Mă gândeam că aș povesti de câteva cărți pe care le-am citit recent, dar nu am chef să le fac postări separate fiecăreia. Așa că le arunc pe toate într-o singură postare. Încep cu cărțile pe care se găsesc și în română, pe urmă trec prin cele care, momentan, sunt disponibile doar în engleză.

Voiam de destul de multă vreme să vorbesc despre ce înseamnă o carte „bine scrisă”, cu un „stil bun”, dar ar fi ieșit un articol extrem de lung pe blog. Așa că m-am înregistrat video.

Chiar dacă am povestit într-o serie de trei articole cât de mult mi-a plăcut cartea asta și sunt de acord cu faptul că e o capodoperă a literaturii universale, parcă tot n-aș fi scris chestia asta pe coperta ei. Deși poate că merită strigată ideea de pe vârful blocului.

Yukio Mishima e unul dintre autorii japonezi care au un anumit renume și în afara țării lor de origine. Acum câțiva ani, când am cumpărat „Confesiunile unei măști”, am făcut-o mai mult pentru că știam autorul decât pentru că aș fi știut ce era cu cartea în sine, dar n-am regretat alegerea.

A fost odată o fată picată din Lună. La propriu. Familia ei adevărată a trimis-o pe Pământ din cauza unui conflict celest, iar aici a fost descoperită într-o tulpină de bambus de un om sărac, dar bun la suflet, care a dus-o acasă și a crescut-o împreună cu soția lui.

Acest blog a devenit prea serios în ultima vreme, așa că am căutat cea mai non-serioasă carte pe care o am în arsenal. Nu e „Vreme ciudată la Tokio”, dar și asta e pe aproape – și în continuare mă întreb de ce titlul e scris „Tokio” și nu „Tokyo”. Eh.

Sei Shonagon nu e un nume real, ci un pseudonim – ceea ce nu e deloc neobișnuit pentru o doamnă care a trăit la curtea imperială a Japoniei în jurul anului 1000.

Nu e un secret că-mi plac cărțile japoneze traduse la Polirom – selecția e bună, traducerile sunt fluente, volumele sunt în general mai accesibile decât cele publicate la Humanitas. „Cronica zeiței” de Natsuo Kirino (publicată pentru prima oară în 2008) e o carte interesantă publicată la ei.

S-a întâmplat odată să-mi spună un prieten că voia să înceapă o carte cu un dezastru, dar nu știa ce dezastru. Cum anume să-și chinuie protagoniștii?

Pentru că ne apropiem vertiginos de Ziua Îndrăgostiților și e plin de reclame presărate cu zahăr peste tot în jur, mă adaptez temei săptămâna asta. Cu o observație: nu prea citesc cărți de dragoste tradiționale.