești când te apuci de jucat, sau pe care poți să n-o prea remarci dacă te învârți doar în anumite cercuri: reprezentarea femeilor în jocuri, care e un subiect destul de disputat. O dată că statisticile spun că nu prea sunt personaje principale de sex feminin prin jocuri, și pe urmă pentru că femeile pot să ajungă să arate cam așa:
Nu e o chestie mereu valabilă – sunt jocuri în care femeile nu sunt bombe sexy (Alice: Madness Returns îmi sare în minte). Sunt jocuri, gen seria Tomb Raider, care au mai redus din lipsa de realism a formelor feminine (da, Lara Croft a ajuns la dimensiuni umane), sau care poate că nu mi s-au părut la fel de sexiste prin comparație cu vezi-poza-de-mai-sus.
Alte probleme? Uneori reclame stupide (și alt exemplu), alteori am auzit de probleme în comunitatea de gameri („jucător” și „misogin” nu sunt două chestii care se exclud una pe alta) și am înțeles că nici în companiile în care se produc jocuri nu e tocmai roz viața programatoarelor. Dar sunt persoane care încearcă în mod activ să facă lumea mai bună într-un fel pozitiv și creativ. Ceea ce e excelent.
E un subiect pe care nu mă simt în măsură să-l explorez în adâncime, pentru că nu joc foarte mult și nici foarte multe, nici nu sunt în comunități de gameri și n-am studiat nici industria în profunzime… dar e un subiect care există.
Până una-alta, mă duc să mai plimb un asasin printr-o Veneție care arată splendid.