Cultură, subcultură și incultură: ce-ar fi dacă traducerile ar fi scumpe?

Notă: Voiam să scriu un articol mai lung despre cultură, felul în care e percepută, cultura tradițională și presupunerile noastre legate de ea… dar atât de tare m-am lungit încât am preferat să despart articolul într-o serie mai ușor de citit.

————————

Articolul acesta din serie nu e cu picioarele pe pământ, ca celelalte două de până acum – ci e complet ipotetic și se naște dintr-o discuție pe care am avut-o recent cu cineva. Ipoteză: ce-ar fi dacă traducerile din România ar fi brusc plătite mult mai bine – în special cele literare. Să zicem… 10 euro/pagină (tot nu e un nivel european, dar e mult peste prețurile curente). Ce s-ar întâmpla?

(presupunem că nimeni n-ar mai lucra la negru și că ar fi ilegal să ceri mai puțin, așa că piața n-ar putea cădea la loc, ca să avem o premisă stabilă)

În prima fază, traducătorii naivi ar sări în sus și-n jos de bucurie: mai mulți bani!… Însă în clipa doi ar veni și reacția editurilor, care nu-și permit să ofere 3000 de euro pentru o carte de 300 de pagini: mai puține cărți traduse.

Asta ar însemna o criză dublă: de partea traducătorilor, mulți ar trebui să-și schimbe meseria, pentru că n-ar mai avea de lucru; iar editurile ar fi blocate: fără cărți noi, n-au ce pune pe rafturile librăriilor, nu mai au ce să vândă și mor încet – asta dacă nu încearcă să continue politica de până acum, cea a traducerilor en gros, și mor repede.

Situația asta ar ajunge să fie vizibilă, cu o întârziere de câteva luni, și pentru cititorii români, care ar intra în librării și ar da de aceleași titluri și de titluri reciclate, de retipăriri ale unor traduceri mai vechi. Importurile ar cădea brusc, cultura noastră „împrumutată” ar bate pasul pe loc. Să fie asta moartea cărților din România?…

Evident, nu – nu pentru că e inadmisibil moral să dispară cărțile, ci pentru că vorbim totuși de o industrie al cărei interes e să continue. Piața există, cererea există, doar că ceva ar trebui să se schimbe. Unii cititori, ca mine, ar da din umeri și ar migra către cărți în engleză, dar nu e o variantă posibilă la scară largă – doamna la 50 de ani care citește romane de dragoste n-o să învețe engleză pentru atâta lucru, domnul de care nu s-au prins limbile străine nu va putea să-și ia SF-uri de pe Amazon.

Așa că unde ne aflăm? Criză de carte. S-ar retipări traduceri vechi, s-ar scoate de la naftalină tot ce e de vândut, unele edituri ar muri. Și apoi?

Vechiul sistem în picaj, o piață flămândă. Întreprinzătorii ar avea două moduri de a merge înainte: autori români sau traduceri mult mai bune, prima cu accent cantitativ (iar), a doua cu accent calitativ.

Autorii români ar umple piața: publicarea lor ar fi mult mai puțin riscantă decât alternativa de a da mii și mii de euro pe cărți care s-ar putea să nu se vândă suficient. Fiind plătiți procentual, dacă nu se vând, asta este, următorul la rând! Și până la urmă ar învăța să caute autori mai cu fler, mai ușor de vândut. Genul care explică mai puțin ce excelent au abordat ei o temă și spun povești mai faine – pentru persoana aflată în vacanță, pentru copil când e singur, pentru doamna pasionată de romane avocățești, pentru domnul paznic care pierde vremea pe la muncă. Cărți de consum. S-ar ridica noi nume la suprafață pentru că brusc ar avea unde să intre, n-ar mai concura cu bestseller-urile internaționale decât într-o măsură mult mai mică.

Ar putea avea loc o revoluție și în traduceri: acum editurile primesc manuscrisul cum îl primesc și în unele cazuri îl dau redactorilor ca să-l facă acceptabil. La 10 euro/pagină, ar putea avea pretenția să fie bine tradus. L-ar putea trimite înapoi cu mențiuni ca „ce-i cu porcăria asta?” Și-ar alege traducătorii mai atent, ar face ceva să-i păstreze. Dacă ai nevoie de calitate, începi să te comporți puțin altfel decât dacă-ți schimbi angajații ca pe șosete. Ar fi o revoluție și pentru lumea traducătorilor – poate ar învăța și la noi că pot să se consulte cu autorul ca să se asigure că au înțeles bine despre ce e vorba. De fapt, sistemul ar trebui scuturat bine: cărți alese și mai atent decât înainte, etapele procesului gândite, ca să nu se facă lucrurile pe genunchi.

Una peste alta, creșterea tarifelor ar începe cu o perioadă de dezastru și sunt sigură că inițial majoritatea ar avea de suferit: traducătorii fără muncă, editurile fără publicații, cititorii fără cărți. Dar, dacă s-ar găsi niște întreprinzători uuuun pic mai străluciți, ar putea până la urmă să vină o perioadă mai bună, mai profesionistă, mai valoroasă calitativ.

Însă mai e mult până departe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *