Roxana-Mălina Chirilă

Oriental chai – din lista ceaiurilor mai ciudate

Cine mă știe mai bine știe că apreciez ceaiurile în general (și cafelele și în general chestiile de băut interesante). Chiar și pe cele mai ciudate, cum ar fi ceaiurile afumate.

Momentan am fost servită cu Oriental Chai de la Demmers Teehaus (au două magazine în Cluj, unul chiar magazin în Piața Unirii și un stand în Iulius Mall), care e… Hm. e un sirop de ceai cu mirodenii, care vine într-o sticluță care pare medicinală. Se adaugă lapte. Se îndulcește puțin. Se bea. Se întreabă dacă pare într-adevăr medicinal cu totul, dincolo de sticluță.

Are ceai negru, scorțișoară, ghimbir, cardamom, cuișoare… Și un gust ca atare, puternic din cauza mirodeniilor, neobișnuit din cauza combinației lapte-ceai (mai îmi pun lapte în ceai, dar aici e mult mai mare proporția).

Oarecum recomandat amatorilor de chestii neobișnuite. Ca experiență.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |