Campania „Cumințenia Pământului” a fost un eșec

Eu n-am donat pentru Cumințenie pentru că nu-mi place și nu mă interesează. Dacă n-aș ști că valorează enorm de mulți bani și aș vedea-o la 50 de lei pe raftul unui magazin, n-aș cumpăra-o pentru că nu m-ar face cu nimic mai fericită nici dacă aș deține-o eu. Și nu am obiceiul să pretind că anumite lucruri mi se par interesante doar pentru că e de bonton să ți se pară așa.

Deci, mi-am văzut de treaba mea și i-am lăsat pe alții să discute pe tema asta, să facă clipuri, să doneze, să pună screenshot-uri cu donații, să facă reclamă la donații. Eu am strâns bani așa doar când, studentă fiind, mă îndrăgostisem de seria The Sandman și o cumpăram lent și hotărât.

Campania Cumințeniei, spre deosebire de proiectul meu de a cumpăra The Sandman, a eșuat complet. Și nu din cauză că cei care voiau Cumințenia n-au reușit să strângă banii necesari, ci pentru că s-a demonstrat o chestie destul de nasoală.

Statul s-a oferit să pună jumătate din bani, dacă populația pune cealaltă jumătate. Și, implicit, ar fi trebuit să returneze donațiile dacă nu se acoperea suma, nu? Ei, iată că nu. Statul cumpără Cumințenia Pământului oricum din banii luați din impozite și taxe. Deci tot din banii noștri, pentru că nu produce statul bani.1)Majoritatea populației nu-și plătește singură taxele, așa că probabil că nu știe cum e să te duci să numeri 2-3000 de lei pe tejgheaua de la ANAF și să te gândești ce altceva puteai face cu banii respectivi.

Dar statul are buget de cultură. Ok, suntem cu toții de acord că e bună cultura. Trebuie să avem și de-asta. Sunt frumoase străzile asfaltate, dar mai e nevoie și de ceva de suflet – dacă reprezentanții noștri decid că e necesară o statuie sau alta, ei bine, ei sunt acolo ca să ne reprezinte și să decidă în numele nostru. Ok.

Doar că de data asta statul a întrebat: „Stimați cetățeni, vreți Cumințenia Pământului? Dacă da, dați voi bani voluntar.” Iar cetățenii au răspuns: „O vrem, dar nu chiar atât de mult.” La o scară mult mai mare, e ca atunci când vrei neapărat să-ți iei un aruncător de mingi de ping pong super-mișto – după care vezi că te costă 3400 de lei și brusc nu-ți mai trebuie.

Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că cetățeanul de rând are alte priorități. Dar problema e că Statului nu-i pasă. A decis că statuia aia trebuie cumpărată. Zvonurile sunt că-și luase deja angajamentul că o să cumpere Cumințenia, indiferent ce-ar fi fost.

Deci părerea cetățenilor nu contează. Statul face ce vrea. A cerșit puțin și s-a gudurat, dar intenția a fost mereu să cumpere ce-o vrea, cum o vrea. Și nici măcar aici nu e eșecul – statul face oricum ce vor mușchii lui, direcționează fonduri spre giganteria aia de Catedrală a Mântuirii Neamului, cumpără artă dubioasă, plătește oameni să facă sisteme informatice care pică în 16 înainte de prima utilizare, nu face autostrăzi, lasă în paragină străzi de pe care a scos asfaltul, face de toate.

Eșecul e următorul: lumea aplaudă decizia.

brancusi

Statul face fix ce vrea. Mai rău, face fix ce vrea după ce probabil că și-a dat seama că nu poate decât să-i dea înainte cu tupeu: vânzătoarele Cumințeniei nu ar fi lăsat statul român să dea înapoi prea ușor, iar banii din donații ar fi trebuit returnați, ceea ce-i complicat.

Statul habar n-are cum să gestioneze situațiile neprevăzute și eșecurile, doar că acum a reușit să strângă un public care să-i aplaude incompetența. Și asta mi se pare o chestie mai tristă decât orice altceva.

Cumințenia Sfântului Gheorghe. Legenda spune că cetățenii votaseră altă statuie de pus în centrul reședinței Covasnei, dar s-a făcut asta oricum. Cu arta nu te pui, mai ales dacă e susținută de instituțiile publice.

References   [ + ]

1. Majoritatea populației nu-și plătește singură taxele, așa că probabil că nu știe cum e să te duci să numeri 2-3000 de lei pe tejgheaua de la ANAF și să te gândești ce altceva puteai face cu banii respectivi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *