Roxana-Mălina Chirilă

Misterul sufrageriei

Există o tendință a scriitorului începător de a reda imaginile din mintea lui cât mai fidel pe hârtie. Se gândește profund la fiecare detaliu al fiecărei scene, și le imaginează clar, apoi le pune pe hârtie.

Era un living cu o canapea lipită de perete, două fotolii în lateralele canapelei, o măsuță de sufragerie joasă, un covor galben cu imprimeuri roșii, o bibliotecă în care erau cărți, o masă de televizor pe care se afla un televizor, draperii albastre, un ficus în colțul dinspre ușa care dădea în hol, două orhidee la fereastră, în spatele perdelelor, ca să fie vizibile de afară…

Poate că posteritatea, după vreo 2000 de ani, le va fi foarte recunoscătoare acestor oameni. Poate nu vor avea decât câteva romane răzlețe din care să se chinuie să reconstruiască felul în care trăiau oamenii începutului de sec. XXI, decorurile din casele obișnuite, obiectele pe care aveau la îndemână.

Doar că astăzi știm cu toții cum arată o sufragerie, în general vorbind. Știm cam ce e în ea, nu e cazul să citim inventarul locuințelor umane. Dacă ne-ar păsa cu adevărat de felul în care arată sufrageriile altora, am cere un time out când ni s-ar povesti despre prima vizită acasă la viitoarea iubire a vieții. De ce? Păi, ca să punem întrebările relevante: ce avea în living? Cum arătau perdelele? Ce culoare avea canapeaua?

Idem pentru orice alt loc sau context obișnuit. Nu e nevoie să fie descris în detaliu, pentru că în principiu știm detaliile, nu simțim nevoia să le trecem în revistă.

Mai demult, prin secolul XIX, au existat niște oameni care au crezut că detaliile de genul sunt semnificative, pentru că descriu oarecum din exterior, indirect, condiția și caracterul personajelor implicate, precum și spiritul locurilor unde are loc acțiunea. Hugo a povestit pe zeci de pagini ce frumoasă e catedrala Notre-Dame (în cartea aia cu cocoșatul – bine, el avea motive nobile să facă asta), alți realiști francezi au făcut la fel. S-au dus, au văzut, au descris. Acelea sunt pasajele peste care sărim astăzi, că prea se lălăie.

Între timp, descrierile au mai evoluat. Sau involuat. Oricum ar fi, au scăzut în dimensiuni și au crescut în interes: găsești detalii semnificative, detalii interesante, detalii scurte de atmosferă – se pot folosi fără să plictisești publicul de moarte.

Detaliile semnificative sunt cele care au importanță atunci, sau mai încolo. De exemplu, dacă perdelele sunt albastre la X acasă și perdelele sunt albastre la Y acasă pentru că amândoi le-au primit de la o mătușă bătrână care le-a îmbibat cu o otravă care o să-i omoare încet, dar sigur… în cazul ăsta aia un motiv să menționezi că perdelele sunt albastre. Pentru că importantă nu e culoarea, ci legătura dintre ele.

Detaliile interesante sunt cele care nu au importanță, dar sunt mișto. Z era nepoata unui mare om de știință care descoperise planta mâncătoare de pisici domestice. Poate nu mai menționezi niciodată planta mâncătoare de pisici domestice, dar e genul de detaliu care stârnește ceva în cititor. Imaginația. Un semn de întrebare. O petiție împotriva ta că ești sadic. De-astea.

Detaliile de atmosferă pot fi și scurte. O sufragerie prăfuită, cu mobilă veche de 87 de ani. O bucătărie plină de rafturi cu condimente obișnuite și rare. O mobilă de bucătărie făcută la comandă în așa fel încât blatul să fie la înălțime buricului proprietarului. O ceva care ne spune ceva despre situație. _Nu _o rază de soare care intră pe fereastră, pentru că pe majoritatea ferestrelor intră raze de soare. Dacă raza ta de soare nu face nimic interesant, n-are ce căuta în poveste. Dacă nu deschide morminte antice sau nu trece prin cine știe ce cristale și face artă sau nu apare în mijlocul nopții polare, chiar nu-i pasă nimănui. Meriți să-ți intre în ochi raza aia de soare de fiecare dată când o bagi aiurea în poveste.

Poate am ratat eu vreun tip de detaliu relevant în povești, dar cam asta e chestia. Nu există un mister al sufrageriei obișnuite, așa că n-ai de ce să descrii o sufragerie – sau orice altceva – de parcă ar fi o noutate. Și inversa e valabilă: nu ai de ce să descrii o sufragerie – sau orice altceva – de parcă ar fi o noutate decât dacă există vreun mister sau vreo necunoscută acolo.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |