Mă bombardează știrile despre Roșia Montană și maidanezi de pe feed-urile pe care le urmăresc și de pe Facebook. Ieri am aflat că niște mineri s-au închis în mină în semn de protest. Azi am aflat că unul dintre minerii închiși e de fapt medicul stomatolog din zonă. L-au recunoscut cei care chiar se uită la filmulețe și știri pe tema Roșiei Montane.
][1]
Tot ziceam prin comentarii de ceai/cafea la turci – hai să mut converația undeva mai vizibil.
Currently my rating for Flight from Hell over on the Big World Network is of 4.6/5 (with 9 votes cast). You can see it here. But not so long ago it was 4/5 (with 4 votes cast). Reverse it and try to figure out what the possible votes could be: 4*4 = 16, therefore the 4 votes amounted to 16.
Mi-a trecut primul val de mirare când am văzut adunătura pestriță de femei cu batice pe cap intercalate cu femei îmbrăcate modern. Și am mai pus câteva întrebări.
Mătușă-mea e profesoară la universitatea din Karabuk și de ceva timp se tot oferă să găzduiască rude și prieteni care au chef de vizite. Am tot zis că nu (Karabukul e departe de mine și eu de el), până când s-a făcut vremea ploioasă prin România și am simțit mirosul de toamnă în aer.
1. Faza cu arheologia.
Nu e vorba doar că „se face arheologie” la Roșia Montană, adică că ar fi două-trei culoare prin care s-au plimbat romanii. O verișoară de-a mea, arheoloagă (da, de-aia de se duce pe șantier și face săpături, printre altele) zicea că s-a descoperit pe acolo un sistem din lemn pentru evacuarea apei din mină – întreg, excelent conservat, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. (am găsit mai multe detalii pe net, știind ce să caut; deci o ditamai chestia cu roți de lemn, din perioada antică)
Drumurile turcești sunt foarte bune. Știu, pentru că azi am fost pe ele toată ziua ca să ajung la Karabük (e prima și ultima oară că mă complic să-l scriu cu ü).
O, viața e-o cântare glorioasă,
O improvizație a armoniei
Și iubirea e întotdeauna frumoasă;
Iar eu sunt Maria a României.
Cred că am mai pomenit de Humble Bundle, dar nu pe larg.
Azi mi-am dat seama că mă despart de PC pentru o vreme destul de lungă. Ceea ce n-ar fi o problemă, că de-aia s-au inventat laptopurile (și Lenovo-ul meu e mișto, perfect și tot ce mi-aș putea dori de la el; inclusiv tastatura e o plăcere). Doar că – aici intervine faza tare – eu trebuie să-mi înregistrez romanul. Adică să-l fac audio. Chestie pe care o făceam de obicei pe PC, care are placă de sunet ok, microfonul sună bine, totul e perfect.