Copaci
Stăteam cu maică-mea la taclale în living, discutând câte-n lună și-n stele de farsele făcute prin universități (convins profesorii că s-a schimbat sistemul informatic și că imprimantele se activează verbal, chestii de-astea), când mi se pare că remarc o chestie ciudată la ditamai clădirea din față: draperii verzi, dar verzi-verzi, vizibile de la distanță. Măi să fie, dar chiar așa, să le remarc de la câteva sute de metri, prin perdele, în ciuda faptului că se întunecă?