Roxana-Mălina Chirilă

Înainte să încep, o dilemă: atunci când Moise & co. rătăceau prin deșert timp de 40 de ani, se hrăneau cu mană. De unde își făceau rost de ceva de băut? Există vreo teorie oficială pe direcția asta?

Azi noapte am avut ocazia să urmăresc în direct un spectacol ținut de trupa de teatru Sophrozin în cadrul „Taberei spirituale yoghine de vacanță HERCULANE 2013”, un spectacol care era ținut de yoghini MISA pentru yoghini MISA.

Unde or fi acești bărbați adevărați pe care-i caută atâta amar de lume? Unele femei spun că ei nu sunt de găsit. Am auzit bărbați spun că nu mai sunt de găsit. Sau că sunt rari. Într-o lume de efeminați și de oameni slabi, de valori pierdute ale masculinității, unde, unde mai poți găsi oare bărbații adevărați?

Am melodii de care mă îndrăgostesc pentru că-mi spun enorm de multe. Poate pentru că sunt ele pline de înțeles, poate pentru că am tendința să mă uit la versuri și să văd o interpretare care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce voia autorul.

E 1 mai și mi-am luat pauză. E posibil să fi băut puțin prea mult vermut, de abordez astfel de subiecte senzaționale și interzise, dar sunt mult prea veselă ca să n-o fac. În cazul în care nu știați, yoghinii MISA sunt niște zei sexuali, niște maeștri ai artei senzuale. Masculii speciei, denumiți uzual „vira”, pot să și-o țină ridicată într-un perpetuum mobile care surprinde întreaga lume științifică. Iar femeile adevărate, denumite uzual „shakti”, sunt niște cadâne spirituale, de un erotism rafinat, elevat, debordant și plin de compasiune (cum poate fi erotismul plin de compasiune?… simplu! E dat tuturor celor nevoiași.)

Discutam azi cu mama despre ciocolată. Ea nu prea le are cu dulciurile în general, eu le am mai mult (în special cu ciocolata, pentru că mmm, ciocolată). Iar eu am decis la un moment dat prin facultate că ar fi cazul să mănânc mai puține dulciuri.

Vreau să vă mulțumesc că nu v-ați parcat avionul în fața porții noastre. Coada e vaaag, vag în drum, dar se poate trece foarte ușor de ea. În condițiile în care se tot iese cu mașina pe poarta noastră azi, ar fi fost greu să vă ocolim (avionul are totuși o anumită lungime). Așa că mulțumim mult, fără glumă. Chiar apreciem 😛

Nu știu de ce nu mă crede lumea când le spun că e ditamai târgul în Sfântu Gheorghe. Nu e o exagerare. E ditamai târgul. Să încerci să numeri tarabele de comercianți e un exercițiu de futilitate. Le-am „numărat” pe Google Maps și mi-a ieșit mai mult de un kilometru – în condițiile în care pe anumite bucăți ai strada, tarabe pe stânga, tarabe pe dreapta și încă două rânduri de tarabe pe mijloc.

Pe 23 aprilie e Sf. Gheorghe – vorbesc de sărbătoarea din calendarul ortodox, desigur. Ei, cu ocazia asta, orașul meu natal, Sfântu Gheorghe, e aruncat într-o sărbătorire foarte veselă, artistică, primăvăratică și comercială, cu târg, tarabe, evenimente, spectacole și tot ce vrei și ce nu vrei. Se închid străzile, se umple tot centrul de tarabe și scene și corturi, de miros de mici, vată de zahăr și kurtoskalacs (n-am diacritice ungurești pe tastatură momentan, ca să le pun pe kurtosi). Și vin ceva formații sau cântăreți interesanți.

Dear Humanities Peers, This Is iRrAtionaL

A year ago, when I was a Master’s student, I complained to a clever friend (also a web developer) about one of the texts I had to read for university. I told him it was horrible to read, that I could barely understand what the author wanted and I wasn’t entirely sure I got the point.