Ce termen de dezintegrare are cenzura morții?

După moartea lui Vadim comentatorii s-au împărțit în două tabere: cei care fac ce făceau și înainte și spun că era nebun – și cei care zic „Despre morți, numai de bune” și povestesc ce om cult era.

Întrebare pentru categoria a doua: ce termen de „dezintegrare” are cenzura morții? Când putem să începem să-i vorbim iar de rău pe morți? Unii spun să așteptăm să fie înmormântați, alții rămân într-un fel de semi-doliu de cenzură cu lunile și am întâlnit și varianta în care morții nu pot fi niciodată vorbiți de rău, ceea ce înseamnă că istoria ar trebui rescrisă ca să fie plină de sfințișori. De exemplu, Dumnezeu să-l ierte pe Henric al VIII-lea al Angliei, că mult a iubit la viața lui și multe necazuri i-a făcut dragostea asta, dar a fost descurcăreț și a rezolvat el cumva până la urmă.

Sau poate moartea se tocește în funcție de faptele bune și rele pe care le-ai făcut în viață: dacă ai fost un om foarte bun rămâi protejat pentru vreo trei mii de ani sau mai bine, dacă ai fost un om bun îți pot fi studiate greșelile în vreo 2-400 de ani, un om normal rămâne protejat vreo 20 de ani, un om răutăcios vreo 2-3, dacă e un individ care a afectat foarte negativ mii de oameni păstrăm câteva minute de tăcere (eventual din pură stupefacție că a murit) – iar pentru dictatorii crunți care au chinuit milioane de oameni respectul durează o nanosecundă înainte să scoatem artificiile. Ah, și dacă e persoană publică percepția faptelor rele trecută prin mai multe conștiințe ar putea dezintegra mai repede cenzura.

Cred că ultima variantă e cea mai apropiată de realitatea efectivă, de pe teren. Sunt sigură că dacă le-o propun cercetătorilor britanici, vor fi dornici să facă un studiu pe tema asta, că intră în domeniul lor de interes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *