Gillian Flynn – Fata dispărută [recenzie]

fata disparuta flynn Am citit Fata dispărută de Gillian Flynn pentru că am văzut filmul. Și îmi place mai mult filmul.

Cartea, sau mai exact prima jumătate a cărții, m-a făcut să-mi dau ochii peste cap mai ceva ca o mâță care urmărește un meci de tenis. Amy scrie în jurnal despre căsătorie. Nick își studiază căsătoria. Căsătorie, căsătorie, soț, soție.

Subiectul ar fi actual și la noi, dacă n-ar fi mult mai actual pentru americanii care se învârt în anumite cercuri. Cei care merg în oraș, ies la film, se curtează cu gesturi frumoase și se prefac a fi mai grozavi decât sunt. Și apoi ajung în căsătorie, când sunt soț și soție și nimic nu mai merge cum era la început, când era magic.

Căsătorie, căsătorie, cum să te descurci fiind soț sau soție.

De-abia în a doua jumătate încep să devină ceva mai interesante, când ne dăm seama că ceva nu e-n regulă cu capul lui Amy și cartea se transformă într-un fel de thriller. Ceea ce n-o oprește să se învârtă în jurul subiectului ei preferat: căsătoria.

Pentru că într-o căsătorie intri cu anumite așteptări care nu se realizează. Pentru că oamenii mint la începutul unei relații ca să fie mai speciali și mai atrăgători, dar apoi nu mai pot susține fațada. Și dacă tot discutăm de soț și soție, soție și soț, căsătorie și situația de a fi căsătoriți, e cazul să menționez că subiectele soț și soție și căsătorie sunt menționate cu o frecvență exagerată și nerealistă în carte.

Apropo: CĂSĂTORIIIIIIIIIIIIIIIEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *