Roxana-Mălina Chirilă

Un burnout mic, ceva?

Tags:

După ce faci un lucru o vreme, începi să știi ce poți. Știi ce capacitate de lucru ai, ce viteză, ce rezolvi și cât de rapid. Te îmbeți în continuare cu apă rece și crezi că unele lucruri îți vor lua trei zile când de fapt îți iau patru, dar în principiu știi.

Deci, care mi-a fost surpriza să remarc că tot aveam lucruri neterminate, că nu ajungeam nicăieri cu ele și când mă apucam de ele mi se învârteau rotițele în gol, lucram în trei ore cât alții în una și aveam nevoie de trei pauze unde de obicei aș fi mers dintr-o bucată.

Când m-am trezit că eram gata să iau la bătaie pe oricine mă întreba „Auzi, romanul tău când e publicat?” (CÂND TERMIN DE FĂCUT EDITĂRILE E VREO PROBLEMĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!), mi-am dat seama că poate, poate, ar trebui să-mi iau o pauză. Poate. Așa, pentru sănătatea mentală a mea și cea fizică a celorlalți. Și am început să mă întreb de ce mă holbez la niște texte de parcă în viața mea n-am mai făcut o traducere, de parcă n-aș ști cum arată un paragraf cursiv.

În fond, nu lucrasem foarte *mult*, deci n-avea cum să fie o problemă de burnout, nu? Că ăla-l faci dacă ești suprasolicitat și cedezi, eu doar am început să dau rateuri, să reacționez ca o persoană cu trei capse puse și să tergiversez la infinit, până în momentul în care „o să mă pot concentra pe chestia asta”. Doar că nu mă puteam concentra. Nici azi, nici mâine. Doar pe perioade scurte. Doar la chestii care-mi erau hiper-cunoscute. Doar…

Și așa m-am așezat eu frumos și am admis că am o problemă de burnout. Una mică, nu mare, că încă am reușit cumva să trag de lucruri și să le fac să meargă înainte, oricât de lent. Dar mi-am schimbat părerea despre ce cauzează problema – nu apare doar din cauză de „prea multă muncă”. Sigur, și aia poate fi o problemă, dar nu e singura.

Cauze

1. Muncă întreruptă, reîntreruptă, re-reîntreruptă &c.

Dacă mă pun să lucrez, pot s-o fac la o intensitate destul de mare timp de mai multe ore. Dar dacă cineva mă întrerupe, îmi ia un sfert de oră să revin pe direcție. Și dacă întreruperile sunt constante, începe să fie o problemă.

Pe direcția asta:

  • Multe chestii mici de făcut sunt mai solicitante decât una mare, mai ales dacă trebuie așteptat după fiecare.
  • Persoanele care încep să vorbească pe un messenger, dar dispar în ceață în mod cronic după ce dau de înțeles că vor ceva fără să spună ce nu merită un răspuns. Scrieți, bă, măcar un „brb” de curtoazie, ca să nu-l lăsați pe celălalt cu ochii-n soare!

2. Statul în șah.

Nu știi sigur când trebuie să predai? Dacă trebuie să predai? Dacă mai e ceva de făcut sau nu? Aștepți un răspuns care trebuie să vină din minut în minut, dar îl aștepți cu orele? Te înțeleg perfect, mi-am făcut nervi așa multă vreme și cele mai multe supărări mi le-am făcut nu când am primit de lucru sau mi s-au solicitat chestii dificile, ci când am stat în șah.

Una dintre cele mai mari certuri pe care le-am avut cu cineva a fost acum câțiva ani, când lucram cu o gagică la niște scenarii pentru TV. Tipa trebuia să vorbească cu niște persoane cu care n-aveam treabă și să-mi transmită informații de la acele persoane într-o frumoasă zi de miercuri sau joi (sau ce era). Am așteptat toată ziua, că poate sună la prânz, poate sună după-amiaza, poate sună spre seară. A doua zi am sunat-o eu.

„Mă, dă naibii un semn, în puii mei!” am strigat, deși nu cu cuvintele astea.

„Aaa, lasă, că oricum ai lucrat mult și erai obosită. Măcar ai avut timp să iei o pauză și, știi, n-am vorbit cu oamenii, că n-am avut timp, dar ai avut parte de o zi liberă.”

Așa s-a dus pe râpă o relație destul de prietenoasă. De atunci am mai stat de câteva ori să bat darabana pe birou în așteptarea răspunsurilor și da, e timp blocat, nu poți să-l folosești la nimic serios, nu poți să te relaxezi, nu poți să lucrezi, ești doar blocat. Partea bună e că am învățat să contactez oamenii mult mai repede.

3. Proiecte care nu se termină

Ce se lungește prea mult atârnă greu. În cazul de față e absolut vina mea că nu m-am mișcat mai repede – singura chestie pe care pot s-o fac e să nu repet greșeala.

4. Solicitarea atenției și din alte direcții

Am avut o perioadă mai lungă în care am tot fost prinsă în probleme nelegate de muncă, ci de zona socială-personală, care și-a spus și ea cuvântul, cu îngrijorări și alte alea. Uneori, nu mi-e jenă s-o spun, și blogul a fost o oarecare sursă de stres – culmea, nu când au venit unii să se ia la harță, ci când a apărut câte cineva care să spună lucruri neclare, ciudate, fără legătură cu blogul și așa mai departe. Destul. Șterg comentariile care n-au legătură cu nimic.

Soluții?

De obicei la oboseală mentală băgam un puzzle, un joc, o plimbare. Fiindcă de câteva luni tot îmi scădea forța de lucru, am decis că o vacanță e bună. Schimbat orașul, văzut alte locuri, eliminat toate elementele de stres. Fără așteptări, fără discuții lăsate în ceață, fără o suită de mici solicitări ale atenției, fără oameni care spun în zece minute ce ar putea spune în două.

La mine a funcționat destul de bine. Acum. Nu pot să garantez că pentru alții ar funcționa – și nici măcar nu știu dacă la mine ar funcționa la fel de bine a doua oară. Mai ales că toate cauzele de mai sus sunt scrise din observații proprii, doar pe mine, deci nu bag mâna în foc că am descoperit roata. Așa că dacă are altcineva alte observații sau soluții, prind bine.

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |