Să știi să cauți pe Google

Acum vreun an sau doi făcem parte dintr-un grup de traducători de pe Facebook. Într-o zi, a venit cineva și a întrebat, „Ce-i aia d20? Că-mi apare aici într-un text.” A dat context și de toate – era ceva care ținea de probabilitate.

„Ah, d20,” i-a răspuns altcineva repede. „Ăsta e un zar folosit în Dungeons & Dragons, are 20 de fețe. Dar e o chestie virtuală, pentru că n-ai cum să ai așa ceva în realitate, îți dai seama.”

Am rămas mască. În primul rând, pentru că aveam un zar d20 în buzunar (mi-l făcuse cadou prietenul meu și l-am ținut la mine ca pe un talisman/jucărie câteva luni; mă distra). În al doilea rând, pentru că poți să ai forme geometrice regulate tridimensionale cu oricâte fețe. La o adică, și o monedă poate fi un „zar cu 2 fețe”, dacă insiști foarte tare.

Și în al treilea rând pentru că e destul să dai „d20” pe Google că-ți apar câteva rezultate legate de acest zar. Inclusiv cu imagini. De exemplu:

Zar d20 numai bun pentru Dungeons & Dragons.

Sunt oameni care confundă traducătorii cu dicționarele. Cineva zice, „Cum se spune ‘plop’ în engleză?”, iar privirile se îndreaptă automat spre mine, de parcă aș avea toate răspunsurile – ceea ce nu e cazul1)„Ăăăă, care-s plopii?” am întrebat eu. Și, după ce mi-au fost descriși, mi-am adus aminte că era o poezie plângăcioasă din epoca victoriană despre genul ăla de copaci, „Bimsey Poplars”. Îmi rămăseseră în minte din pură coincidență.. Arta constă, însă, în a ști unde să cauți și cât să cauți până dai de răspunsul corect. Să-ți dai seama din context dacă un cuvânt ar putea avea alt sens decât cel la care te-ai gândit inițial („ground stones” sunt pietre luate din pământ, sau pietre sfărâmate?).

Bănuiesc că același lucru e valabil și pentru alte domenii. Arta nu e să alegi primul răspuns întâlnit în cale, nici să-ți dai cu presupusul, ci să cauți, totuși. Și să cauți până afli. Dar nu foarte multă lume mai stă să caute, pentru că se pare că e foarte mare efortul și trei clicuri sunt dificile.

References   [ + ]

1. „Ăăăă, care-s plopii?” am întrebat eu. Și, după ce mi-au fost descriși, mi-am adus aminte că era o poezie plângăcioasă din epoca victoriană despre genul ăla de copaci, „Bimsey Poplars”. Îmi rămăseseră în minte din pură coincidență.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *