Floricele pe câmpii, hai să…
1 martie, 8 martie și alte sărbători de femei: tot văd femei și feminitate peste tot, așa că până nu uit…
Una dintre cele mai triste chestii e că de vreo câțiva ani încoace, când dau peste articole despre energii feminine și descoperirea feminității, toate sună de parcă ar fi scrise de persoane cu aceleași floricele nerealiste în cap. Școli spirituale, de la Mantak Chia la diverse „… chi”-uri, la yoga românească – sau femei independente care țin cursuri și scriu articole, toate vorbesc despre aceleași lucruri femininiste.
Da, femininiste. Cu doi de „ni”. Am inventat termenul ăsta pentru că nu știu cum altfel să discut de curentul de gândire al feminității și de adeptele lui, pentru că există adepte. La fel cum feministele vor drepturi și oportunități pentru femei, femininistele vor feminitate pe toate drumurile, vor o femeie cât mai feminină, vor machiaje și gângureli.
Femininistele și feministele sunt dușmance de moarte, sunt prințesele care pieptănau de zor o Barbie și fetele care le smulgeau capul la păpuși, gagicile care pun mâna pe bărbați prin pisiceală și tipele care demonstrează că nu există lucru făcut de un bărbat pe care să nu-l poată face și ele. Feministele au programe prin care ajută femei să facă ceva cu viața lor, pe direcția carierei sau a scăpatului din relații proaste. Femininistele au cursuri de feminitate, care să ajute femeile să se dezvolte ca femei, să fie femei, să simtă că sunt femei, să fie invadate de feminitate, să se poarte cu bărbații în feluri feminine feminine și să nu spună niciodată nimic clar, ci s-o lase în coadă de pește.
Femininistele, eroinele acestui articol, promotoarele de floricele ciudățele, inventează tot felul de legături pe care le au cu natura, universul, iubirea divină, energiile lumii, energiile corpului. Dansează, se îmbrățișează, gânguresc și apoi se simt foarte speciale. Sau, dacă sunt tradiționaliste, aleargă după demonstrații că femeile sunt diferite de bărbați, deci locul lor e la cratiță și la iubit de copii, indiferent ce ar spune urâcioasele de feministe care vor să le emancipeze împotriva voinței lor.
Feministele au tot fost dezbătute, dacă-s bune, dacă-s rele. Femininistele sunt însă mai puțin criticate, probabil pentru că sunt deosebit de hăbăuge, dar altfel intră în stereotipuri. Eu vă zic atât: când intru pe câte un site plin de energii cosmice și dragoste universală și armonie feminină, mă gândesc la Gregorian Bivolaru și-mi aduc aminte de ce povestește el – și hop, ce repede se discerne fantezia de realitate.
Pentru cine nu știe, Gregorian Bivolaru e un guru autohton care de mic își dorea să fie o chintesență. A încercat să discute despre absolut orice părea să prindă, atâta timp cât acele lucruri nu dezvoltau prea tare spiritul critic al celor care-l ascultau: yoga, creștinism, New Age și OZN-uri, terapii cu culori și îmbrățișări, toate au fost la rândul lor predicate cu convingere de GB. Și, bineînțeles, a ținut conferințe lungi despre natura feminină a femeilor. A fost unul dintre primii care a învățat femeile că fără să-și dezvolte feminitatea trăiesc degeaba. După ce a făcut asta, le-a trimis să-și exerseze feminitatea cu cât mai mulți iubiți, prin baruri de noapte, sau pe videochat.
Dar ca idei nu e foarte diferit de femininiste, doar că merge puțin mai departe decât majoritatea lor. De exemplu, de curând a scris despre femei și flori. Pentru el nu e destul că florile sunt frumoase și perisabile, deci îți face plăcere să le privești și nu trebuie să te gândești unde le depozitezi când te plictisești de ele. Nu. Florile Reprezintă Chestii, iar acele Chestii sunt f.f. importante pentru femei. Ca să le lase pe femei să justifice că vor flori, le dă o întreagă teorie absurdă pe care s-o repete iubiților, ca să-i determine să înțeleagă că au un interes direct să le cumpere câte un buchet.
Florile sunt organele de reproducere sexuală ale plantelor sau, altfel spus, sexul lor fascinant şi impudic, ce prezintă, de obicei, o corolă frumoasă şi variat colorată.
Vă fac un rezumat cu ce zice mai încolo: florile au fluide sexuale, care intră în aura femeilor care le primesc. Deci femeia se umple de fluide de flori în adâncul sufletului și devine mai erotică.
În lumina acestor revelaţii, sugerăm mai ales femeilor ca, atunci când merg în natură, unde sunt numeroase flori, să urmărească să le ofere multă iubire. Apoi să le ceară într-un mod ferm şi clar să îşi reverse în aura lor fluidele amoroase sexuale, pentru a provoca astfel, în universul lăuntric, o stare de înflorire, de regenerare, de transformare, de purificare, de vitalizare profundă.
Spunând acestea, Gregorian Bivolaru a reușit să exemplifice perfect chintesența unui flower power în care ai floricele în loc de creier și organe sexuale în loc de floricelele alea. Dacă ar fi singurul care vorbește prostii în direcția asta, n-ar fi nicio problemă, dar sunt multe care scriu despre viața în roz, care explică tot felul de energii și efecte sublime complet inventate.
Deseori e un delir pe tema dată, cu pretenția de a explica adevăruri despre lume. Dar pentru că de obicei delirul n-are un nume de farsor notoriu la autor, e dat mai departe, trimis de colo-colo, se spune că „sună bine” și „nu ce frumos” – chiar dacă deseori nu e frumos, e ori un nimic în cuvinte elegante, ori o prostie în cuvinte elegante.
Nu mă înțelegeți greșit: nu cred că e o problemă să fii feminină și tradițională, e ok să te simți femeie și să te porți ca o adevărată doamnă de la început de secol XX, dacă asta te face să te simți bine. Dar mi se pare că a fi fraiera oricui are floricele în cap nu ajută la nimic.