Scutiți-mă de experți în manga

Din când în când, mânați de febra exotismului, a noului, a mirajului culturii maselor, diverși oameni se trezesc discutând despre chestii nemaiauzite – fără să-și dea seama că ajung să afle de ele mult după ce restul lumii a studiat fenomenul, l-a înțeles și acum îl știe, barem din auzite.

Așa mi s-a întâmplat să aflu acum vreo trei ani la un curs de media de la masterat despre… internet! Și bloguri! Și despre faptul că blogurile au murit! În mod interesant, la același curs am aflat și despre benzi desenate americane și japoneze, de la aceeași profesoară, care nu putea distinge foarte bine comics-urile din SUA de manga niponă. Întâmplător, Universitatea din București are o expertă în benzi desenate americane, în special pe direcția de autobiografie în benzi desenate, dar nu era profesoara cu care făceam noi cursul. Nu, profesoara cu care făceam noi cursul experimenta chestii noi și a ajuns în situația ușor stupidă în care noi știam mai multe ca ea.

Fenomenul se repetă în mod iritant: cineva de la site-ul Adevărul, care e parcă din ce în ce mai prost, s-a apucat să scrie despre manga.

Manga: benzi desenate japoneze. Au un anumit stil oarecum distinctiv pentru decoruri și personaje și sunt publicate alb-negru.

Anime: desene animate japoneze (anime de la animație, mnu?). Au tot cam același stil distinctiv de desenare a personajelor și decorurilor.

Știți de unde știți cum arată anime? Anime înseamnă Sailor Moon și Dragon Ball Z. Înseamnă Pokemon. Înseamnă o parte din desenele copilăriei generației mele.

Sailor Moon

 

Asta ca să fim pe aceeași pagină. Bun! Există un stil de desenat „manga”. Și poți să faci ce vrei cu el, inclusiv desene porno. Și sunt unii care fac desene porno în stilul respectiv pentru că pot și pentru că vor și din cine știe ce alte considerente.

În contextul ăsta, ziarul Adevărul ne ține o lecție de morală despre… manga. Care li se pare lor că e pornografie infantilă.

Citez începutul:

Pe străzile din Tokyo, sexul vinde. Dar nimic nu vinde mai bine decât expresiile inocente ale tinerelor, care se regăsesc în paginile benzilor desenate japoneze, aşa-numitele „manga“.

…poftim? Absurditatea primului paragraf nu poate fi redată decât făcând o paralelă cu industrii mai cunoscute de noi:

Pe străzile din SUA, sexul vinde. Dar nimic nu vinde mai bine decât femeile care se culcă rapid cu orice bărbat, care se regăsesc pe ecranele televizoarelor și calculatoarelor în aşa-numitele „filme“.

Cam la fel cum nu e cazul să sari în fața televizorului când copilul tău se uită la Vrăjitorul din Oz și să-i acoperi privirea cu mâinile că poate vede scene porno, la fel nu e cazul să te panichezi când copilul tău se uită la Pokemon, că poate vede sex cu japoneze.

Articolul ne mai spune:

ies la iveală scene şocante de sex, ale căror protagonişti sunt minori. Predomină personajele feminine, majoritatea poartă uniforme şcolare, agrafe de păr şi expresii nevinovate în timp ce sunt în mijlocul unor acte sexuale, uneori violente, au descris jurnaliştii de la CNN.

Chiar dacă există niște adevăr în afirmația asta și japonezii au și benzi desenate/desene animate cu personaje feminine nevinovate și posibil minore, uneori în situații violente, situația e puuuuțin mai complexă.

Stilul ăla de desenat de care vorbeam mai devreme? Ăla caracteristic? Uneori face niște chestii destul de nerealiste cu personajele. Mai jos avem un bărbat, bărbat adevărat, mare samurai, soldat de profesie, fost criminal de vocație (cel în roșu):

Rurouni Kenshin (cel în roșu), Kamiya Kaoru (în albastru)

După cum spune un prieten când îi arăt poze cu bărbați din manga: „cine-i tipa asta?” Stilul ăsta feminin de desenat e folosit pentru mulți bărbați în manga – nu pentru toți, unii sunt pe stilul nostru de masculinitate. E o poveste lungă de ce se întâmplă chestia asta, o poveste care începe cu o cultură deschisă la frumos și artă, în care prinții erau descriși ca frumoși și strălucitori (Hikaru Genji, de exemplu), în care unele povestiri descriu cum un bărbat părăsit de iubita lui moare de inimă frântă, în care bărbații plângeau sensibil când se despărțeau de prietenii lor (ah, mânecile ude ale poeziilor vechi, ude de la ștersul lacrimilor).

În primul rând, deci, există o diferență de stil – una bazată pe o diferență culturală. Așa că cei care vin din altă cultură se împiedică rapid de diverse probleme de citire a volumelor, care sunt altfel decât cele cu care ne-am obișnuit.

Pe urmă, într-adevăr există și desene porno cu femei reprezentate ca niște copii. Dar nu sunt caracteristice pentru manga în general și nu sunt singurele opțiuni de pornografie desenată/animată pe care le poți găsi.

Ceea ce articolul ar trebui să spună e că în Japonia există șidesene animate/benzi desenate care au personaje care par minore. Știți ce mai au? Desene animate porno cu tentacule, și pentru alea sunt faimoși. Și niște ciudățenii de chestii pornografice – monștri, magie, șantajuri, chestii SF. Sunt cunoscuți la nivel mondial că au tot felul de ciudățenii. Probabil din cauza faptului că desenele, spre deosebire de filme, sunt la fel de simplu/greu de făcut indiferent de temă, așa că și-au dezvoltat piața pe anormal, pe fantezie, pe ciudat – care se cere în întreaga lume (dacă nu s-ar cere, nu i-ar ști toți, părerea mea).

Rafturile magazinelor de specialitate sunt ticsite cu astfel de reviste, ce conţin scene explicite de sex, violuri, violenţă şi, mai presus de orice, protagoniştii sunt copii. Dar acest aspect pare să nu conteze, căci, folosind ca pavăză faptul că sunt „simple desene“, manga sunt legale.
[..]
Chiar dacă sunt desene, criticii consideră că imaginile găsite pe paginile unora dintre benzile desenate japoneze sunt de-a dreptul tulburătoare şi ar trebui interzise.

Autoarea articolului n-a prea descărcat filme porno pentru rație, se pare – sau într-adevăr le-a descărcat doar pentru rație și nu știe cum arată. Uite care-i faza: filme porno cu „violență” și „violuri” se fac și în alte părți, cu actori care-și dau frumușel acordul și pe urmă joacă teatru. Ceea ce lasă doar problema reprezentărilor sexuale cu copii.

Acolo dezbaterea e ceva mai lungă – oricât de moralizatori ar fi cei de la Adevărul, problemele legale sunt ceva mai complexe. A fost un caz acum câțiva ani în SUA, legat de un tip care avea benzi desenate japoneze dintre cele cu copii de care vorbim aici – și care a trecut prin tribunale pentru faza asta. Neil Gaiman a scris un articol fain pe tema asta. Pe scurt, legea e un instrument dur și uneori trebuie să-i apărăm pe cei de care nu ne place ca să îi apărăm pe cei care trebuie apărați.

În general, legile interzic pornografia efectivă cu minori pentru că le face rău minorilor. Nu pentru că pornografia cu minori e dezgustătoare, deși e. E o diferență importantă: nu se protejează delicatețea privitorului, ci integritatea unor persoane vulnerabile. Altfel ar trebui să interzicem și Lolita, de Nabokov. Și Biblia.

„Cred că aceste materiale teribile nu sunt protejate în temeiul libertăţii de exprimare. Sunt absolut sigur că acestea pot determina un comportament criminal“, a declarat Masatada Tsuchiya, membru al Partidului Liberal Democrat.

Bazat pe ce e sigur? Așa și Geoană era perfect convins că a câștigat alegerile trecute, dar la ce l-a ajutat? S-au făcut studii legate de efectele pornografiei și rezultatele sunt contradictorii.

