Roxana-Mălina Chirilă

Corecții pentru presă.

Am apărut în două articole de pe site-uri de știri (din câte știu eu). Și ambele încurcă puțin borcanele.

Știrea numărul unu, Digi24. Știrea numărul doi, Observator.

Începem cu Digi24:

„Experienţa Reetei a fost una negativă. Povesteşte că Grig nu lua în seamă ceea ce îi spunea şi era obligată să facă lucruri pe care, în alte condiţii, nu le-ar fi făcut. O răneau şi în final aproape că era sufocată. Asta, în timpul partidelor de sex cu Grig”, mai povestește Riika Kaihovaara.

Reporterii finlandezi au descoperit şi o româncă care ar fi trecut prin aceleaşi chinuri.

„Am fost luată de la garã de unul dintre șoferii lui Grig, în Paris. Mi-a zis să-mi pun o pălărie și ochelari. Aveam geamurile acoperite, ca să nu văd pe unde mergem. Și am zis, ok, e ciudat”, spune Roxana Chirilă, yoghină.

Tânăra spune că a fost dusă într-un apartament unde l-a întâlnit pe Gregorian Bivolaru, care a încercat să o convingă că este stăpânul ei.

 

 

 

“Mama mea e yoghina. Nu stia nimic despre partea ciudata a acestui cult. Ea credea ca e un grup perfect legitim, un grup de yoga. Am vrut si eu sa vad despre ce e vorba asa ca m-am alaturat”, povesteste Roxana Chirila.

Romanca spune ca, sub pretextul unei sesiuni spirituale, tinerele erau duse in fata liderului MISA, care le obliga sa intretina relatii sexuale cu el.

 

  1. Știrile sunt cel puțin ambigue. Hai să lămurim situația: nu m-am culcat cu Gregorian Bivolaru și, ca atare, nu am afirmat absolut niciodată că m-aș fi culcat cu Gregorian Bivolaru. Din păcate, din restricții de spațiu și din atenție acordată pasajelor mai interesante, reporterii inițiali au lăsat problema într-o coadă de pește ambiguă. Ceea ce se vede acum, pentru că reporterii ulteriori trag concluzii.

  2. Faza cu MISA, după cum ziceam și în conferința pe care am ținut-o în Franța la întrunirea asociației anti-secte din Europa (și din America), FECRIS, e că nu îți pune nimeni pistolul la tâmplă să faci nimic. Nu se pune problema să fii obligată să faci sex cu Bivolaru. Ești convinsă, pe cât posibil, că e foarte bine s-o faci, că e spiritual, că te ajută. Ceea ce, după cum ziceam la Observatorul, e mai dezgustător pe undeva decât practicile cu urină etc. Dacă te ții tare pe poziție, atunci te lasă în pace (cum am fost eu lăsată în pace și am auzit că au fost și altele, dar nu în perioada cât eram eu în Paris)

  3. Abuzurile sunt mai ales psihice, nu fizice, dacă e să considerăm ceea ce se face acolo ca pe un abuz. Hai să repet: Abuzurile făcute de MISA sunt mai ales psihice. Sau poate trebuie s-o spun mai clar și răspicat:

Abuzurile făcute în cadrul MISA, dacă le considerăm abuzuri, sunt psihice.

Eu consider că acțiunile prin care cursantele sunt convinse să facă anumite lucruri cu care ele nu ar fi în mod normal de acord (vezi culcatul cu Grieg) sunt niște presiuni psihice și că au efecte mai ales la nivel psihic.

Am fost întrebată direct de reporteri dacă Grieg a violat vreodată vreo femeie. Am spus că din câte știu eu, nu. Că sunt ceva zvonuri, dar că nu poți să pui bază pe ele și că eu nu știu de nici măcar un singur caz de acest fel. Concret vorbind.

MISA are destule probleme așa cum e, fără să fie nevoie să inventăm altele. Mmkay?

  1. Grieg nu a încercat niciodată să mă convingă că mi-ar fi stăpân. În engleză există un cuvânt, „master”, care înseamnă și maestru, și stăpân. Traducerea în cazul de față e, evident, „maestru”. Grieg a încercat prin acțiunile sale să mă convingă, într-un anumit fel, că mi-e maestru. S-a comportat de parcă ar fi fost maestrul meu, de parcă m-ar fi cunoscut extrem de bine, de parcă ar fi știut despre mine tot felul de lucruri (pe care nu le știa). Deci el s-a comportat într-un anumit fel. Dar nu a zis despre sine „Eu sunt maestrul tău”.

În general, ideea Grieg = maestrul nostru spiritual e promovată de alții, de cei din jurul lui, de cei de la curs în general, de fetele care erau pe acolo.

  1. Mama mea nu e yoghină. Adică, mă rog, e în sensul în care practică asanele și alte lucruri specifice yogăi. Dar nu mai e la MISA de ceva vreme, de când a devenit extrem de clar că Mișcarea are tot felul de activități pe lângă yoga și că nu poți ajuta aproape pe nimeni de acolo, fiind în Mișcare.

Ne-am lămurit?…

Dacă e vreun jurnalist care are nevoie de detalii, am niște minute libere zilele astea, și sunt disponibilă la adresa de mail roxmchirila (coadă de maimuță) yahoo (punct) com. Hai să evităm situațiile de genul ăsta, ok?


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |