Roxana-Mălina Chirilă

Am observat o chestie pe blogurile scrise de femei: de obicei conțin o postare (sau mai multe) despre bărbatul ideal și iubirea ideală.

Bănuiesc că nu sunt singura căreia îi place să se uite la poze mișto, la picturi mișto, la desene mișto șamd.

Azi am primit pe mail următorul citat din Vanghelie:

E inadmisibil ca nişte cetăţeni ai României să nu aibă acces la studiile superioare doar din cauză că nu ştiu să scrie sau să citească”, a spus Vanghelie. „Vrem învăţământ şi manuale universitare într-o limbă pe care şi analfabeţii să o poată înţelege. Nu e vina lor că sunt analfabeţi, aşa s-au născut, nu au ales să fie în felul acesta”

„Nu trecem pe aici?” am întrebat, că ni se apropia destinația și următoarea trecere era la vreo douăzeci de metri de locul cu pricina.

Am citit azi în Mesagerul de Covasna că doi tineri au fost amendați pentru că au jignit (înjurat?) jandarmii de 1 decembrie. Chestia asta s-a întâmplat în orașul meu natal, Sf. Gheorghe. Tinerii amendați protestau de fapt împotriva unor extremiști (cam 80 de persoane) care făceau tărăboi că Harghita și Covasna li se cuvin și că trebuie ca toți locuitorii din această zonă să vorbească o anumită – și singură! – limbă. Tinerii, care făceau parte dintr-un grup mai mare (cam 30 de persoane), scandau că străinii trebuie să plece acasă și că zona e a nației lor, nu a nației celorlalți. De fapt, și tinerii erau tot cam dintr-o grupare mai apucată, dacă stau să mă gândesc.

Tocmai am terminat de citit Pendului lui Foucault, de Umberto Eco (varianta în engleză pare mai bine tradusă). E o carte în care te poți rătăci, în sensul în care te apuci de citit, după care dispari în jungla de detalii și eventual peste vreo lună te descoperă o expediție de arheologi veniți să vadă ce se află sub muntele de cărți. Care munte de cărți? Ăla în care te îngropi când încerci să afli dacă Eco a inventat ceva din ce a zis sau dacă a preluat toate nebuniile pe care le pomenește de la alții și ele chiar există pe bune.

Nu prea mă uit pe subiectele de la olimpiade, dar cred că e momentul să încep s-o fac. Nu de alta, dar din când în când ar merita să cârâie cineva că lucrurile nu sunt deloc în regulă.

De 1 decembrie, aș avea câteva dorințe pe direcția românismului:

Azi am avut o zi plină, care a fost ultima zi plină din zilele astea pline.

Pentru că se pare că e imposibil să zici ceva care să se lege de homosexuali fără ca discuția care urmează să nu se învârtă în jurul lor – ceea ce e valabil și pentru politică.