Erin Morgenstern – Circul nopții [recenzie]

Nu mi se întâmplă des să-mi dau seama din primele pagini ale unei cărți că vreau s-o pun pe „raftul” favoritelor. Se întâmplă ca o poveste să înceapă foarte promițător și să se piardă pe parcurs; se întâmplă și să pară mai interesantă din rezumat decât e de fapt; sau ca, dimpotrivă, ceva care nu pare să ducă nicăieri să se lege într-un mod surprinzător de bun.

Însă e relativ clar de la început că „Circul nopții” de Erin Morgenstern nu se bazează pe poveste și că nu va conta foarte tare ce se întâmplă. Nu e nici despre idei sau metafore și nici nu are ca punct forte personajele. E o carte axată pe stil, pe eleganță și frumusețe. Într-un fel, e ca o sculptură, iar povestea în sine doar dă ocazia de a o privi de jur împrejur.

Recunosc că am citit cartea în engleză, nu în română, așa că nu pot spune nimic despre traducere. Pentru că e o carte axată pe stil, nu m-aș repezi să o recomand indiferent de limbă – merită răsfoită bine înainte de cumpărare. Eu în engleză am luat-o de la Okian, dacă nu mă înșel, în timpul unui festival de carte când mi-a atras privirea și mi-a adus aminte că am tot auzit lucruri bune despre ea.

Circul apare de nicăieri și nimeni nu-l vede vreodată în pregătiri. Pur și simplu, pe un câmp oarecare, răsar corturi în alb și negru, înconjurate de un gard de metal de care e atârnată o plăcuță care anunță că accesul se face la apus. Într-un cort vezi un spectacol de iluzionism, în altul o grădină de gheață, în altul rafturi pline de amintiri ale altor oameni.

Cartea e ca un vis, stilul e misterios și fantastic. Doi magicieni sunt prinși într-un concurs teribil, ale cărui reguli nu le știu și cu greu încep să le înțeleagă, iar circul e arena pe care se desfășoară lupta lor de-a lungul a mai bine de un deceniu. Povestea sare în timp, învârtindu-se mai mult între anii 1890 și 1901-1902, creând un pic de mister aici, revelând un alt mister acolo.

Nu prea sunt multe de zis. E o carte ca o sculptură, frumoasă pentru a fi frumoasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *