Excentricul și sâcâiala

Mi-a atras atenția un articol de pe nimic.info, în care Andreea spune că femeile trăiesc vieți duble. Trebuie să nu fie nici carieriste, nici familiste, nici iubitoare de copii, nici fără copii. Și tot așa. Contradicții, contradicții, contradicții.

Era odată ceva proverb cu gura lumii pe care nici Dumnezeu n-o poate astupa – nu degeaba. Lumea trăncănește și îți spune ce și cum să faci. Nu doar în cazul femeilor, ci în general. De exemplu: trebuie să fii sincer, dar n-ai voie să vorbești decât de bine, că altfel ești de doi lei. Cine-i fraier și muncește, ori e prost, ori nu gândește – dar totuși hărnicia e o chestie excelentă, munca e brățară de aur, cei care fac o treabă bună o duc bine etc. Și să te pună Michiduță să citești cărți, că afli dintr-un articol scris de Arhi că literatura adevărată e doar lecturatul atent și profund al lui Murakami, completat cu trăiri interioare sublime – dar dacă îndrăznești să pomenești vreodată cărțile, să ieși afară din casă cu vreuna sau îndrăznești să dai gata o carte pe săptămână ești o loază hipsterică.

Cu alte cuvinte, gura lumii vorbește vrute și nevrute, dar există două extreme în care te lasă în pace:

1. Dacă ești Gică din bloc, om ca toți oamenii, unul „de-al nostru”, băiat de treabă. Adică dacă ești obișnuit, în rând cu lumea, faci ce trebuie și în mare parte taci (sau moralizezi; de la un anumit punct încolo atacul e cea mai bună apărare). Băiat bun, Gică ăsta. Are problemele lui, dar nimeni nu-i perfect.

2. Dacă ești Xenopol Clement Aristide, individul ăla care parcă a venit de pe altă planetă, care-și bea ceaiul cu lapte, are o pasiune pentru Homer, Ovidiu și alți antici greci – și se îmbracă în fiecare zi într-un costum care era la modă acum fix 20 de ani, cu o singură viorea purtată în fiecare zi în buzunarul de la piept. Cu alte cuvinte, ești excentric. Dacă ești excentric, dacă există o nepotrivire acută între tine și ce fac ceilalți oameni, atunci nu mai au ce să-ți zică și de unde să te apuce. Nimic nu e în regulă la tine, așa că te lasă în pace. Ba se mai și adaptează și spun, „Eh, Xenopol e mai ciudat așa de felul lui.” Dacă ai noroc, atunci spun „e mai ciudat, dar nu e un om rău, să știi.” Xenopol e inversul lui Gică, e veșnicul străin neintegrat în majoritatea grupurilor, dar își poate vedea și el în pace de viața lui, fără să i se bage lumea pe gât.

(Bine, lumea aproape că nu li se bagă pe gât – lumea întotdeauna se va băga pe gâtul tuturor, dacă nu cu motiv, atunci pentru că se plictisește)

Prost e când pici la mijloc. Nu ești nici integrat, nici un excentric căruia i se fâlfâie. Pari un om ca toți oamenii, dar ai trei idei crețe, așa că vine comentariul: omule, o să suferi, o să vezi tu, toată înțelepciunea populară merge împotriva ta (etc.). Sau ești mai aproape de polul excentric, dar n-ai ajuns acolo: ești un hipster, un prefăcut, cineva care vrea să etaleze, un doritor de atenție (etc.).

Dacă ai fi în jocuri pe calculator sau filme animate, ai fi în Uncanny Valley, unde lumea observă că ești ieșit din tipare, dar n-ai ieșit suficient de tare. Deranjezi, trezești spiritul de corectare și lumea încearcă să te aducă înapoi pe drumul cel bun. Ești în zona unde sâcâiala continuă, e un torent constant: n-ai ce-i face decât să strângi din dinți. Sau să te muți mai mult înspre o parte sau înspre cealaltă – deși asta e cu multe probleme, că nimeni nu e vreodată pur-excentric sau pur-în rând cu lumea și iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a baricadei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *