Yukio Mishima e unul dintre autorii japonezi care au un anumit renume și în afara țării lor de origine. Acum câțiva ani, când am cumpărat „Confesiunile unei măști”, am făcut-o mai mult pentru că știam autorul decât pentru că aș fi știut ce era cu cartea în sine, dar n-am regretat alegerea.
În 2009, pe site-ul de artă deviantArt au apărut câteva benzi desenate simpatice despre țările nordice care au câștigat rapid în popularitate, până când au devenit unele dintre cele mai iubite creații de pe site.
Dacă e un lucru oarecum previzibil la benzile desenate japoneze care au ca public băieții adolescenți, e faptul că sunt pline de optimism și că spun povești despre cum, prin muncă și cu ajutorul prietenilor, poți depăși orice obstacol.
Am o oarecare bănuială că majoritatea celor care citesc acest blog nu cred în horoscop. Dar azi o să vă conving să credeți în zodii și în influența lor asupra personalității.
Se întâmplă rar să vorbesc pe blog despre proiectele la care am colaborat, dar o să fac o excepție pentru Tom Clancy’s The Division 2. Țin neapărat să spun câteva cuvinte despre el, pentru că e unul dintre puținele jocuri MASIVE1 localizate în limba română – și pentru că am avut libertate creativă și posibilitatea de a discuta deschis cu dezvoltatorii, ceea ce ne-a permis să facem lucruri interesante.
Citeam articolul ăsta al lui Ovidiu Eftimie despre depresie, care a devenit destul de popular. Două citate:
Dacă o să citiți o singură carte anul ăsta, nu citiți „Greva păcătoșilor” de Florin Chirculescu. E o carte bună pe direcția ei, dar capabilă să încerce răbdarea celor care poate vor să citească ceva cu poveste, personaje de care să le pese, sau alte chestii de-astea clasice.
E destul de amuzant ca, după ce am scris că e dreptul meu să nu fiu interesată de tot ce mișcă în politică și să nu scriu despre teme de-astea, să vreau neapărat să scriu despre politică. Mă rog. Asta e.
De ceva timp, la noi în cartier se colectează selectiv gunoaiele. Plastic într-o parte, hârtie în alta, restul la gunoiul general. Au pus și un om să stea de pază acolo. Mi-am zis că e mișto, s-a obișnuit lumea din cartier, vine cu gunoiul separat – ce mai, dacă le oferi oamenilor posibilitatea să facă o chestie bună fără să-i coste nimic, majoritatea o fac.
Era o dimineață noroasă de ianuarie. Fără niciun motiv, m-am trezit cu o dorință inexplicabilă de a citi poezie. M-am sculat din pat, mi-am făcut o cafea și am așteptat să-mi treacă. Nu mi-a trecut. A doua zi, sumbru, am plecat să lucrez din oraș și _poate _să cumpăr o carte de poezie. În caz că nu-mi trecea.