Traista cu recenzii #1
Mă gândeam că aș povesti de câteva cărți pe care le-am citit recent, dar nu am chef să le fac postări separate fiecăreia. Așa că le arunc pe toate într-o singură postare. Încep cu cărțile pe care se găsesc și în română, pe urmă trec prin cele care, momentan, sunt disponibile doar în engleză.

Mackenzi Lee nu e cunoscută pentru acuratețea istorică de care dă dovadă în ce scrie, dar „Ghidul de vicii și virtuți pentru gentlemeni” e o carte YA distractivă, publicată prima oară în engleză în 2017 și tradusă și la noi după ce a devenit un succes internațional.
Am tot respectul pentru oricine care poartă nume ca Rainbow („Curcubeu”), iar numele real al autoarei de azi chiar e Rainbow Rowell.
Acum vreo doi ani am avut o perioadă în care citeam cărți young adult într-o veselie. Nu mi-e clar de ce – cred că doar îmi picau în mână. Așa că o prietenă mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, cred că pentru că era o carte foarte pe val.
Artemis Fowl e un băiat de doisprezece ani care nu prea seamănă cu ceilalți copii de vârsta lui. În primul rând, e dintr-o familie putred de bogată, chiar dacă acum averea lor nu mai e ce a fost. În al doilea rând, e un geniu. Și în al treilea rând, e un infractor periculos.