O poveste de Halloween pentru fricoși

În anii trecuți vă mai povesteam cum e cu Halloween-ul și de unde vine obiceiul ăsta în care lumea se îmbracă în costume de demoni și diavoli – și vine din chestii mai benefice decât s-ar crede.

Anul ăsta am văzut oameni care cred că dacă te îmbraci în costum de mic diavol înseamnă că prin tine se manifestă forțele răului, ceea ce mi-a adus aminte de o poveste de demult, demult de tot (ok, de acum câțiva ani, dar poveștile bune încep cu „a fost odată”, nu cu „a fost acum cinci minute).

Am cunoscut un actor de teatru, absolvent al Academiei de Teatru și Film din București, care a luat un premiu pentru debut și un altul pentru comedie. Ei bine, actorul ăsta era încă aplaudat de un cerc de fani, doar că cercul de fani se tot restrânsese de-a lungul timpului, până când ajunsese să joace pentru un public din ce în ce mai specializat. Până aici, nimic rău.

Doar că-i intrase în cap o chestie: că atunci când întruchipează personaje rele, sau chiar și imperfecte, prin el se revarsă energiile acelui rol, care-l transformă într-o ființă ce seamănă din ce în ce mai mult cu rolul interpretat.

„Mi s-a întâmplat,” a explicat el, „să joc un rol în care eram gelos, de exemplu, iar pe urmă să vină femeile la mine – aha! Știam eu că ești gelos de felul tău! Te-am văzut în piesă!

Pentru el, identificarea asta cu trăsături rele era chinuitoare – atât de mult încât începuse să se revolte de fiecare dată când primea un rol în care să fie prost, fraier, gelos, rău sau oricum altcumva decât bun.

Acuma, eu dacă aș fi actriță, aș lua asta ca pe un semn bun: când Al Pacino a jucat un orb, apoi chiar a părut orb, când Angela Lansbury se preface că e bătrână și neajutorată pe scenă, nici nu-ți vine să crezi când sare în picioare pe urmă, sprintenă ca o căprioară în vârstă. Le-aș fi zis tuturor că asta e arta mea, sunt bună la ce fac etc.

El nu. El venea din când în când să spună că a jucat un maestru și i-a ieșit bine – ne-a și citat din rol, „He who does not live does not believe; and he does not believe does not live. Believe me.” Bine, cum o zicea el în engleză, suna cam așa: „Hi hu daz nat liiv daz nat biliiv, end hi hu daz nat biliiv daz nat liiv. Biliv mi.” Nu că replica ar fi fost prea inteligentă, în orice caz: „Cine nu trăiește, nu crede, iar cine nu crede, nu trăiește. Crede-mă.” Sună a profunzime gen citat de Facebook, un deepity, o chestie care pare profundă până când îți dai seama că nu prea are nimic relevant în ea.

„Dar de unde e citatul ăsta?” întreba interlocutorul.

„Eeee,” venea răspunsul misterios.

În ce piesă jucase maestrul? Nț, nici nada, nici pâs. N-o spunea și pace. Să fi fost atât de proastă de felul ei? Nu, am aflat pe urmă pe surse că nu era piesă, ci film. Iar motivul pentru care nu se știa de film decât în anumite cercuri e că era unul erotic. Bine, când zic „erotic”, vreau să spun în mod elegant că era de-ăla la care n-au voie minorii. Aveau oamenii o ceva care semăna cu o poveste, pare-se, și aveau nevoie de un maestru care să arate vag profund și înțelept când le dădea oamenilor sfaturi despre dragoste (fără să fie el însuși implicat în… ahem… scenele de bază, demonstrația practică, cum vreți să-i spuneți).

A fost rolul vieții lui. A jucat un maestru, a spus o chestie profundă și de-atunci a fost greu să-l convingi să mai joace pe cineva tăntălău, zăpăcit sau, doamne feri, orgolios. Legenda spune că tot așteaptă și acum un rol care să-i scoată în evidență calitățile de maestru.

Sau, cel puțin, așa presupun. Am încercat acum să caut să văd ce-a mai făcut, dar n-am găsit absolut nimic despre activitatea lui din ultimii ani. Am găsit un citat care-i e atribut, în care zice, „Dincolo de negura timpului se află poiana de lumină a lui Dumnezeu. ”

Așa că vin și eu cu o vorbă din popor: nu haina-l face pe om. Nici măcar rolul, pare-se. Ai putea spune că alegerile în viață și natura omului contează mai mult decât faptul că se preface într-o zi sau într-o seară că e mai bun sau mai rău decât e și că e foarte simplist să dai vina pe un costum de Halloween pentru un eșec în viață.

Dar ce știu eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *