Pom-Auriu și Pom-Argintiu [basm][traducere]

Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei.

A ajuns pe net via o carte publicată în 1892. Traducerea e mai liberă ici-colo, unde am mai schimbat câte un cuvânt cu altul, dar în principiu nu e mare diferență.

[ce mă frapează e că mama întreabă mereu de cea mai frumoasă regină din lume, iar păstrăvul buclucaș îi zice mereu de fi-sa. Care teoretic nu-i regină, e prințesă, dar sărim peste, că nu e singura ciudățenie]

Pom-Auriu și Pom-Argintiu

A fost odată ca niciodată un rege care avea o soție pe care o chema Pom-Argintiu și o fiică pe care o chema Pom-Auriu. Într-o anumită zi a zilelor, Pom-Auriu și Pom-Argintiu merseră într-o vale unde era o fântână, iar în fântână era un păstrăv.

Pom-Argintiu zise, „Păstrăv mic și drăguț, nu sunt cea mai frumoasă regină din lume?”

„O! Cu adevărat nu ești.”

„Atunci cine e?”

„Cine să fie, dacă nu Pom-Auriu, fiica ta.”

Pom-Argintiu se duse acasă, orbită de furie. Se întinse pe pat și jură că avea să zacă bolnavă până când primea inima și ficatul lui Pom-Auriu, fiica ei, să le mănânce.

La căderea nopții regele se întoarse acasă, unde află că Pom-Argintiu, nevasta lui, era foarte bolnavă. Se duse la ea și o întrebă ce o chinuia.

„O! Doar un beteșug pe care-l poți vindeca dacă vrei.”

„O! Cu adevărat nu există vreun lucru care să-mi stea în puteri și pe care eu să nu vreau să-l fac pentru tine.”

„Dacă primesc inima și ficatul lui Pom-Auriu, fiica mea, să le mănânc, o să fiu bine.”

Acuma, se întâmplă că în vremea asta venise de departe fiul unui mare rege să ceară mâna lui Pom-Auriu. Regele își dădu acordul și cei doi tineri plecară departe.

Apoi, regele își trimise oamenii la vânătoare după un țap, iar când aceștia se întoarseră îi dădu soției lui inima și ficatul țapului să le mănânce; iar ea se ridică bine și sănătoasă.

La un an după acestea, Pom-Argintiu merse în vale la fântâna în care era păstrăvul.

„Păstrăv mic și drăguț,” zise ea, „nu sunt cea mai frumoasă regină din lume?”

„O! Cu adevărat nu ești.”

„Atunci cine e?”

„Cine să fie, dacă nu Pom-Auriu, fiica ta.”

„O! Dar a trecut multă vreme de când trăia ea. S-a făcut anul de când i-am mâncat inima și ficatul.”

„O! Cu adevărat nu este moartă. E măritată cu un mare prinț de departe.”

Pom-Argintiu se întoarse acasă și-l imploră pe rege să pregătească corabia, zicând, „Mă duc s-o văd pe draga mea Pom-Auriu, pentru că multă vreme a trecut de când am văzut-o.” Corabia fu pregătită și porniră la drum.

Pom-Argintiu însăși stătu la cârmă și cârmui corabia atât de bine încât nici nu dură mult până când ajunseră.

Prințul era la vânătoare în dealuri. Pom-Auriu recunoscu corabia tatălui ei, care se apropia.

„O!” le spuse servitorilor, „vine mama mea și mă va omorî.”

„Nu te va omorî deloc; te vom închide într-o cameră unde nu va putea ajunge la tine.”

Zis și făcut; iar când Pom-Argintiu ajunse la mal, începu să strige, „Vino să-ți vezi mama, care a sosit să te vadă.”

Pom-Auriu răspunse că nu putea veni, căci era închisă într-o cameră și nu putea ieși.

„Nu scoți,” spuse Pom-Argintiu, „degetul tău mic pe gaura cheii, ca propria ta mamă să-l poată săruta?”

Își scoase degetul și Pom-Argintiu o înțepă cu un ghimpe otrăvit. Pom-Auriu căzu răpusă la pământ.

Când prințul veni acasă și o găsi pe Pom-Auriu moartă se întristă foarte rău, iar când văzu cât de frumoasă era n-o îngropă deloc, ci o încuie într-o cameră unde nimeni nu putea ajunge la ea.

În timp se căsători din nou și întreaga casă încăpu pe mâna soției, în afară de o cameră, și el însuși păstra cheia acelei camere. Într-o anumită zi a zilelor uită să-și ia cheia cu el și a doua soție intră în cameră. Ce să vadă acolo, dacă nu cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată.

Începu s-o întoarcă și să încerce s-o trezească și observă ghimpele otrăvit din degetul ei. Îl scoase și Pom-Auriu se ridică vie, la fel de frumoasă ca întotdeauna.

La căderea nopții prințul se întoarse acasă de la vânătoare, foarte posomorât.

„Ce lucru,” îl întrebă soția lui, „mi-ai dărui, dacă te-aș putea face să râzi?”

„O! Cu adevărat, nimic nu m-ar putea face să râd, decât dacă Pom-Auriu ar învia din nou.”

„Ei, o s-o găsești vie acolo în cameră.”

Când prințul o văzu pe Pom-Auriu vie se bucură nespus și începu s-o sărute, și s-o sărute, și s-o sărute. Spuse a doua soție, „Pentru că ea e prima pe care ai avut-o, e mai bine să rămâi cu ea, iar eu voi pleca.”

„O! Cu adevărat, nu vei pleca, ci voi rămâne cu amândouă.”

La sfârșitul anului, Pom-Argintiu se duse în vale, la fântâna în care era păstrăvul.

„Păstrăv mic și drăguț,” zise ea, „nu sunt cea mai frumoasă regină din lume?”

„O! Cu adevărat nu ești.”

„Atunci cine e?”

„Cine să fie, dacă nu Pom-Auriu, fiica ta.”

„O! Dar nu este vie. S-a făcut anul de când i-am pus un ghimpe otrăvit în deget.”

„O! Cu adevărat nu este moartă deloc, deloc.”

Pom-Argintiu se duse acasă și-l rugă pe rege să pregătească corabia, pentru că se ducea s-o vadă pe Pom-Auriu, căci trecuse atâta vreme de când n-o mai văzuse. Corabia fu pregătită și porni la drum. Pom-Argintiu însăși era la cârmă și cârmuia atât de bine încât nu le luă deloc mult timp să ajungă.

Prințul era la vânătoare în dealuri. Pom-Auriu recunoscu corabia tatălui ei, care se apropia.

„O!” zise, „vine mama mea și mă va omorî.”

„Nu te va omorî deloc,” răspunse a doua soție; „vom merge s-o întâlnim.”

Pom-Argintiu ajunse la mal. „Vino, Pom-Auriu, dragostea mea,” zise, „căci propria ta mamă a venit la tine cu o băutură prețioasă.”

„E un obicei în această țară,” răspunse a doua soție, „ca persoana care îți oferă de băut să ia ea o înghițitură prima.”

Pom-Argintiu o duse la gură, iar a doua soție o lovi în așa fel încât o parte din licoare îi alunecă pe gât reginei, care căzu moartă. Trebuiră doar s-o ducă acasă, un trup mort pe care să-l îngroape.

Prințul și cele două soții ale lui au trăit mulțumiți, în pace, multă vreme după asta.

Și acolo i-am lăsat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *