Roxana-Mălina Chirilă

Bețe în roate ne mai punem și singuri

Acum câteva luni o cunoștință mi-a zis că unii au nevoie de un traducător pentru „câteva pagini pentru site-ul lor”. M-am declarat intersată și conjunctura a făcut să semnez contractul doar în urma discuțiilor, fără însă să văd exact despre ce era vorba, dar bazându-mă pe ce mi se spusese: traduceri puține, pentru site. Mi s-a explicat că traducătorul precedent nu era foarte fluent în engleză și traducerile nu sunau foarte bine. Ceea ce e ok, am mai tradus și editat texte pentru site-uri.

În clipa în care am primit ce era de tradus, însă, am descoperit că erau rapoare tehnice pentru un proiect european. Subliniez: rapoarte tehnice pentru un proiect european. Ceea ce e cu totul altceva decât câteva articole de pe net.

Nu înțeleg nici acum ce a fost în capul clientului. Nu înțeleg de ce ai minți când cauți un om pentru o anumită poziție, mai ales că nici nu e o „minciună frumoasă”, gen „căutăm brand ambassador” când cauți pe cineva să stea la stand la expoziție.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să spun extrem de clar că nu mă pricep la așa ceva. Am explicat că am experiență mai ales în traduceri literare și în traduceri de jocuri, dar în clipa de față limbajul folosit în rapoarte mi-e străin, nu doar în engleză, ci și în română. 

Nu știu ce speram. Poate o dizolvare a contractului, care ar fi fost cea mai onestă cale de a scăpa unii de alții: ei de un traducător lipsit de pregătire în domeniu, eu de un proiect la care mă uitam ca mâța-n calendar.

Răspunsul a fost însă: „Lasă, că se pricepe și jurista noastră un pic la engleză, tu tradu acolo, o să te pricepi foarte bine, e în regulă, mai corectează ea.” Apăi bine, pe același principiu știu și eu un pic de maghiară, pot lucra la relații cu publicul în Ungaria: de fiecare dată când vine unul și cere ceva, îi zâmbesc larg și îi spun igen, alteori pentru variație îi spun nem, iar dacă se enervează îi spun baszd meg, că așa spun prietenii mei unguri când le sare muștarul și sigur e corect în maghiară. Adică, îmi iese și „a” ăla din „baszd” așa cum trebuie, am accentul bun! E ok.

Evident, din când în când mai vine câte un raport tehnic pe care-l traduc în imitație de limbaj de rapoate, cu linguee la îndemână. Fac tot ce pot, dar nu pot prea mult. Mă simt ca fraiera de serviciu, care a nimerit aiurea pe un post indezirabil. Simt că și clientul e un fraier de serviciu, care a angajat primul neavenit. Suntem fraieri împreună, treaba merge prost, ca la amatori.

Și nu înțeleg, dom’le. Sunt destui care nu-ți spun că sunt incompetenți, că speră să aibă de lucru și să capete un ban, fără să le pese nici cât o ceapă degerată dacă-ți rezolvă în mod real problema sau nu. Însă dacă cineva care-și știe treaba îți spune „nu pot”, nu înțeleg de ce n-ai lua-o de bună? Pentru că nu spune „nu pot” din răutate, ci pentru că își dă seama că dacă se apucă de chestia respectivă o poate face doar prost și nu vrea să te încurce nici pe tine, nici să se încurce singur.

„Dacă pun bețele astea între spițe, ar trebui ca roțile să se învârtă mai bine, nu?”

Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |