Îmi plac locurile de pe net de unde poți să cumperi diverse fără să-ți bați capul cu DRM-uri care să te oprească de la copiat respectivul lucru, sau de la citit/urmărit pe mai multe calculatoare. Îmi fac viața mai ușoară.

Azi iau la mână trei cărți faine: Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat. Toate de Stieg Larsson, cunoscute sub denumirea colectivă de „Trilogia Millennium”. Larsson ar fi vrut să fie mai multe, nu o trilogie, dar a murit înainte să afle că a scris bestsellere mondiale, așa că uneori simți că punea bazele unele unei serii mai lungi, care nu va fi terminată. (pentru vorbitorii de engleză, seria e disponibilă la un preț foarte mic pe Amazon, vreo 7 dolari pe hârtie, vreo 12 dolari pe Kindle)

E o explozie de Sherlock: Sherlock la BBC. Elementary, pe careva din canalele din SUA. Tocmai am citit o carte cu Sherlock scrisă de Laurie King (de care o să discut mai încolo). Și între tonele de Sherlock, mi-am adus aminte că una dintre cele mai mișto cărți audio pe care le-am ascultat e cu Sherlock Holmes. Și e gratis.

Acum 10 ani, în 2003, BBC-ul a făcut un sondaj de opinie ca să afle cărțile favorite ale britanicilor. Și s-au ales cu lista de mai jos (le-am bolduit pe cele pe care le-am citit):

Există o părere, destul de răspândită din câte am văzut eu, care spune că o carte veche trebuie tradusă în limba română cu cuvinte vechi, arhaice – în niciun caz cu neologisme. Probabil că ideea e să „păstrezi atmosfera” de vechi, sau să faci cititorul într-un fel sau altul să spună „Aha! Citesc o carte veche!”