Mio Bryce, un expert în animaţii şi manga de la Universitatea Macquarie din Sydney, a declarat că obsesia cu „kawaii“ sau „cuteness“ (calitatea drăgălăşeniei în contextul culturii japoneze – n.r.) face foarte dificilă distincţia dintre materialele care fac rău minorilor şi cele inofensive. „Drăgălăşenia este asociată automat unui personaj infantil. Poate că personajul are 20 de ani, dar din punctul tău de vedere poate avea doar 15 ani. Este foarte dificil“, a explicat Bryce.

Ah. Kawaii (se citește ca-ua-ii). Un termen de-ăla nu foarte traductibil care suferă mult la import/export. Procuroarea Crimeei, Natalia Poklonskaya, a ajuns un simbol kawaii în Japonia – și idioții care i-au luat un interviu pe tema asta i-au zis că e „sex symbol”. Mă, și pisicile sunt kawaii, fără să fie simboluri sexuale. Kawaii e un fel de „adorabil”, „drăguț”, un grad foarte ridicat de „plăcut”. Nu neapărat „infantil”, mai degrabă „inocent”.

Kawaii e o Mare Chestie în cultura japoneză de azi. Nu se referă doar la persoane, cam orice poate fi kawaii. O poșetă poate fi kawaii, o pernă poate fi kawaii, un gest poate fi kawaii, o chestie pe care ai zis-o poate fi kawaii. Am un ceas mic de buzunar care e kawaii.

În ce privește ce zice „expertul” Bryce, care de fapt e femeie, dar Adevărul n-a dat pe Google ca mine ca să afle, am senzația că vorbele i s-au scos din context. Dacă te uiți atent la ce spune de-a lungul articolului, pare să fie din alt meci (unul în care chiar știe despre ce vorbește, dar vorbește degeaba).

Termenul „manga“ înseamnă „desen casual“. Cele mai timpurii exemple de astfel de desene datează din secolul al VII-lea, dar au devenit foarte populare în perioada de după cel de-al doilea Război Mondial.

Desen casual?… În fine, trecem peste. Nu știu de unde au scos secolul VII, dar probabil că o fi existat atunci ceva precursor al manga la fel cum desenele din piramidele egiptene și tapiseria de la Bayeux sunt premergătoare benzilor desenate de azi: și alea erau imagini care spuneau o poveste.

Acum, industria valorează aproximativ 3,6 miliarde de dolari, dacă ne referim la vânzările benzilor desenate şi a revistelor, iar cifra de afaceri în domeniul animaţiilor este estimată la 2,3 miliarde de dolari

Din care doar o parte sunt de pe urma chestiilor porno, nu majoritatea, cum sugerează articolul. Una din companiile de animație pentru copii/adolescenți și-a postat pe net încasările din 2011. Altă companie cu același profil, 2013. (7 miliarde de yeni e aproximativ 70 milioane de dolari) Alte numere, tot din 2013, tot fără porno (100 de yeni sunt aproximativ 1 dolar american).  După cum se vede, numerele se adună și nici n-am căutat după jocuri, studioul Ghibli (care-s un fel de Disney al lor), produse conexe (gândiți-vă numai câte penare și caiete cu Pokemon sunt pe lumea asta).

După ce au trântit un articol plin de pornografie, vorbesc de altceva. Sugestiv, așa, ca să se oripileze lumea și să facă audiență pe articol.

Marea problemă însă este faptul că manga pătrunde în cultura japoneză şi poate fi văzută pretutindeni, de la semnele de pe stradă până la pamfletele guvernamentale. De cele mai multe ori, personajele sunt tinere, fete vulnerabile care îndeplinesc dorinţele consumatorilor, avizi după kawaii şi cute.

Un pamflet guvernamental japonez din 2007 era într-adevăr făcut în stil manga. Pamfletul se baza pe seria Marele Detectiv Conan, în care un geniu gen Sherlock Holmes aflat la liceu are un accident în urma căruia ajunge un băiețel de școală primară și rezolvă tot felul de cazuri cu ajutorul capacităților lui deductive extraordinare. În pamfletul comandat de guvern i se fură bagajul și până la urmă e salvat de la tot felul de probleme de careva din Ministere (de așteptat, nu? :D).

Despre ce vorbește persoana asta în articol? Aaaa, despre fanteziile din capul ei, create din faptul că habar n-are că manga înseamnă bandă desenată și că kawaii se poate referi și la altceva decât la fete vulnerabile. Diștept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *