Aseară cred că am jucat unul dintre cele mai distractive jocuri din League of Legends, care s-ar putea să-mi schimbe atitudinea în joc pentru o perioadă lungă de acum înainte. Despre care probabil că o să vă povestesc mai încolo, că deocamdată o să povestesc ce-i cu jocul în sine (altfel mă lungeam prea mult).

Pentru cine nu știe, League of Legends e unul dintre cele mai populare jocuri de tip MOBA de astăzi. Adică ideea e cam așa: ai o „arenă” de joc în care se înfruntă două echipe. Până aici, e ca la fotbal, doar că joci pe calculator și scopul nu e să bagi o minge printr-o poartă, ci să distrugi o clădire aflată taman în inima zonei inamicului.

Din punctul de vedere al celor care se uită la joc, LoL seamănă puternic cu sporturile normale: te uiți pe un ecran și vezi o grămadă de jucători care se înfruntă spectaculos, se aleargă și au ratări spectaculoase. Așa că există turnee oficiale de League of Legends, un campionat mondial, premii gigantice și jucători profesioniști. Sigur, jucătorii de LoL stau la calculator, nu aleargă pe teren, dar poți fără probleme să te strângi pe stadion să te uiți la Campionatul Mondial și să fii impresionat de ceremonia de deschidere. De fapt, poți să stai și pe iarbă, că nu e nevoie de ea pentru LoL, spre deosebire de fotbal.

Harta principală din LoL (League of Legends) e Riftul Invocatorului, care arată în principiu așa:

Bine, asta e o hartă. Când joci efectiv arată de parcă te-ai plimba printr-un parc îngrijit în așa fel încât să pară fermecător de neîngrijit:

Deci, ăsta e câmpul de luptă, măricel pentru un câmp de luptă, nu așa de mare când încerci să fugi de un inamic care fuge cu viteza vântului spre tine, gata să-și aplice pe tine cunoștințele de chirurgie, dar având scopuri diametral opuse de ale unui doctor.

Jucătorii: o echipă de 5 jucători pornește din colțul din dreapta sus, cealaltă echipă de 5 jucători pornește din colțul din dreapta jos. Fiecare jucător (numit Invocator) folosește în joc un campion. Nu pot fi doi campioni identici în aceeași echipă – dar nu e o problemă, poți să alegi din peste 100 de campioni (din care sunt câțiva gratuiți în săptămâna respectivă, restul îi cumperi cu puncte primite în joc, lent, după multă trudă – sau îi iei cu bani reali; deci de fapt alegi din vreo 10-20 de campioni, câți ai reușit să strângi).

Fiecare campion are câteva atribute: cât de tare lovește fizic (cu sabia sau săgețile, de exemplu), cât de tare lovește magic (dacă știe să folosească vrăji; drept e că unii nu știu), armură, rezistență la magie, viteză de mișcare (cât de repede se plimbă pe hartă), viteză de atac.

Pe lângă asta, fiecare campion are și cinci abilități (una e pasivă, e mai mult o caracteristică decât o chestie pe care o faci voit), care sunt diferite de la campion la campion, dar care pot să facă un număr de lucruri: să încetinească sau să blocheze inamicul, să se vindece pe sine sau pe adversari, să tragă lovituri puternice sau extrem de puternice, să invoce lucruri care să lupte pentru ei, chestii de-astea.

În funcție de atribute și abilități, unii sunt mai magi, alții sunt luptători, asasini, tancuri, sau în general sunt mai utili să-i ajute pe ceilalți să se descurce bine decât să se bată ei corp la corp (cei din urmă sunt campioni de suport, dar nerecunoscătorii le spun și „inutili”).

Pe lângă campioni, mai există și alte personaje/creaturi în joc. De exemplu minioni sau monștri. Minionii aparțin de o echipă sau alta și sunt niște soldăței mici care merg în șir indian pe rute clar definite (adică merg mereu pe aceeași rută) și care atacă orice dușman le iese în cale. Sunt relativ ușor de doborât de campioni. Monștrii pândesc prin junglă.

Minionii sunt creați periodic de Nexus, o clădire aflată în baza echipei. Pornesc câte 6-7 odată (la fiecare a treia tură sunt 7). Dacă dobori un minion, primești experiență și aur. De fapt, dacă dobori cam orice în joc primești experiență și aur. Experiența e bună, că îți crește nivelul campionului și devii mai puternic, mai rezistent și alte chestii bune. Aurul e bun, că poți cumpăra obiecte.

Scopul jocului e să distrugi Nexusul inamic. Dar e complicat să ajungi la el.

Să vedem iar harta:

Chestiile albastre și mov de pe hartă sunt turnuri și lovesc rău în inamici. Noroc că, fiind turnuri, stau pe loc. E în definiția unei clădiri că nu se plimbă de colo-colo (excepțiile din alte forme de divertisment nu se pun).

După cum se vede, sunt aranjate pe linii destul de bine trasate – pe culoare, adică. E un culoar care merge pe marginea de sus a hărții (culoarul de sus), unul care merge pe mijloc (culoarul de mijlor) și unul care merge pe marginea de jos (eu îi spun Bob). Restul e junglă, unde se cuibăresc tot felul de monștri care își văd de viața lor până vine un campion să-i omoare pentru bani și glorie. Sunt cei mai pașnici monștri din istoria poveștilor, dar sunt uciși oricum. Pândesc campioni, dar nu fac nimic când îi văd, de teama că ar putea fi uciși, o teamă complet justificată. Dar nenorociții ăia de campioni îi omoară oricum. Bieții monștri.

Așa. Ca să distrugi Nexusul, practic trebuie să distrugi cel puțin toate cele trei turete de pe un culoar, inhibitorul (chestia aia ca o floare/steluță/un cerc din spatele fiecărei turete de la intrarea în bază), apoi cele două turete ale Nexusului și abia apoi poți distruge Nexusul în sine.

Dacă distrugi inhibitorul inamicului, minionii tăi devin mult mai puternici – nu știu de ce anume inhibitorul unei echipe inhibă minionii echipei inamice, dar pot să-mi dau cu părerea. Poate că în inhibitor sunt stocate secretele minionilor, secrete pe care ei nu le vor divulgate. Dar în clipa în care e distrus inhibitorul, secretele sunt aruncate în vânt și minionii își pot demonstra puterea adevărată! (sunt multe povești oficiale despre personajele din League of Legends. Aceasta nu este una dintre ele)

Per ansamblu, e destul de simplu jocul: mergi înainte, distrugi tot în cale, încerci să nu te lași omorât. Luat în detaliu, e plin de tot felul de subtilități: cum îți construiești campionul cu diverse obiecte, când să fugi și când să stai prin zonă, cum să ai grijă să nu te lași omorât. Există Căi Oficiale de a juca și există Căi Neoficiale de a-ți exaspera și coechipierii, și inamicii deopotrivă. Încep să prind gustul Căilor Neoficiale, despre care, data viitoare, când voi povesti despre psihologia jucătorilor și de ce cineva care joacă ca la carte poate fi învins ca la carte.