La blogul lăudat nu te duci cu problema personală
E câte cineva că se duce să-și expună problemele personale în public, chiar dacă sunt sensibile, chiar dacă locul respectiv e ca un fel de autostradă pe care circulă toată lumea. Și chiar nu înțeleg de unde apare impulsul sinucigaș.
1. Publicul larg are sensibilitatea și empatia unei furculițe. Nu că fiecare dintre comentatori ar fi neapărat o furculiță antropomorfă în viața privată, dar de cele mai multe ori ce e pe net e judecat rapid, fără să se stea să se discute subtilități. Dacă problema ta e mai complexă și ai sta de vorbă cu cineva 2 ore sau mai bine ca să explici ce și cum, nu e cazul s-o pui într-un articol de o pagină pe net. Netul nu caută detalii. Netul judecă, de obicei după ce a citit pe diagonală.
2. Dacă alegerea ta e neobișnuită, ascunde-o. Nu înseamnă să minți, înseamnă să nu vii să o trâmbițezi în public. Îți părăsești soțul pentru amant? Ai apărut în dormitor cu un bici și acum partenerul te evită ca pe drac? Ai făcut ilegalități la muncă și de-abia acum îți dai seama ce ți s-a cerut? Nu veni s-o strigi în public, chiar dacă sunt tot felul de circumstanțe atenuante, sau care schimbă complet problema.
3. Gândeşte. Știi deja care e reacția majorității. Nu e mare brânză să ți-o imaginezi. Sex în afara relației stabile? NU! Ilegalități? CRIMINALULE! Excepție: piraterie? AȘA DA! Nu ți-ai dat seama că…? PROSTIE! Credite la bancă? CINE TE-A PUS! Te-a păcălit cutare? IMBECILITATE! Zău, nu e așa de greu, te poți eticheta și singur. Mai bine te duci să întrebi pe la colțuri, prin comunități restrânse care par mai înțelegătoare pe direcția respectivă, mai bine cauți pe cineva care a avut probleme asemănătoare.
Să te duci să strigi în echivalentul virtual al pieței că ai o problemă sensibilă e un impuls sinucigaș. Sau exhibiționist.